Săptămâna 7 – 13 iunie 2007, numărul 239
|
SPORT
La firul ierbiiPe drumul cel bunRomulus Gabor La ora la care scriu aceste rânduri nu cunosc încă deznodământul returului cu Slovenia, despre care vom vorbi în numărul viitor. Vreau să cred însă că la Timişoara, cu un public exuberant, cu o altă partitură (mult mai ofensivă) şi cu unele surprize pregătite de selecţioner, naţionala României să-şi fi trecut în cont o nouă izbândă şi, implicit, cele trei puncte care să ne menţină în postura de lideri ai grupei ”G”. Chiar dacă nu a fost una spectaculosă, partida de la Celje i-a arătat pe ”tricolori” conectaţi la importanţa ei. Este în principal meritul lor, pentru succesul obţinut, dar şi al lui Piţurcă, care, chiar dacă îşi atrage în continuare critici, în special în ceea ce priveşte aria de selecţie (mă refer aici la neconvocarea a lui Ogăraru, Vlad Munteanu şi Sergiu Radu), merge pe mâna lui şi bine face. La urma urmei, sunt 22 de milioane de păreri, însă răspunzător pentru rezultate este unul singur. Dând dovadă de fler şi inspiraţie, Piţi l-a titularizat fără nicio ezitare, la închidere, alături de Codrea, pe craioveanul Dorel Stoica, la o vârstă (29 de ani n.r.) la care mulţi nu se mai gândesc că pot să îmbrace tricoul naţionalei. Fotbalistul Universităţii a evoluat fără trac, fiind unul dintre cei remarcaţi. Cu toate că îl anunţase titular pe partea stângă pe Florentin Petre, antrenorul l-a introdus din primul minut pe Nicoliţă, mizând pe travaliul lui şi pe susţinerea lui Contra. Şi nu a greşit nici aici. Mai mult, Bănel a înscris golul desprinderii, e drept, cu mult noroc, pasa venind de la un adversar (Cesar,n.r.). Revenind la jocul propriu-zis, să spunem că, după un început mai ezitant, ai noştri au preluat posesia, chiar dacă la mijlocul terenului construcţia a avut de multe ori de suferit. Mutu a fost nevoit să coboare de multe ori, ceea ce a dus la izolarea lui Marica. Acesta nu a a beneficiat de pase pe culoar, dar s-a luptat admirabil, fiind tăvălit de adversari şi obţinând astfel trei ”galbene”. În primele 45 de minute nu am avut prea multe ocazii, dar şi atunci când Mutu i-a dat acea pasă ”luminoasă” lui Codrea, mijlocaşul nostru a ratat incredibil. De sloveni pot doar să spun că au jucat mai ales la intimidare, dovadă cele cinci cartonaşe ”galbene” pe care le-au văzut în prima repriză, lucru mai rar întâlnit la o echipă care evoluează pe propriul teren. Totuşi, per ansamblu, Slovenia nu mai este aceeaşi care ne elimina norocos în 2001, jocul ei fiind destul de limitat şi încâlcit, ei putând pune unele probleme mai ales când evoluează în deplasare, datorită acestui stil. Partea secundă ne-a arătat o formaţie a României mult mai hotărâtă să tranşeze în favoarea ei soarta întâlnirii, echipă în care vioara întâi a fost acelaşi Adi Mutu, care a ”filtrat” majoritatea baloanelor, încercând să apară şi la finalizare. A venit firesc golul lui Tamaş, care a şutat violent sub transversală dintr-o poziţie grea şi lucrurile au intrat pe făgaşul normal, pentru ca mai apoi Nicoliţă să aducă liniştea necesară, care nu a mai putut fi tulburată nici de acel gol pe care l-am încasat în prelungiri, lucru care totuşi ar trebui să ne dea de gândit, mai ales că nu este prima dată când se întâmplă. Nu pot să trec cu vederea evoluţia, din nou excelentă, a lui Bogdan Lobonţ. Hunedoreanul şi-a arătat din nou clasa la cele două-trei intervenţii care ne-au salvat de la gol. De notat este şi siguranţa ”căpitanului” Cristi Chivu. Una peste alta, se vede şi se simte mai mult ca oricând, dorinţa ”tricolorilor” de a reveni, prin această generaţie, la un turneu final. Până acum suntem pe drumul cel bun. |
Săptămâna 7 – 13 iunie 2007, numărul 239