Săptămana 14 – 20 iulie 2005, numărul 142

SAPTAMNA POLITICA

Pe picior de plecare din Parlament


de Oana Bimbirica


Cu toate ca ideea alegerilor anticipate nu pare a fi acceptata de toate partidele parlamentare, dupa interventia Presedintelui Traian Basescu, se pare ca ele vor avea totusi loc. Chemarea alegatorilor la urne mai devreme cu trei ani decât în mod normal, va strica planurile multor formatiuni politice care au ceva de spus pe scena politica din România. „Anticipatele” au devenit sperietoarea parlamentarilor, care îsi simt deja scaunele amenintate, dupa numai sapte luni de când se lauda, unii pentru prima oara, cu statutul de deputat sau senator. Îngrijorati sau nu, cert este ca „anticipatele” vor trimite pe tusa Legislativului multi senatori sau deputati, care, din cauza unor motive cum ar fi cele de mai sus, sau a altora, colaterale, nu vor mai fi luati în considerare de partidele politice parlamentare, pentru a fi trecuti pe un loc al listelor de candidati.

Recomandati de dezinteres

Si parlamentarii de Hunedoara vor fi afectati de alegerile anticipate, în cazul în care acestea ar avea loc, dat fiind faptul ca o parte dintre ei au ajuns într-un fotoliu de deputat sau senator doar printr-o conjunctura favorabila, care acum nu mai exista, sau ca urmare a unor lupte politice din interiorul partidelor politice. Primii care îsi vor lua talpasita din Parlament vor fi cei doi reprezentanti ai PRM Hunedoara în Legislativul României. Deputatul Liviu Almasan si senatorul Viorel Duca au manifestat un interes atât de „mare” fata de cei care i-au votat, au avut o activitate atât de „bogata”, încât chiar colegii lor de partid din judet vor ca acestia sa elibereze locurile pe care le ocupa în Parlament. În plus, Liviu Almasan si-a încheiat cariera de deputat cu mult înainte de vreme, dupa ce, fiind lovit dintr-odata de un atac de doctrina populara, a demisionat din PRM, pentru a se înscrie într-un partid care, deocamdata, nu exista.




O doamna curajoasa

> Daca în cazul PRM, „anticipatele” îi vor afecta în mod negativ pe parlamentarii hunedoreni ai acestui partid, oarece probleme ar putea sa fie create de aceste alegeri si în sânul Aliantei D.A. Posibilitatea ca liderul PD Hunedoara sa candideze la un post de deputat, chiar în fruntea listei, ar reduce foarte mult sansele unora dintre actualii reprezentanti ai PNL si PD din judet în Camera Deputatilor, de a mai prinde un post asemanator dupa anticipate. Sub semnul întrebarii s-ar putea afla mandatul deputatului democrat, Monica Iacob Ridzi, care, anul trecut, a ajuns în Parlament de pe locul trei al listei de candidati, pozitie pe care ar putea sa nu o mai ocupe la „anticipate”. Monica Iacob Ridzi sustine ca nu-si face probleme în ceea priveste cariera sa de deputat, declarând ca activitatea foarte bogata pe care a avut-o în aceste sapte luni de mandat n-are cum sa o scoata în afara Parlamentului. „Din câte stiu eu nu s-a pus pâna acum problema, în cadrul Aliantei, ca eu sa nu mai fiu pe lista de candidati pentru Camera Deputatilor, în caz de alegeri anticipate. Sunt pe primul loc în cadrul grupului parlamentar al PD în ceea ce priveste activitatea. Nu ma tem ca-mi voi putea pierde postul de deputat”, a afirmat deputatul PD de Hunedoara.

Mai bine jurnalist

La o meserie mult mai frumoasa decât cea de deputat se va întoarce, în caz de alegeri anticipate, reprezentanul PC Hunedoara în Parlament, Ionica Popescu. Aceasta declara ca nu stie daca va mai fi interesata de un mandat de deputat la „anticipate” si nici daca Partidul Conservator va mai dori sa o impuna pe un loc eligibil al listei de candidati. „Alegerile anticipate nu mi se par a fi o actiune în interesul cetateanului. În plus, mie nu-mi place sa joc dupa cum cânta altii. Ma voi întoarce fara nici un regret la meseria mea, cea de jurnalist”, a afirmat deputatul PC de Hunedoara.




Pe picior de plecare din Parlament ar putea fi si senatorul PSD de Hunedoara, Adrian Paunescu, impus, anul trecut, de la centru pe listele din judet. Dezinteresul fata de alegatori, manifestat în aceste sapte luni de mandat, dar si lipsa de simpatie de care se bucura în rândul pesedistilor hunedoreni l-ar putea directiona pe poetul senator spre orice alta cariera, decât cea de parlamentar. În caz de anticipate, Adrian Paunescu va trebui sa se reorienteze profesional, undeva, în afara Senatului sau a Camerei Deputatilor, în cazul în care nu va gasi un alt judet, dupa Dolj si Hunedoara, pe care sa-l reprezinte în Legislativ.



Săptămana 14 – 20 iulie 2005, numărul 142