Săptămāna 7 – 13 iulie 2005, numărul 141

Materialele din această pagină au caracter de pamflet şi trebuie tratate ca atare

"Facem chetă de-o anchetă!"

RĀSU´ LUMII

Meseria, bratara dacica

Ce ar fi fost, daca nu ar fi fost politicieni? V-ati pus vreodata aceasta īntrebare, legata de mai marii judetului. Prea multe nu cred ca ar fi facut, atāta timp cāt doar calitatea de politician i-a īmpins īn fata, chiar daca pe unii si din punct de vedere profesional. Reteta e simpla: se ia una bucata omulet incompetent si tantalau, dar tupeist si obraznic, se introduce īntr-un partid, se creste īn spiritul politicianului mioritic, se numeste pe o functie, de obicei total diferita de aptitudinile si cunostintele dobāndite prin scoala. Asa ca la o privire mai atenta observam ca īn functiile de conducere ale firmelor bugetare de interes local sau national sunt numiti conducatori dupa chipul si asemanarea politicienilor, doar ce naste din pisica... miauna la luna.



Stiti care e diferenta dintre un pedagog si pedofil? Pedofilul iubeste copiii cu adevarat. Nu stiu cāt de mult iubeste copiii dascalul Mircea Molot, dar se pare ca nu prea mult. Acesta i-a parasit pentru un post de viceprimar si apoi a urcat un pic īn functie, ajungānd presedintele Consiliului Judetean. Acum nu prea stim cum sa apreciem traiectoria profesionala a presedintelui care se pare ca este cel mai bun profesor īntre politicieni si cel mai bun politician īntre dascalii de matematica. Din toata povestea nu au cāstigat nici copiii, nici cetatenii judetului, pentru ca el, presedintele-dascal, a īnvatat numai adunarea si īnmultirea. Prietenii stiu de ce...




Omul cel mai legat de politica din tot judetul Hunedoara este edilul Devei, Mircia Muntean. Pai ce ar fi fost Mircica daca nu intra īn politica? Putea sa faca cariera īn foarte multe domenii, pentru ca atunci cānd a ajuns primar nu era nimic. Nu avea scoala, ci doar o firma amarāta si o nevasta frumoasa. Acum, dupa experienta a doua mandate si un sfert īn fruntea Devei, Mircia ar putea ajunge un mare explorator, sau un fachir indian, pentru ca ar īmbina īn mod placut disparitiile sale de la locul de munca cu calatoriile peste mari si tari. Dar cel mai bine l-ar prinde meseria de gigolo, mai ales īn Africa, acolo unde se mai gasesc triburi canibale. Sa vada ce īnseamna cu adevarat sa fii māncat.





Daca nu s-ar fi nascut frate de baron local, seful „culturii” judetului Hunedoara ar fi ramas un simpatic popa. Asa, s-a īncurcat cu politichia si s-a pus īn fruntea culturii si cultelor. Tot de la fratele mai mare a īnvatat si gustul pentru diplome si titluri, dobāndite cu sau fara cunoastere, dar cu multi bani. Din cānd īn cānd „cucernicul” se mai dedulceste la cāte o bere prelungita, dar nu īn mod profesionist. Din moment ce este oricānd „amator” de un sprit.





Chiar daca nu este prea cunoscut, noul sef la firmei Apaprod, tot politicului poate sa-i multumeasca pentru functia obtinuta. Noul director nu s-a prea afirmat pāna acum, mai ales ca la firma de la care a ajuns la Apaprod nu a avut prea mari realizari. Daca nu era sustinerea politica, „omul de la ape” ramānea la sapat, meseria lui de baza, cu care a reusit sa avanseze atāt de mult īn cariera.





Daca nu ar fi intrat īn PDSR si nu ar fi fost transferat la PD, prefectul Cristian Vladu ar fi fost, fara īndoiala, un destoinic „gloanfar”. Adica unul din aceia care bat cu ciocanul īn roata trenului si se tot īntreaba ce trebuie sa auda. Dar nu a fost sa fie, a intrat īn politica, a trecut din partid īn partid, pāna si-a gasit rostul si a ajuns īn fruntea judetului Hunedoara.





Primarul din Simeria a navigat prin functiile politice ca Ulise īn drum spre casa. A fost primar, apoi s-a mutat prin Bucuresti, pe la Ministerul Muncii, lasāndu-i balta pe cei care l-au ales. S-a īntors din nou pe meleagurile natale, cu gānduri marete si planuri īndraznete. Din planurile lui, pāna acum s-a cam ales praful, dar simerienii asteapta īnca promisiunile din campania electorala. Oricum, trebuie remarcat un singur lucru: primarul simerian ramāne de obicei īn gara, spre deosebire de colegii lui care, daca ajung pe peron, se urca īn tren cu diferite destinatii, cea mai frecventa, Aeroportul Otopeni” si de acolo...








Săptămāna 7 – 13 iulie 2005, numărul 141