Replica Hunedoara on-line!
Săptămâna 7 – 13 iunie 2007, numărul 239
REPORTAJ

„Puţini mai găsesc în carte, liniştea”





De aproape 15 ani, de când conduce Biblioteca Municipală din Hunedoara, Marcela Herban şi-a făcut din cărţi o a doua familie. Toţi cei aproape 85.000 de „copii” i-au trecut prin mână şi au lăsat în inima fostei profesoare de franceză o veşnică dragoste pentru lectură, iar, în minte, mult mai multă înţelepciune. Directoarea Marcela Herban şi-a transformat viaţa într-o bibliotecă cu cărţi şi, cu optimismul omului care ştie că, la vreme de necaz, îşi poate regăsi pacea într-o pagină plină cu literele unei poveşti, ea luptă cu vremurile care i-au transformat pe hunedoreni în sclavi ai Internetului, total dezinteresaţi de informaţiile tipărite într-un volum de literatură sau istorie. Aflată aproape de vârsta retragerii din activitate, Marcela Herban se pregăteşte să-şi părăsească poziţia din fruntea Bibliotecii Municipale şi să se aşeze confortabil într-un fotoliu, cu ochelarii pe nas, pentru a-şi trăi anii pensionării, alături de ceea ce a iubit toată viaţa, cartea.

Trăim în epoca Internetului şi a informaţiilor obţinute foarte uşor pe cale virtuală, în care nimic, parcă, nu te mai îndeamnă să te instruieşti punând mâna pe o carte. Mai citesc, totuşi, hunedorenii cărţi? Mai vizitează biblioteca?

Majoritatea hunedorenilor care mai citesc, o fac pentru că sunt obligaţi. De plăcere mai puţin. Mai mult pensionarii citesc de plăcere şi vin să împrumute cărţi, pentru că nu au bani să-şi cumpere. Apoi, mai sunt intelectualii care mai citesc, tot aşa, de plăcere. Mai sunt persoane care vor să se pregătească pentru diferite concursuri care au loc la locurile lor de muncă şi le trebuie Monitoarele Oficiale. Apoi, la bibliotecă mai vin şi hunedorenii care vor să-şi renoveze ceva prin casă şi, ţinând cont că toate sunt scumpe, împrumută „Cartea Zidarului”, „Cartea Faianţarului” sau alte volume de acest gen, care la noi încep să fie pe cale de dispariţie pentru că, folosite atât, s-au deteriorat şi nu mai avem decât câte un exemplar. Mai sunt şi copiii conştiincioşi care vin, tot din obligaţie, să ia cărţi din bibliografia şcolară. Ne face concurenţă serioasă Internetul şi biblioteca virtuală, sau referatele care se iau tot de pe Internet.

Publicul cititor de carte al Hunedoarei s-a redus la pensionari?

Da, la pensionari, elevi, la populaţia activă care dă concursuri, sau părinţi şi bunici care împrumută cărţi, dar tot pentru copii. Publicul cititor de carte s-a redus realmente: e format din elevi, studenţi şi persoane de peste 40 de ani, majoritatea cu pregătire medie.

Haideţi să vorbim de hunedorenii care citesc cărţi de plăcere, pentru că aceştia sunt adevăraţii cititori, nu cei care o fac din obligaţie. Ce gen de cărţi împrumută aceştia de la bibliotecă?

De toate genurile. Femeile, în general, citesc literatură din asta uşoară, gen Sandra Brown. Apoi, se mai citeşte istorie, geografie şi eseu, literatură universală, religie sau filosofie.

Spuneţi-mi o carte care a fost împrumutată excesiv în acest an sau anul trecut. Sau un scriitor ale cărui cărţi au fost cerute foarte mult de către hunedoreni.

Nu pot să spun că există vreuna. Se împrumută mai mult cărţile de comunicare pentru studenţi, care le folosesc pentru a-şi întocmi unele referate. Depinde de perioadă. În ceea ce priveşte scriitorii, se împrumută foarte mult autorii care se studiază la liceu, gen Rebreanu, Arghezi şi, în astfel de perioade, noi rămânem fără niciun titlu din aceşti autori.

Dar autori moderni, cum ar fi Dan Brown şi celebra sa carte „Codul lui Da Vinci”?

Nici nu avem această carte, pentru că nu am avut bani s-o cumpărăm. În schimb, s-a citit Coelho, pentru că am cumpărat un set de cărţi de acest autor. Mai pot să spun un lucru care este destul de rău pentru cititorii din Hunedoara. Ei nu sunt obişnuiţi să citească la sala de lectură. Toţi vor cărţile acasă, chiar dacă avem condiţii în sala de lectură.

Care este diferenţa dintre biblioteca de pe vremea lui Ceauşescu şi cea de acum, referindu-vă strict la instituţia pe care o conduceţi?

Pe vremea lui Ceauşescu, aveam cititori mai mulţi, care citeau şi de obligaţie şi de plăcere, pentru că nu exista Internet, iar televizorul nu-ţi oferea prea multe. Veneau oamenii cu sacoşa şi luau 10-15 cărţi, pentru toţi membrii familiei, numai să fie cât mai multe. Acum, s-a redus numărul cititorilor. Înainte de anul 1989, aveam mult mai multe cărţi, achiziţionam, anual, volume de ordinul a peste o mie, pentru că preţul lor era accesibil, dar calitatea hârtiei era foarte proastă. Atunci, jumătate dintre cărţile pe care le cumpăram erau de literatură, iar, restul, erau cărţile lui Ceauşescu, cele aşa zise social-politice. Ele nu se prea citeau. Acum, avem cărţi de o calitate bună, dar foarte scumpe. Din alt punct de vedere, în prezent avem condiţii mult mai bune la bibliotecă. Pe vremea lui Ceauşescu era frig aici şi nu aveam cu ce să ne încălzim.

Dincolo de concurenţa pe care Internetul o face bibliotecilor, oare hunedorenii nu au devenit mai puţin preocupaţi de a-şi face o cultură generală şi acesta să fie un alt motiv pentru care a scăzut numărul cititorilor de carte?

Eu am impresia că scăderea preocupării pentru cultura generală este o situaţie frecventă. Oamenii sunt preocupaţi să muncească, să aducă bani acasă, or citind nu poţi să faci bani.

Dar totuşi trebuie să mai faci ceva şi pentru sufletul tău...

Eu cred că oamenii nu mai au timp pentru suflet. Eventual, se duc cinci minute la biserică, dar nu-şi mai hrănesc sufletul cu alea cinci minute citite din cartea care stă pe noptiera de lângă pat. A trecut epoca aia. Oamenii nu mai văd în carte un mijloc de liniştire a sufletului sau poate că subiectele cărţilor de azi nu mai sunt de o astfel de manieră. Nu mai acceptăm noi un Balzac, un La Fontaine... Toţi caută lucruri scurte, eseuri. Puţini mai găsesc în carte liniştea.

Cum facem să-i întoarcem pe hunedoreni spre carte?

După părerea mea, cartea nu va dispărea. Sunt convinsă. Dar trebuie să avem răbdare. Pentru că aşa cum a venit Internetul peste noi, ca ploaia, o să avem timp să ne „uscăm” de Internet, să ne săturăm de el şi să revenim la suportul tradiţional, la cartea pe hârtie. Tot aşa, nu vor dispărea nici ziarele, deşi toate au şi versiuni electronice.

Meseria de bibliotecar este una de viitor sau nu?

Eu zic că este. Doar că se va schimba puţin. Bibliotecarul este persoana care vine în întâmpinarea utilizatorului, a cititorului şi îi dă acestuia informaţie din orice domeniu. Îi oferă şi cartea pe suport de hârtie şi va trebui să-i ofere şi CD-ul cu aceleaşi informaţii.

Au ajuns bibliotecarii să aibă acelaşi statut cu cel al profesorilor, adică să nu mai fie la fel de apreciaţi atât de către elevi, cât şi de către părinţi?

Nu pot să spun asta. Dacă eşti bibliotecar bun, eşti competent, când vine omul la tine, ştii să-l respecţi, îi vorbeşti frumos şi îi dai informaţiile de care are nevoie, indiferent de vârsta pe care o are cititorul, nu se poate să nu fi apreciat. Am ajuns, noi, bibliotecarii, să fim adevăraţi confidenţi ai cititorilor, care ne cer sfaturi şi vin la bibliotecă, la vreme de nevoie, spunându-ne că nu au unde să se ducă în altă parte. Îşi caută cărţi şi stau aici toată ziua. Deci şi la noi, în rândul bibliotecarilor, e valabilă zicala „Omul sfinţeşte locul”.

De ce ar dori cineva să devină bibliotecar?

Şi pentru meseria asta trebuie să ai nişte aptitudini. În primul rând, să ai răbdare, să ştii să cauţi informaţii, să îţi placă să citeşti şi să fii ordonat. De când lucrez la bibliotecă, am nişte tabieturi, în sensul că nu arunc nicio hârtie, le aranjez pe toate în ordine alfabetică, le pun în dosare, nu las nimic să se piardă. Bibliotecarul este, de fapt, un om informat, dar tipicar. Când am venit la bibliotecă, m-am simţit umilită, proastă. Era atâta informaţie care mă apăsa.. De când lucrez aici, pot să spun că mi-am făcut cultură generală din toate domeniile. Citesc foarte mult şi am devenit mai înţeleaptă. Nu se poate să nu deschizi o carte. Nu ai cum, când ai atâtea la dispoziţie.

Cam pe ce loc s-ar situa în judeţ, printre celelalte biblioteci locale, biblioteca din Hunedoara, în ceea ce priveşte achiziţia de carte, dotările, dar şi numărul de cititori?

După biblioteca judeţeană, suntem pe primul loc. Dar nu ne bucură acest loc, pentru că am vrea să fim măcar la nivelul bibliotecii judeţene, care nu este printre cele mai grozave din ţară. Suntem bine cotaţi, cu toate că dotarea este la nivelul anilor 1995. Avem şi rafturi şi scaune şi mese, dar că nu sunt moderne, asta e altceva. Am vrea să avem mai multe calculatoare şi mai multe cărţi, nu neapărat mobilier modern.

Cum primesc cititorii vestea că nu le puteţi oferi cartea pe care o doresc?

Unii sunt dezamăgiţi. Alţii, spun „Na, lasă că n-o mai citesc. Nu-i niciun bai!”. Nu e grav, ţinând cont că nu fac parte din biblioteca şcolară şi nu sunt afectaţi elevii că nu găsesc cartea. Dar, s-a întâmplat să aducem noi cărţi de acasă ca să-i ajutăm pe unii elevi. Uneori am rămas şi fără cărţi, pentru că nu le-am mai primit înapoi.



Săptămâna 7 – 13 iunie 2007, numărul 239