Pe un hol lung si destul de îngust se plimba fara stare câtiva copii. Intra dintr-o încapere în alta si nu stau prea mult în loc. Sunt înca în faza de explorare a locului care-i va gazdui mai bine de o luna, Centrul de Urgente al Serviciului de Asistenta Sociala din cadrul Primariei Orastie. Nu este hotel de trei stele. Este însa un întreg etaj al internatului liceului de Chimie din Orastie reabilitat cu aproape un an în urma, de Primarie si Asociatia „Sprijiniti Copiii”, pentru a gazdui copii din familii defavorizate, ori femei victime ale violentei domestice, transformat acum în spatiu de cazare pentru 24 de copii carora dezastrul din Moldova le-a naruit orice speranta de a-si petrece vacanta la bunici, ori, dupa caz, acasa, cu parintii si cu prietenii lor obisnuiti.

Rezultatul reabilitarii întrece asteptarile. Dormitoarele curate, termopanele, bucataria frumos amenajata, sala de mese la fel, „clubul” în care se urmaresc programele TV, te fac sa-ti dai seama ca locul este mai mult decât potrivit pentru a fi „cartierul general” al unei tabere pentru copiii. Unul dintre ei ne-a marturisit ca atât el cât si multi alti membri ai grupului au venit în tabara la Orastie ca sa mai uite de necazurile de acasa, de durerea parintilor si vecinilor ramasi fara nimic în doar câteva ceasuri, de mormanele de mâl si animale moarte adunate pe ulitele satului, ori de zilele petrecute în podul casei, în timp ce suvoaiele de apa îi amenintau cu moartea.


Doinel are 13 ani si nu se mai dezlipeste de masa de ping-pong amplasata în sala de jocuri a centrului din Orastie. Pe lânga timiditatea specifia unui copil care vorbeste cu un strain mai apare si disconfortul de a vorbi despre o grozavie a naturii pe care nu vrea sa o mai retraiasca. Tousi, politicos copilul ne raspunde la întrebari asa, cum poate, în doar câteva cuvinte. Doinel povesteste ca în satul sau, în Frecateni, Dunarea a fost cea care a provocat necazuri. Apa a trecut peste diguri si a intrat în gospodarii. Împreuna cu parintii, cu fratele si sora sa, a urcat în podul casei de unde nu a mai putut coborâ zile-ntregi: „Cred ca au fost doua saptamâni, nici nu mai stiu. Cine credeti ca a mai numarat zilele? Când s-a tras apa, am coborât si noi. Mobila din casa era deja putrezita, televizorul stricat... . Noroc ca am avut casa facuta din lemn si nu a luat-o apa. Am venit aici ca sa mai uitam de noi, de ce a fost acolo, acasa”, adauga baiatul. De la celalalt capat al mesei de tenis, Alexandru, prietenul lui, adauga ca aproape toata lumea din sat a ramas fara animale. În ochii caprui ai baiatului se citeste înca tristetea, dar si el are deja 13 ani si stie sa se ascunda. Mai spune ca abia asteapta sa se efectueze schimbul însotitorilor din tabara ca sa le trimita o scrisoare parintilor sai si sa le spuna ca a ajuns cu bine la Orastie.


Fetele ne-au parut mai vorbarete. Diana, o fetita de doar 9 ani ne-a povestit ca un om mare cum casa bunicii ei a fost luata de ape, cum bunica s-a refugiat în podul vecinei si cum toata lumea de pe acasa încearca acum sa se descurce cu ce i-a mai ramas fiecaruia. „La noi, în Corbu Vechi, avem diguri de jur împrejurul satului. Noroc ca unul dintre ele s-a rupt. Daca mai tinea digul înca 5 minute, se inunda tot satul, nu numai o parte. Dupa câteva zile, au venit militari cu barca si-au luat-o pe bunica de acolo. Ea, saraca, nu mai avea cum sa se mai dea jos. Eu urma sa merg la ea în vacanta asta, dar acum nu mai am unde”, adauga fetita. Lânga ea, asezata pe pragul aceleiasi camere, Corina, prietena ei cea mai buna pare putin mai vesela: „Am înteles ca vom sta în tabara la Alba, 10 zile. Asa s-a înteles dupa cum a zis primarul. Acum am aflat ca vom sta aici mai bine de o luna. Unii dintre parinti ai zis deja ca vor veni sa ne ia acasa, dar daca o sa se convinga ca ne este bine aici, cred c-o sa ne lase pâna la sfârsit, mai ales ca o sa facem multe excursii, dupa cum ne-au zis doamnele de aici”, spune fetita zâmbind. În acelasi grup o întâlnim si pe Valentina. Cu greu ne spune cum o cheama. De vorbit despre cele de acasa, din Corbu Vechi, nu poate. Se blocheaza într-o timiditate de înteles pentru cei noua ani ai ei, se înroseste, iar din coltul ochiului îi iese repede o lacrima. Nici nu a ajuns bine ca deja îi este tare dor de mama si de tata, lucru pe care nu-l poate spune ca sa nu izbucneasca în plâns, pentru ca se simte înca straina de tot si de toate. Pâna la urma fata recunoaste dând din cap ca vrea acasa, dar prietenele sale îi spun în graiul lor dulce, de acasa „Hai lasa mai, ca sa vezi ce frumos o sa ne distram aici”.


Asociatia „Sprijiniti Copiii” a organizat trei tabere, la Strungari si Cugir – în judetul Alba, si Orastie – judetul Hunedoara, în numai o saptamâna. Totul a plecat de la ideea ca daca fiecare salariat din cele doua judete doneaza doar 5.000 de lei, iar firmele din domeniul alimentatiei fac o serie de donatii, atunci tot ceea ce tine de o tabara completa poate fi realizat. Costurile zilnice se ridica la 15 milioane de lei pe zi pentru fiecare dintre cele trei centre, iar reprezentantii asociatiei amintite au toate motivele sa fie convinsi ca vor fi sprijiniti cu tot ce au nevoie pentru a-i gazdui pe copii, vreme de cinci saptamâni. La Orastie, Asociatia beneficiaza de un sprijin consistent oferit de Primaria orasului prin Serviciul de Asistenta Sociala. „Copiii vor avea aici parte de asistenta completa, pentru ca dispunem de educatori, sociolog, asistent medical, asistent socio-medical si însotitori. Este deja un program al taberei care include mai multe excursii la cele mai importante obiective turistice si istorice din judet, în plus, în fiecare zi vor fi fel si fel de jocuri si concursuri, asa ca nu cred ca micutii vor avea momente în care sa se plictiseasca. I-am luat pe ei în vacanta la noi, iar noi, acum vom avea foarte multa treaba, asa ca nu se mai pune problema plecarii în concediu”, spune Radu Udrea, inspector social, în cadrul Primariei Orastie.