CRONICA GRI

Mortii nostri

O femeie a murit într-o manastire din România, dupa ce a fost supusa unei proceduri de exorcizare care pentru cei din afara cinului monahal pare o nebunie ori o barbarie. Cazul, mediatizat excesiv, cum se întâmpla prea ades la noi, a tinut capul stirilor de televiziune si prima pagina a ziarelor centrale, luând repede locul chestiunii jurnalistilor români din Irak - si exilându-l din prim-planul mass-media pâna si pe Gigi Becali. Locul acelei femei era într-un spital, zic unii, unde ar fi primit tratamentul adecvat si poate – sa spunem doar atât, poate, pentru ca într-o chestiune de viata si de moarte parerea nimanui nu are girul infailibilitatii – ar fi fost salvata: de boala, de demoni, de semenii ei... Oare? Cu numai câteva zile înainte, mai putin mediatizat, a existat un alt caz, al unui pacient care a murit înainte de a ajunge pe masa de operatie a unui spital, pentru o interventie relativ banala, din cauza unei doze de anestezic gresit administrate. Malpraxis? Colegiul Medicilor se va pronunta sau s-a si pronuntat deja – nu am mai urmarit acel caz – cu privire la vinovatia sau nevinovatia doctorului în cauza. Si aici, si dincolo, elementul comun este moartea unui om. Daca cineva e vinovat, acel cineva – calugar sau medic - trebuie sa plateasca, potrivit legilor tarii – si legilor umane, nescrise, dar aproape unanim acceptate.

Mult mai putin mediatizata, din pacate doar la nivel local, a fost comemorarea unui an de la ultimul accident mortal dintr-o mina din Valea Jiului. Si acolo au murit oameni, dar nu am stiinta sa se fi cerut ca cineva sa plateasca pentru asta. S-au reiterat platitudini de genul „în mina stii când intri, dar nu mai stii daca iesi” sau „ce grea e viata de miner!” (vecine cu o indiferenta criminala ori, în cel mai bun caz, cu inconstienta), familiile au primit ceva bani – douazeci de milioane, parca, ajutor de înmormântare – si o pensie de urmas. Dar nimeni nu a adus serios în discutie vinovatia cuiva. Din '90 încoace, România a primit sute de milioane de dolari sau de euro cu destinatie precisa: retehnologizarea minelor. Acesti bani au fost folositi fie pentru cresteri salariale, fie pentru a astupa gura puternicului Sindicat al lui Cozma, fie pentru afaceri personale ale unor potentati de la Bucuresti sau din judet. Cu alte cuvinte, retehnologizarea minelor s-a facut pe hârtie, în rapoarte de ochii Europei, banii au fost împartiti frumos între patronii firmelor – capusa si politicienii care au musamalizat escrocheria (adesea aceleasi persoane!), dar mineritul s-a facut mai departe în conditii de secol 19. Ca o consecinta directa, au murit oameni. În acest caz, chiar nu e nimeni de vina si nu trebuie sa plateasca nimeni?!

Comentarii?