Săptămana 14 – 20 iulie 2005, numărul 142

REPORTAJ Legenda înghitita de vremea manelelor Sarbatoarea de pe Muntele Gaina avea, pâna nu demult, un caracter aproape sacru pentru moti. Pe culmea situata la limita dintre Hunedoara, Arad si Alba puteau sa urce cu ani în urma doar cei cu inima curata, dornici sa se însoare, daca era vorba de tineri flacari, sau sa gaseasca o pereche potrivita pentru fiica lor, în cazul gospodarilor care aveau fete de maritat. Acum, calatorul care se aventureaza spre „târgul” Gainii în cea mai apropiata duminica de Sfântul Ilie (20 iulie), trebuie sa stie unde sa caute ca sa gaseasca radacinile sarbatorii, printre grupuri de petrecareti, urlete de muzici de toate felurile si tarabe cu tot felul de marfuri. Loc de legenda „Nici nu se putea gasi un loc mai frumos pentru Târgul de Fete, decât platoul de sub vârful Gaina, de pe care în zilele senine, calatorul poate sa cuprinda cu privirea aproape întreg Ardealul”, scria calatorul si poetul maghiar Hanzeros Geza, unul dintre „rapsozii” Muntilor Apuseni. Într-adevar, pentru calatorul obisnuit cu privelistea citadina, imaginea care se deschide de pe platoul Gainii pare rupta din povestile de început de lume. În zilele senine, orizontul se deschide peste culmile Apusenilor spre valea Crisului Alb în partea de apus, spre valea Ariesului la rasarit, si a Crisurilor Negru si Repede spre nord. De undeva de pe „acoperisul Ardealului”, muntii mai mici care înconjoara platoul, par talazurile dezlantuite ale unei mari verzi, împietrita pentru totdeauna de o forta miraculoasa. La sud se unduiesc impunatori muntii Metaliferi, cei plini de aur. În departadre se vad semete crestele Retezatului. Privite de pe Gaina, toate culmile împadurite, satele motilor risipite printre paduri, poienile apusenilor par elemente ale unei harti uriase întinse aievea la picioarele temerarului ajuns aici. Senzatia calatorului, de demiurg care are la picioare întreaga lume, este estompata doar de semetia Bihariei, vârful cel mai înalt al Apusenilor, care strajuieste orizontul în Nord, ca un reper pentru maretia acestor locuri, si un element care-l coboara pe orice muritor cu picioarele pe pamânt. Noaptea, orasele se disting clar în departare. În noptile cu luna si cer senin, se pot vedea pâna si luminile din Deva sau Alba Iulia, ca sa nu mai vorbim de cele din Brad sau Baia de Cris. De pe vârful aflat la 20 de minute de mers de platoul unde se organizeaza târgul, orizontul se deschide si mai larg, privirea pierzându-se spre vest, hat departe, prin Câmpia Banatului. Toate drumurile duc la Gaina În cea mai apropiata duminica de sarbatoarea Sfântului Ilie (20 iulie), cele trei cai de acces spre Târgul Gainii par uriase râuri pe care curg puhoaie de masini si carute. Înca de vineri, pe caile ce duc spre platoul montan, încep sa urce târgovetii. Care cum pot, unii cu autoturisme, altii cu masini moderne de teren sau cu camioane, iar motii din satele apropiate cu carutele încarcate cu obiecte traditionale. Cei de pe Valea Ariesului vin cu carutele pline de donite, ciubere si alte obiecte din lemn. De pe Valea Luncsorii, de la Halmagiu urca olarii din Obîrsa cu tot felul de ulcioare, blide si labose învârtite bine pe roata olarlui si arse în cuptoare cu carbune de lemn. Pe o cale, ceva mai greu accesibila, dinspre Bulzesti, urca pe munte calaretii. Pe aici nu se poate ajunge cu carul, asa ca marfa este adusa pe caii însauati cu „tarnite” de lemn pe care motii leaga „corfe” uriase împletite din crengi de rachita. Caii mici cara spre târg corfele pline cu cirese negre, afine, tuica întoarsa de pruna sau cireasa. Alaturi de cei care urca spre culmea Gainii cu masini sau cai, se pot vedea numerosi turisti, veniti aici cu rucsacul în spate. În ziua de sâmbata, practic tot platoul montan este transformat într-o tabara uriasa cu câteva zeci de mii de corturi. Gaina cucerita de prost gust Acum 16 de ani, carutasii si motii cu caii erau majoritari la Târgul Gainii. Pe platou urcau foarte putine masini. În perioada comunista sarbatoarea s-a transformat într-un prilej de comemorare a lui Avram Iancu si manifestarile erau organizate la poalele muntelui, în satul natal al eroului. Târgul, la care urcau, doar asa numitii „gainari”, îsi mai pastra ceva din farmecul de altadata. Lânga focurile de tabara, tinerii, în mare parte studenti sau elevi, organizau adevarate recitaluri la chitara cu cântece de tabara. Undeva pe o scena din beton, sâmbata seara era organizata o discoteca cu un generator de curent care acoperea de multe ori muzica difuzata la megafoane de aluminiu. Ordinea era asigurata de sefii de post din Bulzestii de Sus si Avram Iancu cu câte un ajutor, în total cel mult patru militieini, care nu se vedeau prea des printre „gainari”; cu toate astea nu s-au întâmplat scandaluri sau alte nereguli majore. Dupa 1989, Gaina a fost invadata de prost gust, nationalism ieftin si manele. Acum numarul fortelor de ordine este aproape egal cu cel al turistilor. Fiecare judet coorganizator mobilizeaza forte militare sau politienesti impresionante, nu atât pentru asigurarea linistii cât pentru organizarea taberelor si cantinelor unde sunt primite oficialitatile. Dupa ’89, Gaina s-a transformat nu numai într-un prilej de manifestare a patriotismului nationalist sub pretextul dragostei fata de Avram Iancu, ci si un bun prilej de campanie electorala pentru politicienii din tot spectrul doctrinar. Târgul de fete a fost sufocat de un fel de „iarmaroc”, care nu mai are nimic comun cu traditia acestor locuri. Modernizarea târgului de fete, a adus pe Gaina, manelele, discotecile zgomotoase, plasticurile chinezesti, focurile de artificii, prostul gust, kitch-ul si politica. Legenda muntelui Gaina Pe aceste locuri se spune ca, în vremuri demult apuse, traia o fata tânara si frumoasa, careia toata lumea îi spunea „Zâna”. Fata avea un întreg munte ca mosie iar, mai mult, în cetatea ei de pe vârful muntelui tinea la loc sigur o gaina care, în fiecare zi, facea câte un ou de aur. Multi voinici au dorit sa o ia pe „Zâna” de nevasta, dar aceasta nu s-a legat sufleteste de nici unul dintre ei. Mai mult, era aproape convinsa ca toti voinicii râvnesc mai mult la ouale de aur ale gainii sale nazdravane decât la inima ei iubitoare. Voinicul Crisan „spaima zmeilor” era cel care-i apara cetatea de hotii care dadeau târcoale sa fure Gaina cu ouale de aur. Zâna nu ducea lipsa însa de iubire. Oameni harnici si credinciosi o înconjurau în Apuseni. O data pe an, ea aduna în cetate toate fetele carora le venise vremea de maratis si le dadea în dar câte un ou de aur. Pe fiecare le ruga sa nu spuna nimanui de zestrea primita, dar fetele, slobode la gura cum sunt, au facut ca vestea sa se raspândeasca în toata lumea. Într-o zi, barbarii au adunat oaste mare si se apropiau de locul minunilor din Apuseni. Crisan a adunat toti voinicii din munti si i-a prins pe cotropitori într-un loc strâmt, numit astazi Cheile Crisului, unde a nimicit mare parte din oastea straina. Crisan si voinicii sai, spre seara, s-au pus sa se odihneasca si sa-si oblojeasca ranile. În miezul noptii auzira sunet de bucium venit de sus, de pe muntele Zânei. Abia atunci si-au dat seama ca, la adapostul întunericului, „lotrii” (cum îi numesc pe hoti localnicii) au urcat sus la cetatea ramasa fara aparare, ca sa o rapeasca pe Zâna si sa ia si gaina nazdravana. Când Crisan si flacarii lui au ajuns sus, n-au mai gasit nimic, nici macar urme de cetate. Oamenii povestesc ca stiind de ce urma sa se întâmple, Craiasa Zânelor s-a îndurat de Zâna motilor, a despicat muntele cu un fulger, iar pamântul a înghitit-o pe frumoasa fata cu gaina de aur cu tot. De atunci se spune ca oamenii sfredelesc în continuu pâmântul si, din când în când, mai gasesc câte o farâma dintr-un ou de aur. Cei care nu vor sa sape în pamânt, se aseaza pe marginea vreunui pârâias din munti si, cu rabdare, asteapta câte un semn al existentei gainii nazdravane, sub forma unor margelute mici de aur, ce apar daca stii cum sa cerni pamântul pe care-l scoate apa din maruntaiele muntelui. Comentarii?

Săptămana 14 – 20 iulie 2005, numărul 142