Coplesit, se pare, de problemele vârstei, un adolescent din Deva a plecat de acasa, lasându-si parintii si fratele chinuiti de durere. Cu trecerea timpului durerea celor trei se adânceste. De Ionut, cum îl cheama pe fugar, nu mai stiu absolut nimic de patru luni, iar cu cât trece timpul, cu atât se adânceste si durerea. Deja în familia Popa se vorbeste din ce în ce mai rar de el, nu pentru ca l-ar fi uitate ci pentru ca nicicare dintre membrii familiei nu mai poate suporta discutiile pe tema disparitiei mezinului casei. Garofita, mama baiatului, a facut, totusi, un efort, în speranta ca o minune îi va aduce baiatul acasa întreg si nevatamat.



Ionut Popa – 17 ani, 1.80 înaltime, 78 de kilograme, corp atletic, ochi caprui închis, par castaniu închis, urme de varsat de vânt pe fata. În momentul disparitiei era îmbracat cu o scurta groasa din fâs, caciula albastra cu o dunga rosie, strânsa pe cap, pantaloni lungi, negri cu portiuni portocalii, bluza verde-kaki, încaltat cu ghete negre cu talpa rosie.

Garofita Popa îsi începe povestirea încercând din rasputeri sa-si stapâneasca lacrima din coltul ochiului si sa ramâna coerenta. Pe parcursul discutiei apar însa destule momente în care nu se poate abtine si izbucneste într-un plâns pe cât de controlat, pe atât de sfâsietor. Femeia spune ca nu întelege de ce Ionut a decis sa plece de acasa fara sa mai dea un semn de patru luni. În lipsa unor explicatii, face supozitii, iar de multe ori se învinovateste pe ea ca nu a observat ca baiatul ei avea nevoie de ajutor. Abia dupa ce a disparut a început sa-si dea seama de acest lucru, dupa ce a facut adevarate investigatii pentru a afla încotro a plecat fiul sau si de ce.
Garofita povesteste ca la finele primului semestru, Ionut, elev în clasa a X – a la Colegiul National Decebal, una dintre cele mai prestigioase institutii de învatamânt din judet, a fost prins copiind la fizica, materie cu care nu a reusit niciodata sa se împace prea bine. A lua o nota de 1 si, astfel, a ramas corigent pe primul semestru. „Am vazut ca tot învata la fizica saptamâni la rând, dar nu stiam ca a ramas corigent. Îl întrebam daca stia macar formulele, el îmi raspundea „da, dar nu le înteleg”. Nu avea notiunile de baza de fizica din scoala generala si cred ca de-aia nu se descurca. Apoi am aflat ce se întâmpla iar eu si sotul meu am început sa-l cicalim poate prea mult”. Femeia mai spune ca la originea disparitiei lui Ionut pot sta si problemele pe care le avea la scoala: „Diriginta lui, doamna Crina Crisan, cred ca a fost prea severa cu el. Încerca sa-l determine sa renunte la prietenia lui cu un coleg, Craciun parca-l cheama, pe care ea îl considera „baiat rau”. A ajuns pâna în stadiul în care venea si-mi spunea ca iar l-a vazut pe Ionut mergând, în pauza, cu Craciun spre chioscul din curte, de parca cine stie ce crima ar fi comis. Cred ca Ionut a fost supus la un stres continuu mai ales la scoala. Era acuzat de tot felul de lucruri neadevarate. A avut o cadere nervoasa si de aceea a fugit de-acasa”.
La finele lui ianuarie Ionut si-a facut rost de o scutire medicala. A decis brusc sa nu mai mearga la scoala. De acasa pleca dimineata, la ora obisnuita si se întorcea în jur de 14.00, pentru ca ai lui sa nu-si dea seama. Dupa doua saptamâni, pe masa, în bucatarie, mama lui a gasit un bilet lasat de fiul sau: „De obicei si Ionut si cel mare, Alexandru, îmi lasa bilet când pleaca de acasa si-mi spun unde se duc. Am crezut ca era vorba de un mesaj de genul asta, mi-a lasat bilet însa nu mi-a mai spus unde merge si când se întoarce”, spune femeia izbucnind în plâns. „Îmi pare rau ca nu am putut fi asa cum v-ati dorit voi. N-o sa va mai creez probleme niciodata. Adio!” – a scris Ionut pe bilet dupa care si-a luat pijamalele cu care dormise în noapte precedenta, un rând de haine si a plecat.



Politistii din Deva sunt, se pare, imuni la disperarea Garofitei, din moment ce aceasta a fost nevoita sa apeleze la un avocat pentru ca în cazul lui Ionut sa se întocmeasca actele ce se impun în astfel de situatii, iar semnalmentele sale sa fie transmise în tara. „Mi-au spus ca va fi foarte greu sa-l gaseasca, mai ales daca nu va comite vreo infractiune. Domnii de la politie mi-au spus mie sa mai încerc sa-l caut. Asta si fac, dar nu stiu unde sa mai întreb de el. Nu am idee unde a putut sa plece. Daca-si lua si bani cu el, eram mai linistita, m-as fi gândit ca a plecat în strainatate, dar asa, fara bani si fara acte, cum sa treaca granita? Am mers la mai multi preoti si mi-au spus ca fiul meu traieste si ca se va întoarce acasa. Nu mi-a spus nimeni când se va întâmpla asta”, spune Garofita Popa. Durerea o copleseste din nou. Dupa câteva minute îsi sterge lacrimile si, soptit, adauga: „Nu pot sa accept ideea ca e mort. Trebuie sa traiasca si sa se întoarca acasa. E un baiat destept, frumos, are o familie care-l asteapta. Poate sunt si eu de vina pentru ca nu am observat ca e mult mai sensibil decât a lasat el sa se vada”.

Comentarii?