Săptămâna 17 – 23 august 2006, numărul 198
|
REPORTAJ
Sfântul neîncoronat al Ardealului
Monalise Hihn
„Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-l trădează, să se gătească de pedeapsă!” (Arsenie Boca)
Mormântul Părintelui Arsenie Boca de la Prislop e veşnic plin de flori. Se spune că aici florile nu se ofilesc niciodată. Nu există persoană care să treacă pragul mănăstirii şi să nu poposească preţ de câteva minute la mormântul Părintelui. Şi chilia pe care şi-a săpat-o singur, timp de un an şi ceva, în munte, lângă mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, este loc de pelerinaj pentru credincioşi. Chiar dacă nu a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, ardelenii l-au transformat pe Arsenie Boca în- tr-un sfânt. El este Sfântul neîncoronat al Ardealului. Viaţa pământească Se naşte la 29 septembrie 1910, la Vaţa de Sus, lângă Brad. Primeşte numele de botez Zian. Face şcoala primară în satul natal şi apoi intră la Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad, pe care-l termină în 1929. În acelaşi an se înscrie la Institutul Teologic din Sibiu. Patru ani mai târziu, mitropolitul Nicolae Bălan îl trimite cu bursă la Bucureşti, la Academia de Arte Frumoase. În acest timp, urmează cursuri de medicină, mai ales pe cele de anatomie, dar participă şi la prelegerile de mistică ale lui Nichifor Crainic. În ziua în care a împlinit 25 de ani este hirotonisit diacon celib. În 1939 urmează o scurtă perioadă de ucenicie în monahism pe Muntele Athos. La reîntoarcerea în ţară, aduce câteva manuscrise ale Filocaliei fostului său profesor de la Sibiu, Părintele Dumitru Stăniloae, cu care colaborează la realizarea în limba română a acestei lucrări. Tot în acelaşi an intră în obştea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Un an mai târziu, primeşte numele de Arsenie, iar în 1942 este hirotonisit preot. Din 1943 intră în atenţia Siguranţei, invocându-se presupuse legături cu mişcarea legionară, în 1945 este anchetat la Râmnicu Vâlcea, iar în 1946 la Braşov. În data de 7 mai 1948, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, la mănăstirea Sâmbăta de Sus are loc ultimul mare praznic, iar mişcarea religioasă de aici are anvergură naţională. În noiembrie 1948, mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, îl aduce personal la Prislop. Activitatea Părintelui Arsenie ca stareţ se încheie în 1950, când Prislopul devine mănăstire de maici. Părintele rămâne în continuare la Prislop ca duhovnic. În 1951, în noaptea de 15 spre 16 ianuarie oamenii autorităţii de stat îl „ridică” pe Părintele Arsenie pentru anchetă. Nu se prezintă nici un ordin. Procedeul e brutal, Părintele este dus la Canal, pentru că i-a ajutat creştineşte pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului, dar şi datorită notorietăţii sale în creştere printre credincioşii creştini. Este eliberat un an mai târziu şi se întoarce la Prislop, unde participă la slujbe, pictează şi lucrează în grădina mănăstirii, dar evită contactul cu pelerinii. Perioada de linişte se încheie în 1955, când este anchetat la Timişoara şi ţinut apoi şase luni în detenţie. Din 1959 îşi începe pribegia în Bucureşti, unde este angajat la Biserica „Sfântul Elefterie” ca pictor secund, iar doi ani mai târziu - la Atelierul de pictură al Patriarhiei de la Schitul Maicilor. A ieşit la pensie în 1968, când începe pictura bisericii parohiale din Drăgănescu, de lângă Bucureşti. Din 1969, după izgonirea forţată din Mănăstirea Prislop, obştea de maici se reorganizează într-un aşezământ mănăstiresc în oraşul Sinaia. În acest aşezământ Părintele Arsenie şi-a avut chilia şi atelierul de pictură până în anul 1989. Aici lasă într-o rânduială desăvârşită predici, meditaţii şi desene. Moare în data de 28 noiembrie 1989. Prohodit de o mulţime impresionantă de credincioşi, Părintele Arsenie este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Prislop, în ziua de 4 decembrie 1989. 
Minunile Tot mai multe persoane vorbesc despre minunile de la mormântul său. Se spune că are putere mare asupra îndrăciţilor. Se pare că, în anii ´90, la mormântul său a fost adusă o tânără, care urla ca din gură de şarpe pe măsură ce părinţii săi o aduceau tot mai aproape de mormântul lui Arsenie Boca de la Prislop: „Nu vreau la Arsenie, mă arde Arsenie!”. Apoi, i-a fost arătată fotografia Părintelui. Fata continua să urle, dar încet-încet s-a liniştit. În 1999, în timpul bombardamentelor din Serbia, la mormântul lui Arsenie Boca, a fost adusă o altă îndrăcită. Martorii povestesc că aceasta a început să urle cu glas bărbătesc: „Am vrut să vă dau bombe şi la români, dar nu mă lasă Arsenie! Da, am vrut să vă dau şi vouă, la români, dar nu mă lasă Arsenie!”. Mai mulţi localnici din Ocna Sibiului au povestit că, în anii ´50, Părinte Arsenie Boca a fost invitat în sat de preotul de acolo ca să predice la priveghiul de seară. Ieşit în faţă la predică nu a rostit decât vorbele: „Iubiţi fii duhovniceşti”, şi apoi a rămas mut. Unii au crezut că a adormit de truda rugăciunilor şi privegherii, alţii au crezut că are o viziune. Într-adevăr, după o lungă pauză, părintele Arsenie Boca a rostit cu glas de clopot: „Iubiţi fii duhovniceşti, mâine vă voi spune tot ce am văzut acum”. A doua zi au venit mulţi săteni curioşi de cele auzite. Miliţienii şi alţii sosiţi în grabă de la Sibiu au încercat să-i oprească pe săteni să intre în biserică, dar sătenii ţineau cu vigoare în mâini sapele cu care veniseră de la muncă. Părintele Arsenie Boca a povestit că a văzut şapte coroane de aur coborând din cer pe capul unor săteni, iar pe coroane scria ceva cu litere de foc. Asta a fost tot. Sătenii au insistat să continuie, dar părintele nu a vrut să spună care erau cei pe care fuseseră aşezate coroanele. Peste puţine luni, şapte gospodari din sat erau arestaţi de Securitate şi trimişi la Canal, de unde nu s-au mai întors. Toată lumea a înţeles că vedenia Părintelui Arsenie cuprindea coroanele de martiri şi oamenii au fost cutremuraţi de clarviziunea lui. Părintele a întrezărit chinurile prin care va trece. Avea darul rugăciunii, îşi vedea şi propriul viitor, suferinţele şi arestarea, dar nu se tulbura prea tare. Ştia că pentru mântuire trebuie să le înduri pe toate, sfătuindu-i pe credincioşi să rabde, să accepte senini vrerea lui Dumnezeu. Ceea ce sfătuia pe alţii făcea şi el. Arestat fiind în beciul Securităţii, gardianul l-a găsit afară, în faţa celulei, iar lacătul de la grilaj era desfăcut. „Nu te teme. Nu plec nicăieri. Nu vreau să pătimeşti din cauza mea. Ai doi copii şi o femeie bolnavă”. Gardianul a înlemnit. Toate cele spuse de Părintele Arsenie erau adevărate. Şi-a prezis plecarea Un sătean din Sâmbăta a povestit că, în vara anului 1989, Părintele Arsenie Boca l-a rugat pe un tâmplar să-i facă o cruce de lemn, pe care să scrie anul naşterii, dar mai ales pe cel al morţii, adică 1989. Părintele părea încă sănătos şi-n putere. Tâmplarul s-a mirat şi l-a întrebat: „Cum, Părinte, nu vreţi să staţi şi-n ´90 cu noi?”. Părintele i-a răspuns: „Nici un ceas din ´90”. A murit în noiembrie1989. „Eu mă duc, dar de acolo, de unde oi fi, am să vă ajut mai mult ca până acum”, a zis. Se zice că Arsenie Boca le-ar fi prevăzut sfârşitul şi soţilor Ceauşescu. La înmormântarea sa, în mulţimea de credincioşi circula zvonul că Părintele Arsenie Boca ar fi fost ucis de Securitate tocmai pentru că ar fi spus că Ceauşeştilor li se apropie sfârşitul. Astăzi, maica stareţă de la Mănăstirea Prislop spune că încă n-a venit timpul pentru ca Arsenie Boca să fie canonizat. De la plecarea din viaţa pământească a Părintelui se împlinesc, la sfârşitul lui 2006, 17 ani. |
Săptămâna 17 – 23 august 2006, numărul 198