Săptămâna 18 – 24 mai 2006, numărul 185

POLITIC

Alt PSD cu aceiaşi candidaţi


Oana Bimbirică


Peste 200 de pesedişti din judeţul Hunedoara îşi doresc să ocupe, la alegerile locale din 2008, un loc pe lista de pretendenţi la un post de primar sau consilier din partea acestei formaţiuni politice. Acţiunea de căutare şi evaluare a potenţialilor candidaţi PSD la "electoralele" de peste doi ani este aproape de finalizare şi a cuprins toate filialele locale ale acestui partid din judeţul Hunedoara, de la cele municipale până la cele comunale. Propuşi de către organizaţiile de cartier, membrii PSD cu veleităţi de candidaţi au trecut, ulterior, prin filtrul unor comisii speciale din cadrul fiecărei filiale, ajungând ca, în final, numărul acestora să se înjumătăţească. Printre pesediştii ale căror nume au ajuns pe masa forurilor de conducere judeţene ale PSD Hunedoara, în calitate de propunere de candidat la o funcţie de primar, se află nume de marcă ale organizaţiei, dar şi persoane pe care schimbarea guvernării le-a împins, mai mult sau mai puţin meritat, pe tuşa politică.



Mulţi doritori, puţini aleşi
Toţi pesediştii din judeţul Hunedoara care îşi doresc ca, în 2008, să candideze pentru fotoliul de primar, consilier local sau judeţean au trecut prin faţa membrilor Departamentului de Administraţie şi Interne din cadrul fiecărei filiale locale şi au răspuns unor întrebări, iar în funcţie de răspunsuri au primit note. Printre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un membru PSD pentru a putea fi promovat pe o listă de candidaţi se numără activitatea politică, competenţa, pregătirea profesională şi imaginea publică. Astfel, din opt pesedişti deveni care au ţintit să ajungă în poziţia de candidat PSD pentru primăria reşedinţei de judeţ, doar trei au trecut de filtrul departamentului de specialitate şi au primit, ulterior, aprobarea Consiliului Municipal al filialei pentru a intra în baza de selecţie a organizaţiei judeţene în ceea ce priveşte pretendenţii la alegerile locale din 2008. Deputatul PSD, Cosmin Nicula, fosta şefă a Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului, Georgeta Barabaş, şi actualul consilier local al Devei, Florin Ghergan, fost director al Apa Prod, sunt cele trei persoane propuse de filiala locală din care se va desemna viitorul candidat care se va înscrie, în 2008, în cursa pentru fotoliul de primar al reşedinţei de judeţ. Pe lângă ei, calitatea de candidat la primăria Devei a mai fost râvnită şi de Nicolae Stanca, fost prefect al judeţului, Victor Vaida, preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, sau Vasile Ţonea, secretar executiv al filialei şi actual consilier local, însă aceştia au renunţat la dorinţa lor, înainte ca evaluarea să fie finalizată. Stanca şi Vaida, alături de Cosmin Nicula, se numără însă printre membrii PSD Hunedoara propuşi pentru a ocupa diferite funcţii în Guvern, bineînţeles, în cazul în care PSD va câştiga alegerile generale din 2008, astfel că cei doi nu sunt "ignoraţi" de colegii de organizaţie. În acelaşi timp, majoritatea organizaţiilor au întocmit şi liste cu câte 20 de candidaţi, în medie, pentru consiliile locale şi consiliul local. Se mai aşteaptă propuneri de candidaţi pentru posturile de primar şi consilieri de la filialele PSD din Petroşani şi Orăştie.

"Foştii", mai numeroşi decât "noii"
Acţiuni similare au avut loc şi în celelalte filiale locale ale PSD Hunedoara, unde alte câteva sute de membri care se doreau candidaţi au fost "căutaţi" la moralitate şi competenţă de către colegii lor din Departamentul de Administraţie şi Interne. Astfel, pentru funcţia de primar al municipiului de pe Cerna din partea PSD s-ar putea înscrie Mircea Lazăr, fostul director al spitalului din oraş, Petre Mihai, fost inspector şcolar, Teodor Iovănescu, fost consilier local, Horia Paştiu, fost consilier judeţean, sau Ionel Răducea, preşedintele filialei din localitate. Decizia va fi luată cel mai devreme la sfârşitul anului viitor, după validarea candidaţilor de către forurile judeţene de conducere ale PSD. Pe de altă parte, cei doi reprezentanţi ai conducerii municipalităţii din Brad, primarul Florin Cazacu şi viceprimarul Aurel Circo, se află pe lista de propuneri de candidaţi pentru 2008 a filialei PSD din acest municipiu pentru funcţia de edil şef. Ei îl au drept concurent pe Ioan Marcel Socol, fostul şef al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara. Actualul primar al Lupeniului, Cornel Resmeriţă, a trecut şi el de filtrul departamentului şi a ajuns pe lista de propuneri de candidaţi la primăria acestui municipiu, pentru viitoarele alegeri locale, alături de Nicolae Ivănuş şi Sorin Vasilescu, cel care, până la electoralele din 2004, a ocupat postul de director al Direcţiei Judeţene de Muncă şi Solidaritate Socială Hunedoara. Tot cu nişte "foşti" vrea să se prezinte PSD la alegerile pentru funcţia de primar al municipiului Vulcan. Hodor Petru, fostul şef al primăriei localităţii până în 2004, Sergiu Drăgan, Marius Danci sau Maria Roman, se află pe lista de pesedişti propuşi drept candidaţi la postul de edil şef al Vulcanului de către filiala locală a acestei formaţiuni politice.

Soluţii vechi pentru un complex şi mai vechi
În iunie 2004, Mihail Rudeanu, pe atunci încă preşedinte al PSD Hunedoara şi al Consiliului Judeţean, se bătea satisfăcut pe burtă că Partidul Social Democrat luase, ca partid ce n-a format nici o alianţă, destule posturi de primar şi consilieri. "Rezultatele din 2004 sunt chiar mai bune, per ansamblu, decât cele din 2000", declara Rudeanu. Planul de îndeplinit, dat de la Bucureşti, era însă mai îndrăzneţ decât realizările şi nu a fost dus la bun sfârşit: măcar una dintre Primăriile principalelor oraşe ale judeţului, Hunedoara sau Deva. La Deva Mircia Muntean, posesor de cantităţi impresionante de lipici la electorat a câştigat lejer. La fel de lejer a ieşit din cursa electorală, nereuşind nici măcar să intre în al doilea tur, Pavel Răscolean, la Hunedoara. Lui Rudeanu i s-a găsit "buba" şi a fost debarcat, după care-n PSD Hunedoara a debutat o perioadă de degringoladă, situaţie care persistă şi acum în ciuda tuturor eforturilor actualei conduceri de a prezenta organizaţia ca una "unită, coerentă şi hotărâtă". Tot cu doi ani în urmă, la Deva, preşedintele TSD, Victor Ponta răbufnea: "Mi se pare impardonabil din partea PSD să meargă cu aceeaşi gardă de candidaţi la fiecare rundă de alegeri şi să eşueze de fiecare dată. Sunt oraşe, precum Deva sau Hunedoara, unde nu reuşim să câştigăm postul de primar şi asta cred eu că dă serios de gândit". E drept că liderul TSD dorea astfel să-şi argumenteze şi ideea promovării mai multor "supuşi" de-ai săi în postura de candidaţi ai partidului, idee care, după cum arată listele de la Organizaţia Judeţeană Hunedoara, va fi ignorată total şi-n 2008.



Săptămâna 18 – 24 mai 2006, numărul 185