Din 2013, Guvernul modifică pragul achiziţiilor publice directe

Articolul a fost vizualizat de 2,324 ori

Pragul valoric al contractelor de la care autorităţile pot cumpăra direct produse, servicii sau lucrări, fără să fie obligate să iniţieze licitaţii publice, urmează să fie majorat în şedinţă de Guvern şi urmează să fie aplicat la noul nivel începând cu 1 ianuarie 2013. 

Propunerea: la dublu

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Lucian Dan Vlădescu, a precizat, recent, că propunerea sa este ca pragul achiziţiilor directe să fie dublat de la 15.000 euro la 30.000 euro, dar decizia finală aparţine Guvernului.

Modificări legislative

Conform modificărilor aduse sistemului de achiziţii publice, publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este obligatorie pentru contractul de concesiune de lucrări publice, dar în situaţiile în care valoarea estimată a acestuia este egală sau mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 5 milioane euro.

De asemenea, contractul de achiziţie publică va fi un act asimilat actului administrativ şi nu va mai fi catalogat drept contract comercial, astfel încât toate litigiile vor fi soluţionate de curţile de apel ale secţiilor de contencios administrativ şi fiscal.

Documentaţia de atribuire va trebui să cuprindă o fişă de date a achiziţiei şi caietul de sarcini sau fişa de date descriptivă, în funcţie de tipul procedurii, ANRMAP urmând să evalueze ex-ante doar fişa de date a achiziţiei, nu şi caietul de sarcini. Orice criteriu de calificare, selecţie sau factor de evaluare care va fi inclus în caietul de sarcini şi nu se va regăsi în fişa de date sau anunţul de participare va fi considerat clauza nescrisă şi va atrage anularea procedurii de atribuire, în măsura în care clauza a fost utilizată în desemnarea ofertantului câştigător. Pentru evitarea conflictului de interese, se va introduce obligativitatea ca prezentarea documentaţiei de atribuire, în vederea evaluării, să fie însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere a conducătorului autorităţii contractante, în care să fie precizate toate persoanele care sunt implicate într-o formă sau alta în procedura de atribuire, iar în termen de 5 zile de la deschiderea ofertelor autoritatea să publice în SEAP denumirea tuturor ofertanţilor.

Se va considera că o ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 70% din valoarea estimată a contractului respectiv sau, în cazul în care în procedura de atribuire sunt cel puţin cinci oferte care nu sunt considerate inacceptabile şi/sau neconforme, atunci când preţul ofertat reprezintă mai puţin de 85% din media aritmetică a ofertelor, calculată fără a se avea în vedere propunerea financiară cea mai mică şi propunerea financiară cea mai mare.

Tags: ,

About Adrian Sălăgean