Săptămana 1 – 7 septembrie 2005, numărul 149

REPORTAJ

La orizontala... pe doua roti


de Oana Bimbirica

Īn fiecare dimineata, soferii care circula pe DN 7, de la podul peste Mures aflat la intrarea īn comuna Soimus, spre Deva, īl zaresc din viteza masinii. Unii, calatori vechi pe aceasta ruta, s-au obisnuit cu el si vehiculul ciudat cu care se deplaseaza si īsi vad de drumul lor, scapānd, totusi, un zāmbet. Pe altii, aflati īntāmplator īn zona, īi pufneste rāsul de-a dreptul. De mirare sau de admiratie. Nici ei nu stiu. Cert e ca Marcel Imbrea e vedeta, oriunde ar merge. Dar nu singur. Ci „īntins” pe bicicleta lui orizontala, de care e atāt de māndru, īncāt nu se desparte de ea decāt cānd ajunge acasa, īn curtea aflata la sosea. Si atunci, sta ca pe ghimpi si abia asteapta sa treaca orele noptii, pentru ca dimineata sa-l alunge, din nou, īn drum spre locul de munca, tot pe bicicleta.

Marcel Imbrea strabate zilnic aproape zece kilometri cu bicicleta sa ciudata reala

Īn satul Balata, toata lumea īl stie pe Marcel Imbrea. Īnsa, nu doar asa, cum se stiu īntre ei vecinii sau satenii dintr-o localitate rurala. El e mai mult decāt un simplu locuitor, cu familie si gospodarie. E cel care are bicicleta aia ciudata, care i-a lasat pe toti cu gura cascata, cānd a iesit cu ea īn drum si a īnceput sa o pedaleze, asezat īntr-o pozitie aproape orizontala. Anormala pentru o bicicleta. Īnalt si slabut, Marcel Imbrea are 30 de ani, dar nu „le are” cu mecanica auto. Īn schimb, stie totul despre tablaraie, si a ales sa-si bata capul si sa cāstige bani din tinichigerie. Nascut īn Deva, Marcel a plecat, īn 1991, la Stefanesti, īn judetul Arges, sa urmeze cursurile unei scoli profesionale de tinichigerie. Pe vremea aia, era ceva sa ajungi acolo, mai ales ca „se intra pe pile”, iar toti care faceau aceasta scoala ajungeau, īn cele din urma, sa lucreze la „Dacia”, la Pitesti. Asta s-a īntāmplat si cu Marcel Imbrea, care, dupa doi ani de scoala profesionala, a lucrat timp de cinci ani, ca tinichigiu, la fabrica de dacii. „Nu mi-a placut de la īnceput. Am facut-o de nevoie. Apoi, īn timp, am ajuns sa ma descurc foarte bine si chiar sa-mi placa”, povesteste Marcel despre īnceputurile sale „īntr-ale tablariei”. Īn 1998, uzina care fabrica „masina romānului” a ajuns īntr-o „pana de lucru”, cum spune Marcel, moment īn care deveanul a decis ca e vremea sa se īntorca „la vatra”, mai ales ca luase hotarārea sa-si īntemeieze o familie alaturi de Camelia. S-au casatorit si, cu toate ca amāndoi crescusera la oras, s-au mutat la Balata, comuna Soimus, īn casa unei bunici, casa pe care de cātiva ani o tot renoveaza pentru a o transforma īn caminul pe care si-l doresc. De la Pitesti, Marcel s-a mutat „cu serviciul” la Deva, fiind tinichigiu la un service aflat pe DN 7. Īntre timp, a venit pe lume si Andrei, baietelul lor, care se culca si se trezeste, cum altcumva decāt... pe bicicleta.

Pegas plus semicursiera

Ce are a face tinichigeria cu bicicletele? Nimic, la prima vedere. Īnsa īn cazul lui Marcel Imbrea, foarte mult. De profesia lui se leaga si primul sau contact cu acest vehicul pe doua roti, pe care si l-a dorit foarte mult cānd era copil si pe care l-a avut doar la maturitate. „Īn urma cu peste cinci ani, i-am reparat cuiva masina. Cānd a venit vorba sa-mi plateasca, mi-a zis ca n-are bani, dar ca, īn schimb, īmi da o bicicleta. Am acceptat pe loc si m-am ales cu o semicursiera din aia veche, ruseasca. Nu mi-a parut niciodata rau de tranzactia asta”, spune Marcel. Timp de aproape cinci ani, „calare” pe aceasta bicicleta, Marcel a facut naveta de la si spre locul de munca din Deva, cale de aproape zece kilometri, cu toate ca, īn curte, are o Dacie, pe care recunoaste ca nu prea o foloseste. Īntr-o zi, īntorcāndu-se de la munca, pe marginea drumului a zarit un grup de turisti nemti. Unul dintre acestia avea o bicicleta, care l-a „lasat masca” pe Marcel, dar, īn acelasi timp, l-a īmbolnavit de ambitia de a avea si el un exemplar asemanator. A fost de ajuns doar o privire, vorba cāntecului, pentru ca tānarul biciclist sa-si īntipareasca īn minte toate detaliile acelei ciudate biciclete si sa nu mai aiba liniste pāna cānd nu va avea si el una īn curte. „Am facut rost de un Pegas din ala vechi, care se īn doua, si am luat o roata de la el. Roata din spate mi-a ramas de la cursiera mea, iar ulterior am īmbinat cele doua parti. Mi-au trebuit si doua seturi de lanturi, cu 200 de zale. Apoi, am facut rost de o tapiterie si o tetiera de la masinile vechi, care veneau la atelier, iar din astea mi-am confectionat scaunul. E unul foarte comod, nu ca ala de la bicicletele normale, care uneori īti intra īn fund, de-a dreptul. Cam asta e. Totul m-a costat mai putin de 500.000 de lei”. Rezultatul a fost o bicicleta orizontala, foarte buna pentru drumurile lungi. Ieftina, dar rar īntālnita.

„Mort” dupa ciudatenie

Dupa ce a fost asamblata la atelierul unde lucra Marcel timp de mai multe luni, a venit si ziua cea mare, cānd ciudatenia trebuia prezentata lumii. Doar Marcel Imbrea si colegii sai de serviciu stiau cum arata. Camelia, sotia constructorului, īsi facuse o idee despre noul mijloc de transport al sotului ei doar din schitele pe care i le aratase Marcel. Īnsa, cānd l-a vazut īn realitate, a pufnit-o rāsul. La fel ca pe toti ceilalti. „Am adus acasa bicicleta chiar de ziua mea, īn 17 martie, īn acest an. Abia am venit cu ea de la Deva. E foarte confortabila, īnsa trebuie sa ai mai mult echilibru decāt pe una obisnuita, pentru ca, avānd ghidonul undeva lānga genunchi, toata greutatea cade pe roata din spate. Ce m-a enervat cel mai mult a fost faptul ca toata lumea rādea de se prapadea, cānd a vazut-o. , spuneau. Dar pe mine nu m-a interesat”, povesteste Marcel. Dupa ce a cazut de cāteva ori cu ea īn sant, tānarul s-a obisnuit cu bicicleta orizontala si a īnvatat sa-si tina echilibrul. Īn el statea totul. Ulterior, nu s-a mai putut desparti de obiectul pasiunii sale. Vechea semicursiera a fost īnlocuita cu „bicicleta prototip”, cum o numeste el, iar datorita ei, sau īmpreuna cu ea, Marcel Imbrea a ajuns vedeta. Cu cei 30 de kilometri pe ora cāt „prinde” ciudatenia, Marcel ajunge rapid la lucru, dimineata. Pedaleaza asezat aproape pe spate, si īsi sprijina capul ca pe o tetiera. N-are nici o treaba cānd merge. De vreo cāteva ori a depasit chiar un scuter. A naibii bicicleta!

„O fi bicicleta asta mai buna decāt a mea?” reala



O bicicleta pentru toti

Cu toate ca sunt aproape sase luni de cānd circula cu ea, nu toata lumea s-a obisnuit cu bicicleta lui Marcel. Cānd a iesit cu ea īn drum, pedalānd cu māndrie pentru a fi surprins de obiectivul de la Replica, Marcel Imbrea a fost oprit de un consatean. Si el, tot cu o bicicleta. Dar una normala. „Ce dracu-i asta? Cum poti, ma, sa mergi cu ea? Aici are ghidonul? Dar cu pedalele alea asa, īn fata, ce-i?” Toate īntrebarile acestuia īsi gasesc un raspuns. „Hai, urca sa vezi cum merge!”, īl invita Marcel. Barbatul se codeste, se īnvārteste, iar pāna la urma decide ca n-are nimic de pierdut. Se asaza pe scaun, īntinde picioarele si... porneste. Nu este scapat din ochi si nici din māna de Marcel. „Ma, sa nu ma lasi, auzi?”, īi spune tānarului. Face o tura de vreo cātiva metri, iar apoi, cānd sa īntoarca, se lasa pagubas. Se da jos ametit si-l lasa pe Marcel. Nu i-a placut ciudatenia. E mai buna bicicleta lui. Prapadindu-se de rās, Marcel se aseaza confortabil pe scaun si... īi da la pedalat. E haios rau! Nici nu ma mir ca toata lumea rāde cānd īl vede circulānd cu bicicleta lui orizontala, de care e asa de māndru. „Mi-ar placea daca ar vedea-o cineva si ar decide ca vrea sa fabrice cāteva exemplare. I-as da toate datele, cu placere. As putea sa-i fiu consultant, sa-i spun ce si cum sa faca”, spune Marcel Imbrea, cu ochii sclipindu-i. Cu toate ca e singurul care conduce un astfel de vehicul, Marcel Imbrea si-a planificat deja sa-i faca ceva modificari bicicletei. Vrea sa-i lungeasca putin cadrul astfel īncāt sa nu mai cada īntreaga greutate pe partea din spate. „Si sa fac si un pic mai mult loc pentru bagaje. Mai car cu ea cāte ceva, cānd merg la bunica, la Boholt”.





Săptămana 1 – 7 septembrie 2005, numărul 149