Săptămâna economică

Articolul a fost vizualizat de 1,329 ori

Acord FMI

La întâlnirea avută cu creditorul României, FMI, la începutul acestei săptămâni, Guvernul Ponta 2 a solicitat un nou termen pentru a duce la bun sfârşit reformele convenite cu Fondul. Este vorba de mari rămâneri în urmă la restructurarea sectorului de stat, a planului de privatizări şi a reducerii nivelului arieratelor în domeniul public. Intenţia declarată a autorităţilor române de a încheia în acest an un nou acord cu FMI a întâmpinat reticenţe din partea reprezentanţilor Fondului, care au solicitat autorităţilor române ducerea la bun sfârşit a actualului acord în vigoare, care s-ar putea finaliza, după o prelungire de două luni, la finele lunii mai.

Coplata

Guvernul a aprobat introducerea coplăţii în sistemul sanitar, măsura urmând să fie aplicată începând cu luna martie. Singurele serviciii medicale care vor rămâne gratuite sunt cele de urgenţă, potrivit scrisorii de intenţie convenită de Guvern cu FMI. Potrivit primului ministru, Victor Ponta, suma pe care o vor avea de plătit românii va fi de 10 lei şi se va face la externarea pacienţilor din spital.

Insolvenţă

Cererea de declanşare a procedurii de insolvenţă formulată de combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea va fi judecată astăzi, după ce a fost înregistrată, la finele săptămânii trecute, la Tribunalul Vâlcea. Guvernul a decis să ceară intrarea în insolvenţă a Oltchim după ce anul trecut a eşuat în încercarea de a privatiza compania.

Deficit

Bugetul general consolidat a înregistrat anul trecut un deficit de 14,8 miliarde lei, respectiv 2,52% din PIB, uşor peste ţintele stabilite cu Fondul Monetar Internaţional, de 14,66 miliarde lei şi 2,4% din PIB, Finanţele arătând că la nivel relativ diferenţa a provenit din revizuirea PIB.

Economii

Depozitele firmelor şi populaţiei s-au majorat cu 1% în luna decembrie 2012, faţă de luna noiembrie 2012, până la nivelul de 197,294 miliarde lei, a anunţat joi Banca Naţională a României. În acest moment, românii au consolidaţi în depozite bancare 74,799 miliarde de lei.

About Adrian Sălăgean