Săptămâna 2 – 8 iunie 2005, numărul 136

SPECIAL


Vadim revine acolo de unde nici nu a plecat


de Laurentiu Mihu

Miscarile browniene din interiorul formatiunii lui Corneliu Vadim Tudor dau ameteli nu doar propriului electorat, dar si membrilor de partid. Dupa un machiaj euro-popular de doua luni si jumatate, România Mare se reîntoarce la sine însusi, admirându-si în fata oglinzii ridurile perene, imposibil de mascat si atât de lesne de remarcat. Asfel, duminica, faxurile au început sa curga dinspre sediul PPRM trimitând comunicate de presa prin care, când tineretul peperemist, când damele din formatiune, cereau cu disperare revenirea tribunului la sefia nemijlocita a formatiunii si re-preschimbarea titulaturii acesteia. La rândul sau, si cu acelasi aplomb, C.V. Tudor îsi dadea acordul, înfierând, cu mânie proletara, pe „acei oameni care, dupa alegerile locale din iunie 2004, mi-au fortat mâna sa facem o alianta cu PSD, desi Traian Basescu ma rugase, personal, sa semnez un protocol cu el”. Scenarita s-a instalat cronic înca din primele zile de la nastere în PRM. Mutarile politice ale formatiunii si cârmaciului ei etern se produc cu zgomot, dvenind nimic mai mult decât bruiaje incomode pentru urechile celor din jur.


Tribunul nu cunoaste notiunea de „consecventa”

În plus, problema cea mai mare care se adauga este credibilitatea deciziilor luate în PRM sau PPRM, caci nici nu mai stii cum sa îi spui. O chestiune care, cu siguranta este din ce în ce mai resimtita de catre membrii de rând ai partidului. Când sa îsi creada ei seful pe linie de partid? Atunci când spune ca titulatura de „Popular” este esentiala pentru deschiderea usilor europene sau, acum când regreta ca a creat numai confuzie, a bulversat si derutat oamenii care nu mai recunosc PRM-ul de sub platosa PPRM-ului. Când spune ca s-a „saturat de mizerii” sau atunci când doreste sa se reîntoarca printre ele?

Ce spunea Vadim Tudor în martie 2005:

„Sintagma România Mare a speriat de la început. Lumea a fost speriata crezând ca avem pretentii teritoriale la Ucraina, la Republica Moldova, la Bulgaria - apropo de Cadrilater”, „Nu m-am retras în planul secund. Eu conduc acest partid. Am facut un transfer de responsabilitati, pentru ca eu simt ca prioritatea noastra absoluta este sa lamurim tara printr-un sistem radio si televiziune care e directia acestei tari. Un post de televiziune face mai mult decat un parlament , care a anchilozat în Romania, care nu mai face nimic. M-am saturat si de parlament!” „Am luat decizia de a va propune sa cream prin statut functia de presedinte de onoare al partidului, functie pe care o voi ocupa eu (...) Daca nu vom face o schimbare de strategie, si pe plan intern si, mai ales, pe plan extern, pentru a fi aparati macar de o aripa a acelora care guverneaza lumea, atunci degeaba ne vom prezenta la viitoarele alegeri”. „Nu vreau sa ma mai ocup de toti nebunii din filiale, nu vreau sa mai ajunga toate mizeriile la mine”.

... si ce zice acum:

„Aceasta semnare a avut loc, asa ca acum îmi reiau functia de presedinte fondator al partidului, cu atât mai mult cu cât alegerile anticipate vor avea loc, cu siguranta, în acest an si, fara prezenta mea, partidul ar putea avea soarta PNTCD”.(n.r.- este vorba de semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeana care a avut loc la data de 25 aprilie). „Este vorba de acei oameni care, dupa alegerile locale din iunie 2004, mi-au fortat mâna sa facem o alianta cu PSD, desi Traian Basescu ma rugase, personal, sa semnez un protocol cu el”. (n.r.- referire la cei care s-ar fi ocupat de destinele PPRM-ului, dupa retragerea lui Vadim ca presedinte onorific). „În legatura cu PPE lucrurile sunt foarte clare. Acesta are nevoie de cele cinci voturi ale euro-parlamentarilor nostri, iar pentru intrarea propriu-zisa în PPE, un partid trebuie sa astepte cel putin un an si jumatate, în conformitate cu statutul acestei formatiuni”.



Săptămâna 2 – 8 iunie 2005, numărul 136