De mai bine de un deceniu Mircea Vlad, fiul marelui om politic ardelean Aurel Vlad, încearca sa obtina averea familiei sale. Este vorba despre sute de hectare de paduri si terenuri si zeci de cladiri, unele importante si acum. De fapt, este vorba, în cea mai mare parte, despre posesiunile fostei Banci Ardeleana, nationalizate mascat în 1948 de puterea comunista. Noile modificari aduse legilor proprietatii le mai dau sperante urmasilor. Mircea Vlad are acum 92 de ani. Îsi scrie memoriile la Arad, iar de recuperarea a ceea ce se mai poate recupera se ocupa Elena Balta, cea care l-a gazduit în Germania, în 1980, când a plecat în exil scapând astfel de ani grei de opresiuni comuniste. Dupa ce a fost chinuit de comunisti în puscarii si nu numai, dupa ce parintii sai au murit în închisorile de tip stalinist, Mircea Vlad este acum nedreptatit de statul român post-decembrist, sau, mai bine spus, de o parte dintre cei care-l reprezinta.


Familia Vlad detinea, la începutul secolului trecut, circa 1.200 de hectare de padure, majoritatea în actuala comuna hunedoreana Rapolt, 800 de hectare de teren arabil, o vie de zeci de hectare, un conac în satul Bobâlna (loc în care Horia se pare ca a facut ultimul popas în drum spre Alba, înainte de a fi tras pe roata), doua case în Orastie si 60 la suta din actiunile Bancii Ardeleana (una dintre cele mai puternice de la acea vreme) si „Feredeiele”, cum numesc localnicii baile daco-romane din apropierea Bobâlnei. Banca Ardeleana, printre altele, era actionarul majoritar al bailor de la Geoagiu, iar când i s-a interzis sa detina astfel de posesiuni, Aurel Vlad (întemeietorul renumitei familii) a înfiintat societatea Dodonae care administra statiunea. Aceeasi banca avea sucursale la Cugir, Ilia, Josani si Geoagiu. Tot în patrimoniul Bancii Ardeleana se afla si Hotelul Central din Orastie, care mai functioneaza si acum. Peste noapte însa, în 1948, Aurel Vlad a pierdut tot si a fost aruncat în puscarie. A murit în 1953, ca detinut politic, la Sighet. Sotia sa, Ana Adamovici Iancu (pe numele de fata) si sora lui, Victoria, au fost deportate la Blaj, unde au decedat doi ani mai târziu. Fiul, Mircea, a fost si el întemnitat dupa ce în 1952 a încercat sa fuga din tara. A stat în temnitele comuniste trei ani, a lucrat apoi „la stat”, iar în 1980 a profitat de o calatorie în Germania Federala pentru a obtine azil politic. În 1993 s-a întors definitiv în tara si, dupa ce si-a recapatat cetatenia româna, prin intermediul mostenitoarei sale desemnate, Elena Balta (cea care, împreuna cu sotul, l-a ajutat sa ramâna în Germania pe vremea comunista) a început sa se lupte cu legile, sistemele si mentalitatile românesti pentru a recupera ce se mai poate din averea parinitilor sai. Dupa sapte ani de drumuri, de usi deschise, de suportat apropouri de la functionari care doreau obisnuitul „ciubuc”, de procese nenumarate, în 2001, în Baza Legii Lupu, Elena Balta a reusit sa obtina, în numele lui Mircea Vlad, conacul familiei de la Bobâlna. Conacul este mult spus pentru ca, din 1948 si pâna în 1989, acesta a fost folosit pe post de CAP. Dupa Revolutie, fiind „al nimanui”, multi localnici „s-au servit” cu ce au avut nevoie din întregul complex. Mai mult, unii au primit dreptul de a depozita cereale în hangarele conacului. Tot atunci i s-au retrocedat 30 de hectare de padure din cele 600 nationalizate (restul de 600 din suprafata totala a fost vândut de Aurel Vlad în încercarea de a salva Banca Ardeleana de la „falimentul” fabricat de comunisti), 160 de hectare de teren agricol pe alte amplasamente fata de cele originale, terenurile, conform Elenei Balta, ajungând în proprietatea altor persoane, suprafata originala fiind de aproape 800 de hectare, si cele doua resedinte din Orastie. Înca din deceniul trecut au fost depuse revendicari pentru celelalte proprietati, detinute prin intermediul Bancii Ardeleana: „Este vorba despre aproape 80 la suta din statiunea Geoagiu Bai, terenuri si cladiri, Hotelul Central din Orastie si sediile fostei Banci Ardeleana. La un moment dat am suspendat procesele, iar acum, cu noile modificari legislative, tragem sperante ca se va face dreptate. Noi nu cerem decât sa ni se acorde drepturile prevazute de lege, nimic altceva. Si asa aceasta familie importanta a tarii a avut destul de suferit. Am cheltuit deja peste 50.000 de Euro pentru a reface dreptul lor la proprietate, m-am lovit deseori de persoane care ne considerau „urmasi de exploatatori”, am facut zeci de mii de kilometri, dar nu renuntam, mai ales ca avem de gând sa investim în aceste proprietati si sa le readucem la adevarata lor valoare”, spune Elena Balta. Reprezentantii Primariei Orastie au facut, în anii trecuti, mai multe gesturi de recunoastere a importantei personalitatii numite Aurel Vlad. Urmasilor le-au restituit cele doua case (devenite între timp locuinte sociale, iar ocupantii acestora se roaga acum de noul proprietar sa-i dea în judecata, astfel încât sa aiba o hârie pe baza careia sa ceara o alta locuinta - dupa cum afirma Elena Balta). Mai mult, atât Aurel Vlad cât si fiul sau, Mircea, se afla la loc de cinste în Enciclopedia Personalitatilor Orastiei. În plus, în 1999, Consiliul Local Orastie i-a acordat lui Aurel Vlad, post-mortem, titlul de „Cetatean de Onoare”. Aceleasi autoritati însa sustin ca nu se pot implica în retrocedarea activelor fostei Banci Ardeleana, pe motiv ca acestea au facut obiectul unei lichidari judiciare desfasurate înainte de nationalizarile dictate de regimul comunist proaspat instaurat în 1948, iar bunurile respective nu se considera astfel a fi „nationalizate”. Aceeasi motivatie o au si reprezentantii Primariei Orasului Geoagiu, cel de care apartine si statiunea revendicata de urmasii lui Aurel Vlad. „Atunci când au existat acte clare am purces la retrocedare, cel mai clar exemplu fiind returnarea a 30 de hectare din fosta ferma de cercetari pomicole. În ceea ce priveste statiunea Geoagiu Bai, lucrurile sunt foarte încurcate. La ora actuala, noi stim ca Banca Ardeleana a fost lichidata în urma unei decizii luate de Consiliul Bancar al României, pentru o serie de nereguli gasite prin 1947 sau 1948, iar lichidarea judiciara a fost efectuata înainte de nationalizare. Între timp, bunurile au ajuns în proprietatea altor persoane. Dupa revolutie, mai multe imobile, cladiri si terenuri din Geoagiu au fost adjudecate de firme private, cum ar fi Germisara sau Baile Daco-Romane. Nu avem o situatie foarte clara, mai ales ca mai asteptam documente din partea solicitantului”, spune Ion Mancu, secretarul Primariei Geoagiu. Elena Balta este însa intrigata de aceasta situatie: „Cum sa poti spune ca Banca Ardeleana era falimentara, când, de fapt, tocmai cumparase Banca Cugereana (din Cugir -n.r.). Atunci nu a fost vorba decât de tertipurile la care apelau comunistii pentru a confisca averile, tertipuri aplicate si în cazul Bancii Ardeleana”. Activele Bancii Ardeleana erau evaluate, dupa reforma monetara din 1948, la 270 de milioane de lei. Astazi valoarea lor este de ordinul zecilor de milioane de Euro. Aurel Vlad s-a nascut la 1875, la Turdas, lânga Orastie, fiind nepot, dupa mama, al marelul carturar Gheorghe Baritiu. La începutul veacului trecut si-a luat doctoratul în drept la Budapesta. În 1903 a fost ales ca prim parlamentar român în Legislativul Austro-Ungar de la Budapesta. În 1905 s-a casatorit cu Ana Adamovici Iancu (despre care se spune ca ar fi o nepoata a lui Avram Iancu), pe care o cunoscuse în facultate. A înfiintat Banca Ardeleana, prin intermediul careia s-a implicat în dezvoltarea zonei natale. Vreme de doi ani a detinut si functia de Ministru de Finante în guvernul de la Budapesta. Acest lucru nu l-a împiedicat însa sa fie unul dintre membrii de seama ai Consiliului Dirigent, cel care a înfaptuit Unirea de la 1918. Atunci, Aurel Vlad si-a gajat întreaga avere pentru a obtine un împrumut extern, bani cu care sa fie sustinuta noua administratie româna în Transilvania, fapt consemnat în mai multe documente ale vremii. A fost apoi unul dintre liderii marcanti ai PNT. Acest lucru i-a adus însa numai necazuri mai târziu. În 1948 a fost întemnitat la Sighet, iar în 1953 a încetat din viata ca un „burghez” blamat de comunisti. Fratele lui Aurel Vlad, Alexandru, nascut în 1877, a ajuns în 1918 general în Armata Româna. El comanda garzile nationale care asigurau ordinea în întreaga Transilvanie si, se pare, el a fost cel care a trasat noua granita dintre România si Ungaria.
Fiul lui Aurel Vlad, Mircea, s-a nascut în 1913, iar în 1931 a absolvit Liceul „Aurel Vlaicu” din Orastie, una dintre cele mai prestigioase institutii de învatamânt preuniversitar din tara. Apoi a urmat Facultatea de Agronomie de la Viena, deoarece dorea sa se ocupe de mosiile familiei asa cum se cuvine. În 1945 a devenit membru PNT, iar dupa ce comunistii i-au trimis tatal în puscarie, s-a angajat la Plafarul Bucuresti. În 1952 a încercat sa fuga din tara, dar vagonul cu plante medicinale în care era ascuns s-a defectat între Ungaria si Slovacia. A fost prins si extradat în România. Anchetarea sa a durat doi ani, pe care i-a petrecut la închisorile Malmaison si Uranus din Bucuresti. A fost acuzat de „înalta tradare” în 1955, dar procesul sau a coincis cu momentul de relaxare a relatiilor ruso-americane, si, cu ajutorul unui maior - procuror casatorit cu o orastianca, încadrarea sa a fost schimbata în „trecere frauduloasa a frontierei”. A fost condamnat la sapte ani de închisoare, din care a efectuat unul. S-a angajat apoi la Institutul de Geodezie, Cartografie si Organizarea Teritoriului Agricol din Bucuresti, ca inginer. În 1980 a reusit sa fuga din tara, dupa care s-a alaturat lui Ion Ratiu în „Uniunea Românilor Liberi” - organizatie care încerca unirea exilatilor români.

Batrânii din Bobâlna mai au desule amintiri legate de familia Vlad. Petru Istvan, în vârsta de 86 de ani, spune ca i-a cunoscut atât pe Aurel cât si pe fiul sau, Mircea. Batrânul spune ca de la tatal sau a aflat cum Ana Adamovici Iancu, „o femeie frumoasa cum nu s-a mai vazut”, a fost luata „de suflet”, din Piata de la Zlatna, unde era vânzatoare, de un preot bogat, actionar la o mina de aur. Preotul a murit, iar Ana a ramas cu toata averea. A vazut apoi un anunt într-un ziar cum o familie de evrei din Bobâlna îsi vindea conacul si toate mosiile. A venit „cu o caruta întreaga de coroane din aur” si a cumparat casa. S-a casatorit apoi cu Aurel Vlad. Printre fel si fel de amanunte despre bogatiile familiei Vlad, Petre Istvan ajunge si la un moment care l-a marcat. Izbucneste în lacrimi si spune: „Mama mea era tare bolnava. A dus-o tata cu caruta la Orastie, la doctor, dar nu mai avea bani si de medicamente. I-o dat Aurel Vlad 700 de lei. O vândut tata dup-aia un vitel ca sa-i dea banii înapoi, da' nu i-o mai primit”.

Comentarii?