Primul clopotel pentru anul scolar 2005 - 2006 va suna saptamâna viitoare, când elevii de toate vârstele vor fi chemati în clase pentru înca doua semestre de lectii pline de noutati, teme, extemporale sau teze. Cei mai entuziasmati vor fi elevii care vor calca pentru prima data într-o scoala si vor face cunostinta cu învatatoarea, cea care le va îndruma pasii pe drumul cunoasterii, însa îi va sanctiona ori de câte ori vor gresi. Mai putine emotii vor avea, la începutul anului scolar, restul elevilor. Cea mai mare parte a acestora regreta vacanta de vara, iar începerea cursurilor îi nemultumeste, mai ales pe cei care, în vara anului viitor, vor avea de sustinut un examen pentru accederea la liceu sau la facultate. Data de 12 septembrie înseamna un nou început si pentru dascali, învatatori sau profesori. Multi dintre ei se vor prezenta în fata elevilor, „pici” sau adolescenti, dupa ce au sustinut, la rândul lor, un examen, prin care le-au fost testate cunostintele si abilitatile de a-i învata pe altii ceea ce stiu ei.
Numarul cadrelor didactice scade încet, dar sigur
Peste 5300 de profesori din judetul Hunedoara se vor aseza la catedrele din unitatile scolare din zona rurala sau urbana, pentru a-i învata pe elevi tot ceea ce este cuprins în programa scolara pentru disciplinele în care s-au specializat. Numarul dascalilor hunedoreni care vor începe acest an scolar este cu aproape 40 la suta mai mic decât cel al profesorilor care si-au primit elevii în clase în anul 2000, acestia fiind în numar de aproximativ 7000.
O parte dintre cadrele didactice care încep scoala în 12 septembrie au stat cu inima strânsa, la începutul acestei luni, când, la fel ca în fiecare an, au dat ochii cu o comisie de examinare orala, si cu una care i-a supravegheat în timp ce încercau sa demonstreze, în scris, ca sunt cei mai potriviti pentru a-i învata carte pe elevii hunedoreni. Toata aceasta „corvoada” anuala a fost suportata de proaspetii sau mai vechii absolventi de liceu sau facultate, care, de nevoie sau de placere, s-au înscris la examenul pentru obtinerea unui post de profesor suplinitor. Calificat sau necalificat, în functie de nivelul studiilor pe care le avea fiecare.
Potrivit conducerii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Hunedoara, pentru obtinerea unui post de profesor suplinitor calificat sau necalificat s-au înscris aproape 1100 de persoane. În acest numar au fost incluse atât cadrele didactice suplinitoare care au participat la examenul national, desfasurat în luna iulie, iar în urma acestuia nu au reusit sa ocupe nici un post, profesori pensionari care si-au depus dosarul pentru a obtine un post de suplinitor calificat, însa acestia nu au sustinut nici un fel de examen, dar si cadre didactice necalificate, care au fost supuse testarii de catre o comisie judeteana de specialitate. „La examenul care a avut loc la începutul lunii septembrie, au luat parte atât persoane care au mai lucrat în sistem, au licenta în disciplina pe care vor sa o predea, sau care acum vin pentru prima data la un astfel de examen, deci vor fi profesori suplinitori debutanti, însa calificati, dar si hunedoreni care nu au studii de specialitate, acestia fiind înclusi în categoria necalificatilor”, a afirmat Simion Molnar, inspector general adjunct al ISJ Hunedoara si presedinte al Comisiei Judetene pentru Mobilitatea Personalului Didactic.
Elevi si pacienti, la un pas de a fi lasati pe drumuri
Aproape doi pe un loc
Limba engleza, franceza, româna, matematica, istorie, fizica, chimie, tehnologia produselor alimentare, acestea sunt doar câteva dintre disciplinele pentru care, în judetul Hunedoara, au fost scoase la concurs posturi de profesori suplinitori calificati sau necalificati. La examenele din 1-2 septembrie, s-au prezentat 578 de hunedoreni, dintre care 300 aveau calificarea atestata de o licenta în disciplina pentru care urmau sa sustina testarea, iar 278 „se bateau” pentru a fi suplinitori necalificati. Cei din prima categorie au sustinut atât o proba scrisa, cât si una orala, în care au trebuit sa dovedeasca ca stiu cum sa predea, adica au cunostinte de metodica si pedagogie. Pe de alta parte, hunedorenii care aspirau la un post de suplinitor necalificat au fost supusi unui examen scris, dar si unui interviu, care se axa exact pe continutul programei actuale de liceu sau scoala generala. Gradul de dificultate al probei scrise a fost asemanator cu cel de la examenele nationale din luna iulie 2005.
În plus, cei aproape 1100 de hunedoreni care au dorit sa fie profesori suplinitori calificati sau necalificati au fost într-un numar aproape dublu fata de cuantumul posturilor de acest gen scoase la concurs de ISJ Hunedoara, pentru anul scolar 2005-2006, care este de 605. În acest numar sunt incluse atât posturile propriu-zise, cât si orele sau fractiunile de ore. „Cea mai mare parte este reprezentata de fractiunile de ore, sau asa numitele jumatati de norma. În multe cazuri, noi vom cupla mai multe fractiuni, pentru a obtine o norma întreaga, care este compusa din 18 ore/saptamâna”, a mai spus Molnar. Numarul posturilor si pozitiilor scoase la concurs în luna septembrie 2005 este semnificativ mai mic decât cele oferite de ISJ Hunedoara în 2001, când profesorii „s-au batut” pentru circa 900 de astfel de slujbe.
Cunostinte de nivel mediu
Aruncând o privire pe listele participantilor la examenul de suplinitori din judetul Hunedoara, constatam ca limba româna, matematica si educatie fizica au fost disciplinele pe care au dorit sa le predea elevilor cei mai multi dintre aspirantii la un post de profesor. Peste 50 de hunedoreni
s-au înscris pentru obtinerea unui post de suplinitor calificat de limba si literatura româna si cam tot atâtia pentru a fi suplinitori necalificati. De asemenea, numarul acestora este aproximativ egal cu cel al persoanelor care au sustinut examenul pentru a fi suplinitori calificati sau necalificati de educatie fizica si sport. La polul opus s-au aflat discipline cum ar fi limba italiana, germana, tehnologia produselor alimentare sau filosofie, materii pe care au dorit sa le predea, în calitate de profesori suplinitori, calificati sau necalificati, mai putin de cinci hunedoreni.
Pregatiti si nu prea au fost participantii la examenul de suplinitor din aceasta luna, asta daca ne luam dupa rezultatele obtinute. În medie, nivelul cunostintelor acestora a fost de nota 7 8, însa au fost si hunedoreni care au luat note de zece, fapt care le va permite sa ocupe un post de suplinitor la o scoala sau liceu mai bun din judet. Aproximativ 15 din categoria „calificatilor” (cinci la suta) si 22 din cea a „necalificatilor” (aproape zece la suta) nu au reusit sa obtina o nota de trecere, fiind declarati respinsi la acest examen. Cea mai mare parte a hunedorenilor care nu au promovat aceste probe erau înscrisi la discipline cum ar fi limbile engleza, franceza si româna. Zece respinsi au depus contestatii în urma acestui examen, însa, dupa solutionarea lor, rezultatul a ramas neschimbat.
Prost platiti
Cadrele didactice nu sunt o categorie profesionala care pleaca acasa, în ziua de salariu, cu buzunarele doldora de bani. Poate doar profesorii titulari, cu vechime mare si toate gradele luate pot spune ca primesc de la stat ceva mai mult decât „o mica atentie”, în schimbul muncii lor. Proasta retribuire este unul dintre motivele pentru care tinerii absolventi nu se prea înghesuie sa ajunga la catedra dintr-o sala de clasa, pentru a-i învata pe altii matematica sau o limba straina. Cu toate ca Guvernul s-a laudat cu numeroase indexari ale salariilor cadrelor didactice, de anul trecut, pâna în prezent, acestea au crescut cu procente nesemnificative. Astfel, potrivit grilei de salarizare din septembrie 2005, un profesor suplinitor necalificat debutant are un salariu de baza de aproximativ 3,9 milioane de lei. Aproape dublu este salariul unui profesor suplinitor necalificat cu vârsta peste 40 de ani. Circa 5,8 milioane de lei va lua, lunar, drept salariu, un profesor suplinitor calificat debutant, aceasta suma ajungând la aproximativ 10,2 milioane de lei, pentru profesorii cu gradul I si cu vârsta de peste 40 de ani, acesta fiind practic cel mai mare salariu din sistemul preuniversitar. Toate aceste retributii sunt marite dupa aplicarea sporurilor de vechime, a gradatiei de merit (20 la suta) sau indemnizatiei de conducere (pâna la 35 la suta).
Majoritatea nu sunt autorizate sanitar
În 12 septembrie 2005, aproximativ 100.000 de elevi hunedoreni vor începe un nou an scolar preuniversitar, pe parcursul caruia îsi vor îmbunatati cunostintele din mai multe domenii, cu ajutorul a circa 5300 de dascali (învatatori, educatori, profesori titulari sau suplinitori). Luni, clopotelul va suna în aproape 495 de unitati scolare din judetul Hunedoara, acestea fiind arondate unui numar de 120 de scoli mai mari si 36 de licee. Dintre toate scolile hunedorene, numai 30 la suta functioneaza cu autorizatie sanitara, restul neavând sanse sa o obtina, din cauza lipsei apei potabile. În plus, din totalul unitatilor scolare, aproape 300 au beneficiat, în acest an, de reparatii. Au fost renovate scoli în proportie de 70 la suta, iar la 25 la suta au fost finalizate lucrarile. Însa, si acestea au beneficiat doar de reparatii minore.