Vara a trecut nepasator peste pielea încinsa a românasului simplu, obligat de cosul zilnic sa nu dea curs - sau sa o faca tot la zece ani - invitatiilor fluturate pe la nas de agentiile de turism autohtone sau straine. De ceva vreme, si nu prea multa, anotimpul tomnatic se asterne alene peste întreaga suflare, lustruind ruginiu fiestecare frunza sau vietate vegetala. Înca putin si fulgii ne vor îngropa si ei soselele, vor umfla râurile si pâraiele, vor naste viituri din ce în ce mai nastrusnice si inundatii noi si pe masura. Sa nu anticipam, însa. Mai este destul pâna atunci. Revenind la zilele noastre tot mai cenusii, vom observa ca toropeala din timpul verii a început sa fie compensata si recompensata de o agitatie ce se anunta din cale afara de indecenta.


Scurta incursiune în curtea televiziunilor. În general si natural, iarna nu este ca vara. A spus-o însusi presedintele republicii, pe vremea când producea remarci cu care încerca sa deszapezeasca drumurile patriei, din fotoliul de minstru al transporturilor, si nu se gândea ca va ajunge vreodata sa asculte cucuveaua „live” la Cotroceni. Revenire. În dimensiunea îngusta a televiziunilor din România, situatia sta, însa, oarecum altfel. „Primavara e ca toamna!”, ar suna în acest caz verdictul dat de compozitorii grilelor de program. Cele doua sezoane se înrudesc îndeaproape, întrucât fiecare debuteaza cu pachete noi de programe prin care fiecare din emitatorii pe sticla încearca sa-si concureze concurenta în speranta atingerii celor mai înalte culmi ale raitingului. Iar toamna asta nu face exceptie.

Totul merge struna.

Vedete una si una se înghesuie în interviuri care mai de care mai televizate sau tiparite pe hârtia chinuita de ziar. Se încoloneaza cu un simt militaresc, demn de cele mai ludice vise ale generalului Marshall, vorbesc despre ele, dezvaluie ce mai au în minte, cât de creative sunt si cât de bine vor distra publicul. Unul transformat, încet dar sigur, într-o suma de suflete vidate si avide de emisiuni TV dintre cele mai stupide si lipsite de sens. Din pacate, în majoritatea cazurilor, noutatile sunt toate vechi. Maria îsi schimba palaria, iar variatiunile se însaileaza toate pe aceleasi teme.

Ce mai iubesc românii?

Ce este însa mai delectant printre pamântenii de la noi? Raspunsul vine de la sine. Gratie televiziunilor private, de câtiva ani încoace, poporul si-a format un reflex de-a dreptul delirant. Multi dintre concetatenii deveniti telespectatori de cariera reusesc o performanta cât se poate de patologica. Ies din apatie numai si numai struniti de imaginile, comentariile si explicatiile elucubrante servite de spectacolul macabru al jurnalelor de dupa-amiaza. Nu este nici un secret la mijloc. Crime de o brutalitate medievala, batai ca-n codru, violuri incestuaose si gerontofilii. Un meniu ales, „merinde” diverse pentru cei fideli crezului „un om informat este un om puternic”. România „stirilor de la ora cinci” - devenite un soi de etalon în domeniu, un ghid musai de urmat si o antologie de sporturi extreme, denota starea de indecenta si precaritate în care se afunda atât publicul hipnotizat, cât si realizatorii acestui gen de povestiri.

Corazoane si zorzoane

Lacrimi de iubire inunda si ele ecranele, batistele si canapelele. Aceleasi crocodiliene siroaie lacrimogene produc adevarate dezastre culinare în casele gospodinelor. Cu o lejeritate dezarmanta, ele uita de mâncare si copii, asta întrucât artistica telenovela si-a gasit locul de cinste în dupa-amiezele coanelor de la orase. Amoruri secrete si iubiri între frati si surori frânte la final, comploturi si planuri diabolice puse la cale de blondine razbunatoare, toate garnisite cu un final cât se poate de asteptat. Pelicule ieftine si redundante, care sfâsie corazonul latin al oricarei privitoare în capot cu simtaminte alese.

Creiere amortite.

Moda latino-americana, ajunsa la un asemenea nivel de propasire, a fost rapid si fulminant adoptata de vedetele românesti. Asistam acum la adevarate isterii printre fani, la turnee nationale sfâsietoare si la dezbateri ale tragicelor povestiri; se alimenteaza imaginatii, se nasc eroi, sunt puse bazele conduitelor de viata... un singur regret, totul e efemer, noroc ca exista continuitate, aceleasi lacrimi, acelasi tragism, alte personaje, carpe diem. Produsele cinematografice de bazar întorc, vorba „colibrilor”, „metafizicul pe dos”.

Talk-show cu aroma de talc

Cosmarul, însa, nu se încheie aici. Lume de vis urât. Corespondenta reala în rândul show-rilor de televiziune nu a întârziat sa apara. Lipsa de decenta, rufe spalate în marele public, suflete cersetoare si spirite marunte. Un amalgam nenorocit care a invadat cele mai cu impact ore din programele diurne. Totul suna într-o singura maniera. „Iarta-ma ! Surpriza, surpriza, te-am tradat din dragoste. Dar sunt de trei ori femeie, asa ca suna la 9595”. Virilitatea lipseste cu desavârsire. La rândul lor, figurile aproape cianotice ale invitatilor veniti din realitate pentru a evada si a se transpune desculti în show fac parte dintr-o regie al carei singur deviz ramâne sintagma „publicul o cere”. Justificare ce se poate lejer încadra în rândul marilor mituri ale României contemporane. Mituri avortate de economia de piata, alaptate de câteva inteligente simple, lipsite de flerul decentului si diseminate cu spor, pâna la nivelul la care devin o caracatita care altereaza deopotriva bunul simt si gândirea lucida.

Modele si aero-modele

Anno Domino 2005. România se pregateste de o aderare fortata la Uniunea Europeana în încearcarea de a se alatura convoiului de tari în care civilizatia nu lasa loc de echivoc. Cât de compatibil, însa, este trivialul cotidianului românesc cu decentul cultivat în spatiul european? Pâna la ce punct lipsa pudorii deontologice din mass-media neaosa poate emite pretentia de a se constitui egalul rafinamentului occidental este, iarasi, o provocare de toata frumusetea. Pericolul ce ne pândeste asteapta, însa, dincolo de scrupulele de gust pe care unii sau altii dintre noi le exprimam public sau într-un cerc mai restrâns. Gospodina manipulata de telenovela preferata, tânarul invadat pâna la nesimtire de acordurile manelelor si individul care se lasa prada variilor pacalici ce se perinda haotic prin studiourile televiziunilor de apartament sunt exact aceia care participa la constructia viitorului stralucit al patriei noastre, cei care, acum ca democratia este la putere, ies la vot din patru în patru ani si îsi baga iresponsabil stampila fara a sti de ce anume o fac, pentru cine si pentru ce, cu ce consecinte si care e tâlcul unui astfel de gest. Personaje care îsi dau cu parerea prin sondaje pe marginea unor chestiuni precum anticipatele, denominarea sau integrarea europeana, insi care, în cele din urma, pretind accesul la statutul de cetatean al unei societati asa-zis mature.

Numai realizari destoinice

„Nu ne vindem tara!”, era sloganul cu care România a pasit printre celelalte tari, dupa decembrie 1989. Realizare mareata mijlocita de punerea în practica a debilului refren: nu ne-am mai vândut-o, dar ne-am furat-o si am lasat-o sa fie furata. Un sport national care a depasit faima clasicei oine si pe care, dupa 15 ani de tranzitie alambicata, am reusit sa îl exportam cu succes în cele mai îndepartate cotloane ale mapamondului. Produsul cel mai consumat este, în România, televizorul. Ce legatura este între ceea ce ni se ofera spre vizionare si ceea ce ajungem sa realizam în realitate este o întrebare la care sigur se va raspunde pe viitor... Asta, daca vom avea un noroc mai mult decât chior. Si, daca va fi asa, cu siguranta vom fi judecati aspru si pe drept cuvânt.

Comentarii?