În fiecare dimineata, soferii care circula pe DN 7, de la podul peste Mures aflat la intrarea în comuna Soimus, spre Deva, îl zaresc din viteza masinii. Unii, calatori vechi pe aceasta ruta, s-au obisnuit cu el si vehiculul ciudat cu care se deplaseaza si îsi vad de drumul lor, scapând, totusi, un zâmbet. Pe altii, aflati întâmplator în zona, îi pufneste râsul de-a dreptul. De mirare sau de admiratie. Nici ei nu stiu. Cert e ca Marcel Imbrea e vedeta, oriunde ar merge. Dar nu singur. Ci „întins” pe bicicleta lui orizontala, de care e atât de mândru, încât nu se desparte de ea decât când ajunge acasa, în curtea aflata la sosea. Si atunci, sta ca pe ghimpi si abia asteapta sa treaca orele noptii, pentru ca dimineata sa-l alunge, din nou, în drum spre locul de munca, tot pe bicicleta.

În satul Balata, toata lumea îl stie pe Marcel Imbrea. Însa, nu doar asa, cum se stiu între ei vecinii sau satenii dintr-o localitate rurala. El e mai mult decât un simplu locuitor, cu familie si gospodarie. E cel care are bicicleta aia ciudata, care i-a lasat pe toti cu gura cascata, când a iesit cu ea în drum si a început sa o pedaleze, asezat într-o pozitie aproape orizontala. Anormala pentru o bicicleta. Înalt si slabut, Marcel Imbrea are 30 de ani, dar nu „le are” cu mecanica auto. În schimb, stie totul despre tablaraie, si a ales sa-si bata capul si sa câstige bani din tinichigerie. Nascut în Deva, Marcel a plecat, în 1991, la Stefanesti, în judetul Arges, sa urmeze cursurile unei scoli profesionale de tinichigerie. Pe vremea aia, era ceva sa ajungi acolo, mai ales ca „se intra pe pile”, iar toti care faceau aceasta scoala ajungeau, în cele din urma, sa lucreze la „Dacia”, la Pitesti. Asta s-a întâmplat si cu Marcel Imbrea, care, dupa doi ani de scoala profesionala, a lucrat timp de cinci ani, ca tinichigiu, la fabrica de dacii. „Nu mi-a placut de la început. Am facut-o de nevoie. Apoi, în timp, am ajuns sa ma descurc foarte bine si chiar sa-mi placa”, povesteste Marcel despre începuturile sale „într-ale tablariei”. În 1998, uzina care fabrica „masina românului” a ajuns într-o „pana de lucru”, cum spune Marcel, moment în care deveanul a decis ca e vremea sa se întorca „la vatra”, mai ales ca luase hotarârea sa-si întemeieze o familie alaturi de Camelia. S-au casatorit si, cu toate ca amândoi crescusera la oras, s-au mutat la Balata, comuna Soimus, în casa unei bunici, casa pe care de câtiva ani o tot renoveaza pentru a o transforma în caminul pe care si-l doresc. De la Pitesti, Marcel s-a mutat „cu serviciul” la Deva, fiind tinichigiu la un service aflat pe DN 7. Între timp, a venit pe lume si Andrei, baietelul lor, care se culca si se trezeste, cum altcumva decât... pe bicicleta.


Ce are a face tinichigeria cu bicicletele? Nimic, la prima vedere. Însa în cazul lui Marcel Imbrea, foarte mult. De profesia lui se leaga si primul sau contact cu acest vehicul pe doua roti, pe care si l-a dorit foarte mult când era copil si pe care l-a avut doar la maturitate. „În urma cu peste cinci ani, i-am reparat cuiva masina. Când a venit vorba sa-mi plateasca, mi-a zis ca n-are bani, dar ca, în schimb, îmi da o bicicleta. Am acceptat pe loc si m-am ales cu o semicursiera din aia veche, ruseasca. Nu mi-a parut niciodata rau de tranzactia asta”, spune Marcel. Timp de aproape cinci ani, „calare” pe aceasta bicicleta, Marcel a facut naveta de la si spre locul de munca din Deva, cale de aproape zece kilometri, cu toate ca, în curte, are o Dacie, pe care recunoaste ca nu prea o foloseste. Într-o zi, întorcându-se de la munca, pe marginea drumului a zarit un grup de turisti nemti. Unul dintre acestia avea o bicicleta, care l-a „lasat masca” pe Marcel, dar, în acelasi timp, l-a îmbolnavit de ambitia de a avea si el un exemplar asemanator. A fost de ajuns doar o privire, vorba cântecului, pentru ca tânarul biciclist sa-si întipareasca în minte toate detaliile acelei ciudate biciclete si sa nu mai aiba liniste pâna când nu va avea si el una în curte. „Am facut rost de un Pegas din ala vechi, care se în doua, si am luat o roata de la el. Roata din spate mi-a ramas de la cursiera mea, iar ulterior am îmbinat cele doua parti. Mi-au trebuit si doua seturi de lanturi, cu 200 de zale. Apoi, am facut rost de o tapiterie si o tetiera de la masinile vechi, care veneau la atelier, iar din astea mi-am confectionat scaunul. E unul foarte comod, nu ca ala de la bicicletele normale, care uneori îti intra în fund, de-a dreptul. Cam asta e. Totul m-a costat mai putin de 500.000 de lei”. Rezultatul a fost o bicicleta orizontala, foarte buna pentru drumurile lungi. Ieftina, dar rar întâlnita.

„Mort” dupa ciudatenie

Dupa ce a fost asamblata la atelierul unde lucra Marcel timp de mai multe luni, a venit si ziua cea mare, când ciudatenia trebuia prezentata lumii. Doar Marcel Imbrea si colegii sai de serviciu stiau cum arata. Camelia, sotia constructorului, îsi facuse o idee despre noul mijloc de transport al sotului ei doar din schitele pe care i le aratase Marcel. Însa, când l-a vazut în realitate, a pufnit-o râsul. La fel ca pe toti ceilalti. „Am adus acasa bicicleta chiar de ziua mea, în 17 martie, în acest an. Abia am venit cu ea de la Deva. E foarte confortabila, însa trebuie sa ai mai mult echilibru decât pe una obisnuita, pentru ca, având ghidonul undeva lânga genunchi, toata greutatea cade pe roata din spate. Ce m-a enervat cel mai mult a fost faptul ca toata lumea râdea de se prapadea, când a vazut-o. , spuneau. Dar pe mine nu m-a interesat”, povesteste Marcel. Dupa ce a cazut de câteva ori cu ea în sant, tânarul s-a obisnuit cu bicicleta orizontala si a învatat sa-si tina echilibrul. În el statea totul. Ulterior, nu s-a mai putut desparti de obiectul pasiunii sale. Vechea semicursiera a fost înlocuita cu „bicicleta prototip”, cum o numeste el, iar datorita ei, sau împreuna cu ea, Marcel Imbrea a ajuns vedeta. Cu cei 30 de kilometri pe ora cât „prinde” ciudatenia, Marcel ajunge rapid la lucru, dimineata. Pedaleaza asezat aproape pe spate, si îsi sprijina capul ca pe o tetiera. N-are nici o treaba când merge. De vreo câteva ori a depasit chiar un scuter. A naibii bicicleta!

„O fi bicicleta asta mai buna decât a mea?” reala

O bicicleta pentru toti

Cu toate ca sunt aproape sase luni de când circula cu ea, nu toata lumea s-a obisnuit cu bicicleta lui Marcel. Când a iesit cu ea în drum, pedalând cu mândrie pentru a fi surprins de obiectivul de la Replica, Marcel Imbrea a fost oprit de un consatean. Si el, tot cu o bicicleta. Dar una normala. „Ce dracu-i asta? Cum poti, ma, sa mergi cu ea? Aici are ghidonul? Dar cu pedalele alea asa, în fata, ce-i?” Toate întrebarile acestuia îsi gasesc un raspuns. „Hai, urca sa vezi cum merge!”, îl invita Marcel. Barbatul se codeste, se învârteste, iar pâna la urma decide ca n-are nimic de pierdut. Se asaza pe scaun, întinde picioarele si... porneste. Nu este scapat din ochi si nici din mâna de Marcel. „Ma, sa nu ma lasi, auzi?”, îi spune tânarului. Face o tura de vreo câtiva metri, iar apoi, când sa întoarca, se lasa pagubas. Se da jos ametit si-l lasa pe Marcel. Nu i-a placut ciudatenia. E mai buna bicicleta lui. Prapadindu-se de râs, Marcel se aseaza confortabil pe scaun si... îi da la pedalat. E haios rau! Nici nu ma mir ca toata lumea râde când îl vede circulând cu bicicleta lui orizontala, de care e asa de mândru. „Mi-ar placea daca ar vedea-o cineva si ar decide ca vrea sa fabrice câteva exemplare. I-as da toate datele, cu placere. As putea sa-i fiu consultant, sa-i spun ce si cum sa faca”, spune Marcel Imbrea, cu ochii sclipindu-i. Cu toate ca e singurul care conduce un astfel de vehicul, Marcel Imbrea si-a planificat deja sa-i faca ceva modificari bicicletei. Vrea sa-i lungeasca putin cadrul astfel încât sa nu mai cada întreaga greutate pe partea din spate. „Si sa fac si un pic mai mult loc pentru bagaje. Mai car cu ea câte ceva, când merg la bunica, la Boholt”.

Comentarii?