
|
SAPTAMNA POLITICA
Retrospectiva actuala de Cornelia Badreu
Timpul trece, apele se retrag, fulgere în serie prevestesc noi si noi semne de furtuna. Vara nu s-a încheiat înca, toamna însa bate la usa, politica merge înainte, iar saptamânile se succed agitat. Caldurile desertice care izgonesc zilele acestea fiece suflare animala în directia primei umbre întâlnite în drum, canilcula care panicheaza cardiacii, topeste asfaltul si moleseste cel mai energic tonus nu au reusit totusi sa bage în coma dinamica evenimentelor publice. Le rasfoim, notam, remarca si observam ca sunt diverse.
Premierul face eforturi disperate sa-oi men?ina cota de popularitate ieoind mai mult în vizite de lucru Isteria zilelor trecute a tinut capul de afis al presei si nu numai, cu anuntul fulger si fierbinte ca ne vom topi la propriu. O atentionare transmisa prefecturilor din tara de catre Administratia Nationala de Metereologie avertiza asupra unui tzunami de caldura nemaipomenit care va lovi România direct în ceafa si sfântul crestet, sporind, astfel, riscul ca spatiul mioritic sa sufere o insolatie fara precedent. Într-adevar, orele diminetii, ale amiezii, dar si cele de seara, au produs transpiratii intense, au pleostit vegetatia si au subminat minutios orice tentativa de racorire disperata. Calare pe tractor
În toata aceasta atmosfera de toropeala, altii, însa, cautau solutii, propuneau metode, îsi luau responsabilitati si puneau osul la treaba, parca în ciuda celor dilatati de disconfortul termic cu care lupti din ce în ce mai greu. „Tractorul nu va muri!”, grait-a, astfel, premierul Calin Popescu Tariceanu aflat fiind la promenada de lucru sub Tâmpa. Vestea a cazut peste muncitorii si conducerea uzinei – intrata de mult în vrie - ca o binecuvântare. Încarcatura de acid a perceput-o însa numai ministrul de finante care a sarit ca ars, s-a ratoit îmbufnat catre mai-marele sau din Guvern si a intrat imediat dupa într-o silenzio stampa prelungita. În aerul irespirabil al zilelor caniculare, finantistul Ionut Popescu a dat cu piciorul în rezolvarea situatiei de la Tractorul prin renumita schema a subventiei indirecte. Omul nu mai vrea sa dea un ban de la buget si basta. Dupa ce a dat o groaza de bani pe ape, tânarul liberal refuza acum sa arunce cu bancnote si pentru cele câteva maldare de fiare prelucrate de muncitorimea brasoveana. Dezacordul Tariceanu-Ionut Popescu a alimentat, bineînteles, zvonurile privind imitarea de catre acesta din urma a gestului colegei de la Cultura. Ca va pleca sau nu, asta om mai vedea cu urmatorul val de caldura, urmatoarea ploaie mai naravasa sau, de ce nu, cu vreo pala de vânt ceva mai nervoasa.
Mai luati o pastila
Umbra lipseste parca intentionat în vremile toride. Expunerea prelungita la soare afecteaza de regula si cele mai stralucite minti. Surse de la fata locului anunta ca holurile Ministerului Sanatatii sunt adevarate cuptoare. Este foarte cald si pe acolo. Nici în birouri nu prea mai functionbeaza aerul coinditionat si toata suflarea de functionari de prin respectivele parti face orice ca sa mai uite de nenorocirea termica ce i-a lovit. Ministrul Cinteza nu s-ar lasa nici el mai prejos. Se si cuvine, totusi ca Domnia Sa sa dea tonul, c-asa scrie si în fisa postului. Anunta, astfel, ca institutia de sub obladuirea-i va plati toate datoriile din sistemul sanitar. O performanta neegalata pâna acum, care s-a dovedit de fiecare data cel mult un vis frumos ivit într-un cosmar cotidian sustinut. Tentative de acest gen au mai existat, adesea însa propunându-se solutii belicoase sau nerealiste. Dar domnul ministru sustine insistent ca asa va fi. Si-atunci sa vezi schimbare. Pensionari spunând bancuri prin farmacii si nu tot felul de sudalmi la adresa capitalismului de dupa ‘90. Spitale gemând si ele de bani, farmacii care nu mai crediteaza (ca vor ca nu vor) statul, în general, voiosie si buna dispozitie sanitara. Caldura mare, moncher!
Tot cu pusca
Si totusi, ramasi cu aceasta unda de optimism si fericire anticipata asigurata de onor declaratiunile ministrului Cinteza, sa ne plecam nitel pe-un episod din saptamâna ce-a trecut. Si observam ca România nu doar este, ci va ramâne în continuare pilonul de rezistenta împotriva rezistentei din Irak. Si acolo e cald. Asa ca, decât sa ne vina soldatii înapoi în tara sa se topeasca la o tabla si o bere, mai bine faca ei de garda prin desert ca americanii au nevoie înca nevoie de spiritul lor de sacrificiu. „Guvernul irakian nu poate în acest moment sa mentina situatia sub control fara ajutor”, zicea presedintele Basescu. Si, asa o fi, ca doar el este „cel cel mai informat din tara”. Mai stam putin si pe acolo ca parca e mai umbra decât la noi.
Liberi si voiosi
Si ca tot veni vorba de violenta, sa luam aminte. Prea cucernicul Corogeanu - Petru - Daniel, pe numele-i mici - monah în timpul liber(tatii), exorcist pasionat si detinut încatusat, a fost, cum însusi prorocea, pus în sfânta libertate. Miorita razbate si în acest caz. Pai, Curtea de Apel Bucuresti a decis si ea ca domnisoarele maicute cu dichis îndoctrinate, cât si fostul calugar (ex-coleg de celula cu lacrimogenul Sechelariu) trebuie pusi în libertate pe motiv ca procedurile legale nu au fost respectate. „Slava ?ie si maretie, Viciule de Procedura„ au incantat, probabil, cei cinci magnifici exorcisti.
Iei un ban si faci un an
mDe la crima lumeasca si pâna la cea fiscala pasii nu sunt deloc nenumarati. Ca imediat dupa anuntul eliberarii popilor de la Tanacu a rasunat pe fundal apropiata intrare în vigoare a legii care pedepseste evaziunea fiscala cu puscaria. În mai putin de o luna, notiunea în discutie va fi asimilata actelor criminale. Pedepse pentru fiecare, luni si ani de închisoare, ceva amenzi mai consistente în lei grei, usori sau ce altceva or mai fi, în general, de bine.
Pâna atunci, tara noastra devine gazda buna pentru câtiva refugiati uzbeci.
Noi, însa, ramânem cu caldura, ploile si vântul. Mama-Natura ne va învalui în continuare cu misterele ei. Asa a fost de când e Lumea, Codrul si frate-sau, Rumânul.
|
