Mariana Câmpeanu: “Îmi este imposibil să-i trădez pe hunedoreni!”

Articolul a fost vizualizat de 4,958 ori

Cunoaşte Hunedoara încă de la începutul anilor ‘80, de pe vremea în care, ca specialist în statistică, venea la vechiul combinat siderurgic în interes de serviciu. În urmă cu doi ani a devenit deputat al Colegiului Călan – Ţara Haţegului. Este cunoscută de toţi românii ca fiind ministrul care s-a ţinut de cuvânt. Putea să candideze cu succes pentru un nou mandat în Parlament oriunde în România, însă Ministrul Muncii Mariana Câmpeanu a decis că doreşte să reprezinte judeţul Hunedoara şi în următorii patru ani. 

De ce aţi decis să candidaţi tot în judeţul Hunedoara pentru un nou mandat în Parlament?

Sunt foarte legată de Hunedoara. În aceşti doi ani de când reprezint judeţul în Parlament m-am îndrăgostit de Hunedoara. În afara multelor locuri absolut minunate pe care le are această zonă, judeţul mai are o bogăţie şi mai mare: oamenii. Am fost primită aici cu atâta căldură de către oameni încât este imposibil ca eu să-i trădez. Apoi, în ultima vreme, am vorbit cu mulţi alegători care credeau că nu voi mai candida aici şi care mă întrebau “De ce ne părăsiţi?”.

Cu ce se deosebeşte, din punct de vedere social şi economic, situaţia judeţului Hunedoara faţă de situaţia de ansamblu a României?

Nu ştiu dacă este vorba de o situaţie semnificativ diferită de cea generală a României. Hunedoara are potenţial natural şi uman. Potenţialul uman constă în forţa de muncă bine calificată. Potenţialul natural este compus din cel turistic, unul demn de luat în seamă, dar şi din cel geografic. Micro-hidrocentralele pe care dorim să le construim pe Valea Streiului vor crea mii de locuri de muncă, iar jumătate din valoarea investiţiei va fi recuperată prin certificatele verzi pe care le vom obţine de pe urma construirii fiecărei asemenea unităţi nou construite.

Faceţi politică de foarte mulţi ani. Ce aţi avea să le reproşaţi parlamentarilor care au reprezentat Hunedoara în ultimii 8 ani la Bucureşti?

Faptul că nu au promovat judeţul aşa cum ar merita el să fie promovat. Am spus-o şi o repet, Hunedoara are un potenţial turistic impresionant.

Care vor fi priorităţile Dumneavoastră în noul mandat, atât cele generale, cât şi cele care au ca ţintă directă judeţul Hunedoara?

Cele generale se vor referi la drepturile copiilor, situaţia tinerilor, diminuarea ratei şomajului şi creşterea pensiilor. Ca priorităţi personale imediate pentru judeţ, pot numi trei: sprijin pentru Domnul Dan Radu Ruşanu în demersul său referitor la micro-hidrocentralele de pe râul Strei, refacerea Cetăţii Devei şi renovarea completă a Castelului Corvinilor, iar, pe ansamblu, promovarea potenţialului turistic al judeţului Hunedoara.

Dacă aţi avea timp, unde aţi dori să vă petreceţi câteva zile de vacanţă în judeţul Hunedoara?

Mi-e foarte greu să aleg, dar cred c-aş începe cu o vacanţă petrecută în Ţinutul Pădurenilor. Este o zonă mirifică, dar total neglijată. Sper că, deîndată ce se va finaliza modernizarea drumurilor din acea arie, zona se va deschide, va înflori, iar turiştii vor putea să o descopere şi să se bucure de frumuseţile ei.

La Hunedoara, faceţi tandem cu o altă doamnă, doamna Hărău Eleonora – Carmen. Cum funcţionează acest tandem?

M-am bucurat foarte mult în momentul în care am aflat că o femeie atât de energică şi atât de bine ancorată în economia reală şi în problemele Hunedoarei a decis să intre în politică şi să candideze. Cred că Doamna Carmen Hărău are o aplecare specială atât asupra problemelor de ordin social, dar cunoaşte foarte bine şi problemele din economia reală a României.

About Redacţia REPLICA