La firul ierbii: O nouă criză a fotbalului românesc?

Dacă ar fi să ne luăm după rezultatele obţinute în această toamnă de echipele noastre în competiţiile internaţionale din Champions League şi Europa League, dar şi de debutul Naţionalei în campania pentru calificarea la Campionatul Mondial din Brazilia 2014, am putea spune că fotbalul românesc este bine. Nu multe ţări se pot lăuda că duc două cluburi în primăvara europeană. Noi însă am reuşit să o facem, prin Steaua şi CFR Cluj. 

Unul dintre simbolurile fotbalului românesc curat este ameninţat cu dispariţia, semn că vorba din popor “boala lungă – moarte sigură” are o fărâmă de adevăr

Băieţii de sub Feleac au fost chiar foarte aproape de o calificare istorică în Liga Campionilor, dar colegii portughezilor de la CFR, cei de la Braga, le-au dat doar iluzia unui ajutor în partida cu turcii de la Galatasaray, pentru ca, mai spre final, să încline steagul. Rămâne însă succesul istoric obţinut de clujeni pe “Old Trafford” (poreclit şi “Teatrul Viselor”), în faţa “mitului” Manchester United, prin acel supergol al lui Luis Alberto de la 25 de metri, în vinclul porţii lui De Gea. De asemenea, rămân cele 10 puncte obţinute în această grupă, un record pentru o grupare din România, la acest format al competiţiei.

Persistă însă şi regretul înlocuirii hunerdoreanului nostru, Ioan Andone, de la cârma echipei clujene, într-un moment nepotrivit, înaintea returului cu turcii. Cred că dacă Ando ar fi rămas pe banca tehnică, CFR-ul s-ar fi calificat de pe poziţia secundă, pentru că se dovedeşte, şi după etapele care s-au scurs de la plecarea sa, că echipa amintită nu mai are şanse la titlu.

De partea cealaltă, cea mai în vogă echipă a momentului (din peisajul autohton), Steaua, ne-a creat orecari emoţii în grupa ei din Europa League. Asta pentru că, dintr-o câştigătoare aproape clară cu două etape înainte de final, eşecul ruşinos de pe Naţional Arena cu Stuttgart (1-5) putea să o arunce în afara Europei. Totuşi, steliştii au dat dovadă de maturitate, de caracter şi au demonstrat că acea întâlnire a fost un accident, reuşind să obţină punctul necesar la Copenhaga, punct cu care au terminat pe primul loc în grupă. Să sperăm că cele două competitoare vor avea sorţi favorabili, iar parcursul care se va relua în frebruarie va fi cât mai lung.

La rândul ei, Naţionala de seniori, sub comanda lui Victor Piţurcă, dă semne de revigorare. Într-o grupă de calificare cu Olanda, Turcia, Ungaria, Estonia şi Andorra, „tricolorii” au avut în această toamnă un parcurs peste aşteptări, reuşind trei victorii şi înregistrând acel insucces de la Bucureşti, cu Olanda, unul destul de aspru ca scor (1-4) faţă de cele întâmplate pe teren. Totuşi, am reuşit să-i batem pe turci chiar la ei acasă, iar şansele noastre de a termina pe locul secund şi de a juca barajul de calificare, sunt foarte mari. Principalii noştri contracandidaţi la locul doi au devenit vecinii din Ungaria, iar confruntarea din martie, de la la Budapesta, poate lămuri în mare parte ocupanta poziţiei secunde.

“Foamea” din fotbalul intern

Am prezentat până acum părţile frumoase ale fotbalului nostru, pentru că situaţia lui internă nu se arată a fi una „roz”, ci din contră. Cluburile din toate eşaloanele au din ce în ce mai multe probleme financiare. Dacă până mai ieri eram obişnuiţi ca ele să apară în liga a doua şi a treia, iată că ele se fac simţite din ce în ce mai pregnant şi în “liga lui Mitică”. Faptul că s-a ajuns în această situaţie este, în opinia mea, vina forurilor diriguitoare, în speţă, FRF, care nu a modificat sistemul competiţional la timp. Am tot lălăit-o cu şase serii de liga a treia, două de liga a doua şi 18 echipe în prima ligă, când era din ce în ce mai clar că, din cauza crizei economice generale, şi fotbalul românesc este într-o “groapă” financiară. Oficialii de la federaţie au continuat însă să menţină un fotbal intern stufos, pentru a avea încasări la caserie, din vize pe carnete, transferuri, înscrieri şi câte şi mai câte. În liga a treia nici nu începea bine competiţia, şi deja 5-6 echipe se retrăgeau, iar pe parcurs urmau altele.

În acest sezon ne-am poticnit şi în al doilea eşalon, reuşind trista performanţă de a rămâne cu câte 13 echipe în cele două serii, dintr-un total de 16. Asta până acum, că cine ştie ce va fi până în primăvară, când va începe returul. Iată însă că şocul s-a extins şi în prima ligă, unde multe cluburi sunt pe cale de a sucomba. Iar cel mai elocvent exemplu este cel al Rapidului, care de câteva zile a intrat în insolvenţă, şi nu se ştie care va fi soarta feroviarilor în anul viitor. Sigur că ar fi păcat ca un club cu tradiţie să dispară, aşa cum s-a întâmplat, în alte condiţii, cu U. Craiova şi Poli Timişoara. Aş vrea să-i amintesc patronului Copos că, de peste 10 ani, are o datorie faţă de fotbalul hunedorean de 1.000.000 de dolari. A reuşit să fenteze atâta timp, dar iată că i-a venit şi lui rândul. Nici alte grupări nu se simt confortabil: Gloria Bistriţa, U. Cluj sau Turnu Severin. Este clar că sistemul competiţional va trebui reorganizat din temelii la toate nivelurile, iar numărul echipelor va trebui redus drastic.

Pentru că numai aşa vom reuşi să avem un fotbal autohton cât de cât competitiv. Şi de ce nu, şefii fotbalului românesc ar terbui să lase locul unor oameni care au avut ceva de spus în fotbalul nostru. Ar fi cazul ca, în primul rând, Mitică Dragomir, dar şi Mircea Sandu, să stea mai mult în faţa televizoarelor, să povestească nepoţilor despre anii de glorie ai fotbalului românesc, despre Hagi, Gică Popescu sau Chivu. Iar cei trei, dar şi alţii, să dea o altă faţă fotbalului din România. Pentru că se poate, iar ei merită cu prisosinţă acest lucru.