Pentru Anca Băjan, munca este un hobby

Articolul a fost vizualizat de 2,712 ori

Fie că e dimineaţă sau după-amiază, Anca Băjan este prezentă la bazinul de înot. Munca ei este una dintre explicaţiile medaliilor din ce în ce mai multe şi mai prestigioase obţinute de înotătorii hunedoreni în ultima vreme. Deşi obosită după o altă zi de muncă, antrenoarea a mai zăbovit câteva minute cu noi, pentru a ne răspunde la câteva întrebări. 

Anca Băjan

Anca Băjan

De cât timp activaţi în înotul românesc?

Am făcut 11 ani înot de performanţă şi mi-e dor de acele momente. De când mă ştiu mi-a plăcut acest sport. Acesta este şi motivul pentru care am devenit antrenor. Înotul este o pasiune pentru mine. E tare bine când de duci la serviciu şi constaţi că, de fapt, munca pe care o depui, e un hobby. E minunat. Sunt antrenoare de aproape 22 de ani la CSŞ Hunedoara şi sunt mândră de acest lucru.

De obicei, când se scrie despre înot şi nu numai, în prim plan sunt sportivii. Antrenorii sunt trecuţi mai tot timpul în planul secund, cu toate că, fără ei, performanţele nu ar fi posibile.

Este foare adevărat ce spuneţi. Ştiu clar asta, mai ales că am fost şi sportiv, iar acum sunt antrenor. Este greu să faci rezultate ca sportiv, dacă nu ai pe cineva în spate care să-ţi dea încredere, să ştie ce înseamnă munca şi să fie alături de înotător în momentele grele. Asta mai ales că înotul este un sport de uzură psihică. În fiecare zi faci acelaşi lucru, iar acel lucru trebuie făcut bine şi cu mare atenţie. Când ceva nu iese bine, atunci este în prim plan antrenorul, iar când sunt rezultate şi medalii, de cele mai multe ori, este elogiat doar sportivul. Din păcate.

Cum vă ajută faptul că acum Hunedoara se mândreşte cu un bazin de înot modern, la standarde europene? Cunoaştem istoria lui, faptul că după ‘90 a fost chiar închis, el aparţinând fostului combinat siderurgic. A fost mai apoi preluat de Primăria locală şi prin investiţii a ajuns la aceste standarde. Chiar dacă este unul de dimensiuni reduse (25 m), este un obiectiv important pentru sportul de pe Cerna.

Este ceva extraordinar că avem aşa ceva la Hunedoara, mai ales că sunt foarte puţine bazine de înot în ţară. De ani de zile se desfăşoară aici Campionatele Naţionale de seniori şi juniori în bazin scurt. Bazinul arată foarte bine şi ceea ce mă bucură este faptul că multora le pasă de ceea ce facem noi aici, mai ales că în oraşul nostru nu prea ai ce să faci. Existând acest bazin, mulţi părinţi îşi aduc copiii aici să înveţe înotul, iar unii rămân să facă performanţă.

Sportul românesc este în regres în ultimii ani, rezultatele de la ultimele olimpiade fiind sugestive. Din ce în ce mai puţini copii vin spre sport, având alte preocupări. Iar ca să faci performanţă, implică multe sacrificii, iar tinerii de azi evită acest lucru. Se confruntă şi înotul cu acest fenomen?

La noi, copiii vin cu mare plăcere în prima fază, ca să deprindă noţiunile primare. Când este vorba de muncă, tinerii din ziua de astăzi se eschivează, preferând lucruri uşoare. Mental, ei au un concept relaxat despre ceea ce înseamnă viaţă şi muncă. Au impresia că nu există responsabilităţi şi asta este marea problemă la ei. Este foarte dificil pentru un antrenor să-l facă pe sportiv să înţeleagă că trebuie să muncească. Nu mai sunt educaţi în spiritul de luptător, să muncească, să se autodepăşească. Nu este simplu şi nici uşor. Mă refer aici la înot, la sportivii mei, care vin dimineaţa la antrenament, apoi merg la şcoală şi după amiaza revin în bazin pentru alţi kilometri. Şi este păcat, pentru unii care sunt şi foarte talentaţi că nu reuşesc să meargă până la capăt. Dau dovadă de laşitate, îi doboară greul.

În această perioadă dificilă, multe entităţi sportive se confruntă, de exemplu, cu lipsa medicamentaţiei adecvate, a susţinătoarelor de efort. Cum se descurcă secţia de înot a CSŞ?

Este foarte adevărat. Noi avem sprijinul CSŞ în acest sens. Primim în fiecare lună această medicamentaţie. Mai mult, sportivii care sunt în lotul naţional primesc aceste susţinătoare de efort de la Federaţie, mai ales că în două antrenamente zilnice se înoată 12-16 kilometri. Vă daţi seama ce efort se depune în apă.

La nivel înalt, România nu a mai obţinut medalii strălucitoare de la Olimpiadele din 2000 şi 2004, când triumfau Diana Mocanu şi Camelia Potec. De ce?

Aici se leagă de ceea ce v-am spus. Este dificil să-i faci pe sportivi să rămână în sport, atâta timp cât nu au susţinere financiară. Nu poţi să vii să faci două antrenamente pe zi, iar apoi să mergi la un loc de muncă. Înotătorul trebuie să fie plătit pentru ceea ce face în bazin. Iar acest lucru nu prea se mai întâmplă în România şi, aşa cum spunem noi, cui îi place să vină să îşi rupă oasele degeaba? Plus că nici antrenorii nu sunt retribuiţi la nivelul muncii prestate. Mai mult, trebuie să ai lângă tine un staf complet, care să includă maseur, medic, preparator fizic, biochimist. Ori la noi, cel puţin la Hunedoara, eu le fac pe toate, alături de ceilalţi doi colegi. Nu ne putem compara cu centrele mai mari din ţară, cum ar fi Piteştiul sau Bucureştiul.

Ce ne puteţi spune despre sportivii pe care îi antrenaţi, dar şi despre colegii de muncă?

Domnul Zeno Giurasa, care mi-a fost şi antrenor, este un om supercapabil, iar colegul meu mai tânăr, Dan Ardelean, este foarte sufletist. Ne ajutăm unii pe alţii, colaborăm. Formăm o adevărată echipă şi acest lucru se reflectă în rezultatele din ultimii ani. Copiii sunt foarte talentaţi, mai ales cei din actuala grupă de pregătire. Este a patra mea generaţie de sportivi, iar până la ei nu am avut asemenea rezultate. Am mai avut sportivi cu medalii, dar nu am avut o grupă în care toţi cei 10 să fie medaliaţi, iar unii să facă şi recorduri naţionale. Nu ştiu când o să ne mai întâlnim cu aşa ceva. Într-o grupă sunt „vârfuri”, iar restul, „medii”. Ori aici toţi au fost medaliaţi. Iar numărul medaliilor obţinute a întrecut orice aşteptare. Într-un an competiţional am avut 100 de medalii la înot, ceea ce nu a avut CSŞ de la noi la un loc la toate celelalte discipline sportive. Avem şi noi unele probleme, cu unii înotători, care lucrează în salturi, iar acest lucru mă intrigă.

Colegii mei au scris despre Alexandru Ancuţa, un elev de-al dumneavoastră foarte talentat şi dotat, dar care vă face şi necazuri. Care mai este situaţia lui?

Este un sportiv deosebit. Şi acum avem o perioadă „neagră”, dacă o putem numi aşa. Este o fire foarte dificilă, cu un caracter destul de labil. Păcat de talentul pe care îl are. A fost suspendat pentru indisciplină cinci luni, iar după ce a revenit şi s-a antrenat o lună şi jumătate, a luat 8 medalii la Campionatele Naţionale. Nu poate face însă faţă greului şi are aceste momente de rătăcire, care, din păcate, îl costă extrem de mult. Eu sunt o persoană foarte sufletistă şi îmi pare rău când îl văd că este lipsit de voinţă. Dacă va mai avea din nou o aceeaşi perioadă de repaus, nu cred că va mai putea reveni.

Din nefericire, Hunedoara nu are un club municipal, în care, după terminarea junioratului, înotătorii să-şi continue activitatea la seniorat. Pleacă la alte cluburi, care profită de performanţele lor. Ce e de făcut?

Este un mare păcat că nu avem un astfel de club, mai ales că avem câţiva sportivi foarte talentaţi, care ar fi păcat să nu reprezinte Hunedoara când vor face pasul la seniori. Poate că se va înfiinţa şi acest club municipal. Cred că autorităţile locale se vor gândi la aşa ceva.

Concret, care sunt sportivii pe care îi vedeţi cu rezultate şi la seniori?

Alexandru Ancuţa şi Alexandru Bădeaţă, ultimul luând, în iarnă, la Zilina, într-un concurs foarte puternic, medalie de bronz la 400 metri mixt. Nesperat pentru delegaţia României, care nu avea nicio medalie până în acel moment la acea competiţie. Hunedoara este un oraş mic, iar aria de selecţie este destul de redusă. De aceea ar trebui să avem grijă de aceşti sporivi. Este păcat să pierdem asemenea valori. Iar înotul românesc, la ora actuală, este în mare criză, mai ales la nivelul seniorilor.

Ce înseamnă o zi de muncă pentru un elev de-al dumneavoastră, şi pentru antrenor în sine?

La ora 7,30 suntem în apă, până la 9,30. Apoi se duc la şcolă şi revin la bazin la 15,30. Pregătire în sala de forţă, şi din nou apă până la ora 18,30-19.00. Se înoată între 14-16 kilometri zilnic.

Anul trecut aţi avut rezultate foarte bune. La ce să ne aşteptăm în acest an?

Vom participa la cele mai importante competiţii interne. Cea mai mare dorinţă a mea este să obţinem o medalie la seniori, cu toate că va fi foarte greu. Încerc cu Alexandru Bădeaţă să prindem Balcaniada, Campionatele Europene şi Festivalul Olimpic de Tineret. Nu va fi deloc simplu, mai ales că el este în anul mic la juniori mari, iar concurenţa cu ceilalţi juniori din centrele mari va fi una acerbă. Chiar dacă suntem un club mic, sper să obţinem cât mai multe medalii pentru Hunedoara. Şi, de ce nu, poate, peste câţiva ani, un înotător din Hunedoara să obţină o nouă medalie olimpică pentru România, pentru municipiul nostru, aşa cum a făcut-o, în 2004 la Atena, regretata atletă Maria Cioncan, antrenată de profesorul Ştefan Beregszaszi.

About Ion Bădin