S-a lasat întunericul. Cu pasi grabiti ma îndrept pe aceeasi strada pe care calc aproape în fiecare zi. Picurii de ploaie au început sa ude asfaltul încins de razele fierbinti ale soarelui din timpul zilei. La o cotitura a drumului, în departare, abia se zareste conturul unei umbre. Latratul unui câine îmi accentueaza frica. „Tanti, nu va face nimic”, se aude o voce de copil. Sta ghemuit pe treapta unui magazin, îmbracat în hainute cu câteva numere mai mari. Are fata tuciurie, murdara. Îsi propteste capul de animalul care, cu câteva minute înainte, latra în disperare. Închide ochii. La vederea acestui copil, gândul îmi zboara pâna în casele localnicilor care, la ore târzii din noapte, se ghemuiesc mai bine în pat si se considera norocosi ca sunt departe de scandalurile, bataile si toate celelalte rele ce se petrec în strada, departe de viata de noapte agitata a orasului în mijlocul caruia, uneori, batrâni sau copii, îsi gasesc un culcus. Oameni care se framânta pentru ziua de astazi, pentru ca cea de mâine este departe, desi, în mare, este la fel ca precedenta. Îi vedem ziua, la toate colturile, cersind un banut sau mila. Îi vedem noaptea, dormind la margini de drum, îmbatati de realitate.

De multe ori, am fost abordati pe strada de o fetita sau un baietel, mai bine sau mai prost îmbracat, care ne cere o mie de lei. Cei mai multi dintre ei sunt la vârsta la care altii merg la gradinita sau la scoala, îndrumati de parinti iubitori si ocrotitori. De dimineata pâna noaptea târziu, batatoresc cu piciorusele lor trotuarele orasului. Deja, oamenii îi cunosc. Unora li se face mila, altii îi privesc ca pe niste umbre urât mirositoare. Îi alunga, îi umilesc. Lumea se grabeste sa-i judece si sa-i dispretuiasca. Cu toate acestea, dincolo de îndrazneala lor, în spatele zdrentelor nespalate se ascunde un om. La prima vedere, poti crede ca ai în fata un viitor om de afaceri. Un om care stie ce vrea si care face ceva pentru a-si atinge scopul. Apoi, însa, îti revii si îti dai seama ca viitorul om de afaceri are o mentalitate de cersetor. Micul om încearca din rasputeri sa faca bani usor, din cersit.


L-am vazut de multe ori pe copilul „tuciuriu” dormind în acelasi loc, sub cerul liber. Îmbracat în aceleasi hainute prafuite, descult, cu aceeasi privire trista care cutremura orice trecator. Sa tot aiba vreo 15 ani. S-a perindat prin parcul orasului mult timp. În serile calde de vara îsi improviza un loc de odihna pe una dintre banci. Când ploua, se adapostea în fata unui magazin din apropiere, sub copertina. Lânga el, trei câini. Noaptea îi vegheau somnul, ziua visele. „Micul cersetor” nu cerea bani. Lumea îi mai arunca, din compasiune, câte unul. Am încercat sa intram în vorba cu el. Aparent, s-ar spune ca e bolnav psihic, desi copilul vorbeste coerent. În pofida statutului pe care l-a capatat, cine stie cum, copilul se fereste de ochii indiscreti ai celor care vor sa patrunda în „viata” lui. Nu spune prea multe. Cert este ca soarta i-a fost potrivnica. Ceva nu a mers bine, iar el a cazut în mizerie si la propriu, si la figurat. A ajuns în strada. Am plecat de lânga el cu un gust amar, pentru ca, de fiecare data când ai posibilitatea sa intri în contact, macar cu o vorba, cu asemenea oameni care au avut parte de un destin sumbru, ti se pune un nod în gât. Mai ales când este vorba despre niste suflete inocente si inofensive. Cazul „tuciuriului” nu este singurul exemplu al celor care traiesc din mila altora. Odata cu lasarea serii, orasul este împânzit de „mititei” trimisi la cersit. Am vazut o fetita careia nu-i dadeai mai mult de cinci ani. Un pic mai departe, sta o batrâna care se prezinta drept mama ei. O ora târzie la care micuta ar fi trebuit sa fie în pat, îngrijita de cea care pretinde a-i fi parinte. Mi-a cerut cinci mii. Când am întrebat-o de ce îmi cere acesti bani, mi-a spus ca vrea sa-si cumpere de mâncare. „Bine - i-am zis - dar de ce vrei doar cinci mii?” Fetita s-a speriat si a fugit.


Lista „protagonistilor” de pe strada ar putea continua, de la copii care provin din familii de rromi, pâna la cei români, scosi în strada de parinti pentru a-si câstiga existenta, sau doar pentru ca a-ti trimite copilul la cersit este o metoda mult mai simpla decât a munci. Uneori, micutii sunt batuti pentru ca nu si-au facut „norma” pe zi. Florinel este unul dintre acesti copii. Sta cu „mama si cu tata, undeva peste linie”, dupa cum spune. Merge la scoala, dar dupa ce ajunge acasa si îsi lasa ghiozdanul, iese în strada pâna noaptea târziu, „când nu mai are cine sa ne dea ceva”. Prima oara când l-am vazut, dormea cu capul sprijinit de umar, pe o terasa. Îsi astepta fratiorul care nu facuse în ziua respectiva banii cu care trebuia sa ajunga acasa, altfel „se înfurie tati”, marturiseste micutul. În ciuda faptului ca cersetoria este considerata o infractiune, fenomenul a atins cote alarmante. Codul Penal incrimineaza cersetoria pentru ca este un comportament daunator. Acelasi Cod Penal vorbeste despre protectia copilului împotriva exploatarii la o munca ce îi poate compromite educatia, sanatatea sau dezvoltarea sa mentala. Însa nu întotdeauna legile sunt echivalente cu realitatea, cu lucrurile care ni se perinda în fata ochilor. În aceeasi situatie sunt mult mai multi copii decât cei pe care i-am mentionat. Este adevarat ca o parte dintre ei sunt tigani, dar constiinta este mai presus de etnie. În darn vorbesc legile de sanctiuni aplicate acestor parinti care se folosesc de ei pentru a obtine ajutor financiar. Seara se lasa, iar orasul este din nou plin de cersetori, în timp ce autoritatile stau cu mâinile în sân.