SAPTAMNA POLITICA

Ultima strigare

de Cornelia Badreu

Ati mai auzit īn ultima vreme de Iliescu ? Nu, nu de dama nascatoare de prunci la vārsta la care altele de etatea ei se multumesc doar cu amintirile tineretii departate, īn timp ce īsi leagana linistite nepotii īn curtea gradinitei. Chiar daca tot la o „bunicuta” ma zbat din rasputeri a va īndrepta cu mintile stra-luminate, haideti sa ne amintim de Ion, Ion Iliescu.


Cornelia BADREU A pierdut partidul īn fata „Prostanacului” modernist. Ca urmare, s-a īnfuriat nespus, s-a consumat si surmenat, s-a izolat si segregat de toti si toate si a sfārsit, la un moment dat, prin a-si schimba costumul rafinat pe o pereche de pantaloni si-o bluza mai lejere... de pijama. Ma rog, si un capot mai gros potrivit promenadelor de seara plin holurile luxosului spital la care pāna si domnia sa a ajuns sa ceara o camera/rezerva. Cert este ca, la aproape 16 ani de la sāngerosul decembrie al lui '89, fostul presedinte Ion Iliescu se īndreapta, īncet, dar sigur, spre imaginea batrānelului simpatic, tarat īnsa de prematura nastere īn zodia bolsevismului cu ascendent ilegalist.

Dar a iesit si din spital. A parasit salonul cu aceesi īncercare cu care ne-a oropsit libertatea ultimului deceniu si jumatate. „Rāzi Harap Alb, dar parca nu (mai) e rāsul tau”. Pare, si chiar este, putin mai resemnat si mult mai precaut īn iesirile din public. Nasul sau de vulpoi batrān nu īl īnsala nici de aceasta data. Simte ceva. Mirosul persista si īl urmareste ca o stihie vie, animata (chiar daca suna paradoxal) de razbunarea de care a fost privata atāta amar de timp. Pe de o parte, „lupii tineri” pe care i-a salbaticit (cititi bine) din toata inima si-au īnvatat lectia pe de rost si se īncaiera care pe care, doar-doar mai este rost de vreun zgārci. Sau macar de ar mai putea sa conserve ceea ce au dobāndit cu sārg, lacomie, nepasare si aroganta īn toti acesti ani īn care i-a protejat si calit mare maestru „sarac si cinstit”. Care acum e singur. Dar ei īi dau impresia de fatada ca īnca le mai pasa de soarta sa. Iar el, el īncearca sa le puna īn lumina „buna crestere”: „Eu am primit īn aceasta perioada mesaje foarte multe de la oameni de suflet si membri si nemembri de partid. Dar este pentru prima data cānd partidul adopta o pozitie politica pe aceasta tema si asta mi se pare important, pentru ca este vorba de partid, nu de mine ca persoana”, relata Iliescu, cu putin timp īn urma. Atāt de frapanta este situatia sa actuala, īncāt ziarele occidentale nu se pot abtine sa nu remarce ca: „Ion Iliescu risca, totusi, sa nu poata conta pe sprijinul prietenilor sai politici, trecuti, de sase luni, īn opozitie”. Asa nota cotidianul francez „Le figaro”, mai zilele trecute. Pe de alta parte, acelasi ilustru vānator al puterii - pe numele sau de baiat si domn al tarii romānesti, Ion Iliescu -se simte īncoltit. Un sentiment mai patrunzator pentru el decāt o simteau studentii barbosi si intelectualii soiosi din Piata Universitatii, cu bātele mineresti deasupra capului. Īl urmareste „Mineriada”, prinsa īntr-un dosar gros cāt toate paginile din Marx, Engels, Lenin, Stalin si Trotki. Treaba se īngroasa, fantomele cer razbel, iar El, īncepe sa se piarda. Stresat de centrifuga īn care este prins, neat Nelu īncearca si ultima tactica. Sa īsi arate coltii, deja putini, galbeni si tociti catre vānatorii sai neobositi. Asa grait-a Ion Iliescu catre procurorul militar Dan Voinea care-l instrumenteaza pāna si pe el: „El n-a īncheiat īnca rechizitoriul. Este īn faza īn care cerceteaza. Ŗi chiar daca ar face-o, aprecierea mea ramāne valabila chiar si pentru el. Adica, trebuie cu raspundere sa se gāndeasca la ceea ce pronunta”. Sunt fraze rupte din reflexul sau de mare autoritate īn stat. Caci, īi este infinit de greu, infinit de imposibil si total de neconceput sa gāndeasca īn termenii omului simplu. A purului si simplului cetatean pus īn fata probei justitiei, obligat sa se explice si astfel, sa se clarifice si sa clarifice ecuatiile/ combinatiile īn care a jucat. Pentru ca el, chiar daca nu mai este, nici de drept si nici de fapt, presedinte, deci īnalta stea (rosie) a patriei, nu īsi poate depasi prejudecatiile si poftele de a fi tratat cu fastul datorat perpetuu fauritor viitor al tarii.

Profetiile enuntate īn trecut īsi pierd acum actualitatea... pe care oricum nu o vor mai apuca. Spunea Ion Iliescu, atunci cānd valul era sub el, ca va iesi din politica doar cu picioarele īnainte. Din fericire, iesirea spre intrarea lui īn anonimatul cotidian se apropie mult mai cu viteza. Heptagenarul de 45 de ani a īnceput din prima secunda a pierderii Congresului sa paraseasca scena. Prematur pentru el, atāt de tārziu pentru milioane de suflete. Pentru ca nu a stiut niciodata sa īi lase si pe altii sa cāstige, nu a fost deloc crutat. Pentru ca nu a stiut niciodata sa piarda, nu s-a putut cruta nici el īnsusi pe domnia sa. Pentru ca si atunci cānd cāstiga, ajunge sa piarda totul. Probabil ca acum, insul īsi traieste clipa sa de slabiciune fundamentala, cānd vede īn sfārsit ca lumea din jur se poate narui, iar el odata cu īntreg angrenajul.

Sa facem, deci, un scurt exercitiu de luciditate. Cu sansa ei (poate nemeritata, dar poate... dreapta) Romānia va intra īn Europa. Ca īn 2007, ca un an mai tārziu, important ca ne vom aseza si noi la aceeasi masa cu civilizatia de care ne-am rupt acum jumatate de secol. Vom mānca aceeasi ciorba, chiar daca vom fi, poate, serviti ultimii. Dar vom mānca (si) altceva. Mamaliga romānului nu va mai fi de actualitate. Cu ea vom face doar turism rural si vom cāstiga bani īn economia de piata. Coincidenta, īnsa. Īn acelasi timp, Iliescu se pregateste sa iasa. Sa iasa din politica, din mintile noastre, de pe buletinele de vot ale „boborului”, din inimile saracilor lipiti pamāntului, din schizofrenia unor mase īndelung manevrate de abilul animal politic care a fost. ... Ŗi asta, dupa mai bine de 15 ani... atāt de tārziu si pentru una si pentru celalalt.