Un Legislativ mai curat si mai neprihanit. Un for reformat din radacini si mai aproape de asteptarile desarte ale poporului de la gura caruia se hraneste cu nerusinare. Cu alte cuvinte si deloc la fel spus, „Parlament unicameral”. Expectante deja anuntate: eficienta maximizata si acte normative mai putin ametite de la o comisie la alta si de la un plen la celalalt. Restrângere de personal si cheltuieli reduse substantial. Prin asta se înteleg, grosso modo, disponibilizari de secretare tinerele si cochete, alungari de sefi de cabinete, mai putine bucse si bujii casate, tone de benzina economisite si miliarde întregi de lei din cei usori pusi la ciorap de chivernisitorii bugetului de stat. Suna bine. Suna actual si extrem de contemporan. Toate acestea se dezbat în prezentul agitat de recent, fapt ce a determinat clasa politica româneasca sa danseze iarasi în ritmurile detonarii prafului de pusca din butoiul cu dinamita. Când butoiul cu explozibil sare cât colo, buboiul supurând de interese nu ezita nici el sa dea pe dinafara. Cu mic cu mare, cu nume si renume, care dintr-o barca si care dupa bunu-i plac, alesi sau nealesi - dar, cu totii, vrednice exponate ale lumii noastre politice - asa-numitii „mai îndreptatiti decât ceilalti” sa-si dea cu presupusul o fac. Si se exprima, nu se dau în laturi. Unii cât se poate de raspicat, altii ceva mai atenti la adevaratele resorturi si subtilitati. Si totusi, în spatele chestiunii în dezbatere, problemuri grave se ascund, monser. Si multe, si cu dichis. Sa fim putin seriosi.




Sa ne amintim. Undeva, cândva, pe la finele sezonului musonic românesc, premierul Tariceanu transa o problema. Si înca una spinoasa. Românii, transformati de viituri în cei mai inteligenti pui de balta ai batrânului continent, aflau pe atunci ca demisia irevocabila este întotdeauna relativa. La ce anume? Presedintele a sugerat, primul ministru s-a înfuriat, cei incriminati indirect au reactionat, în grupuri si pe canalele secundare si tertiare pe care si le-au creat. Toata lumea a avut activitate. Hocus pocus, Abracadabra, labilitate, neseriozitate, manipulare si dezinformare. Cam acestea au fost ingredientele primului episod nedesavârsit al alegerilor anticipate din mandatul lui Basescu. Se pare, însa, ca va urma. În alta forma, cu alte cuvinte, sub alte pretexte, dar cu aceiasi protagonisti. De foarte curând, onor cârmaciul Traian Basescu a atacat din nou frontal. A promis-o cu ocazia trecuta, atunci când a lasat-o balta cu maretele planuri, imediat dupa cotitura numita Tariceanu. Acum o spune raspicat. Precautie. Vrea reformarea Legislativului, de curând împreunat cu ale sale doua Camere în labirinticul salas al Casei Poporului, actualmente botezata Palatul Parlamentului. Viteza de reproducere a opozitiei intestine este ametitoare. Faptul are ocazia sa fie testat exact în acest moment. Alianta DA pare sa se frânga din ce în ce, iar fiecare noua actiune a îndaratnicului de la Cotroceni are darul sa catalizeze vulnerabilitatile trupei PNL-PD. Liberalii privesc chiorâs, dau relatii presei sub protectia anonimatului, se declara nesatisfacuti de ideile novatoare remise de vocea prezidentiala si asteapta cu fior consultarile cu întâiul om în stat. Discutii care vor veni. Tot ce-i posibil, acestea îi vor gasi pe democrati si liberali mai divizati, cel putin decât Mitica de la Liga si Jiji din Pipera. Sa revenim, dar. Pledoaria în favoarea unui parlament cu o singura încapere, lansata public sub antet basescian, nu pare a fi, însa, fata mare. Ci, poate doar o sora mai zvapaiata si rasarita a copilei ne-ncepute. Înjumatatirea capetelor balaurului din Casa Poporului necesita pasi imensi pentru România, abia sesizabili într-o democratie de vita nobila. Unul ar fi chiar referendumul, în conditiile în care, politicienii autohtoni nu ajung la un acord asupra chestiunii în discutie. În plus, mai intervine problema prevederilor cuprinse în Constitutie, iar tensiunea iese clar la iveala. O modificare de Constitutie ar genera doua consecinte: fie face jocul presedintelui si, în aceste conditii, s-ar produce mai multe schimbari si amendari, printre care si cea referitoare la înlaturarea parlamentarismului bicefal. Fie, si asta suscita cel putin tot atât interes ca si precedenta, ar face jocul câtorva nume de renume, în detrimentul proiectelor prezidentiale. Liberali si pesedisti, puristo-conservatori si udemeristi nelinistiti, cu totii s-ar putea pune pe treaba, într-un efort de „larga conlucrare”, vorba unui sef de partid (de) nevotat. Demers care sa vizeze nimic mai mult decât punerea sub semnul întrebarii a rolului functiei de presedinte într-un stat democratic precum mult iubita Republica România. Tariceni sau nastasieni, cu totii asteapta la cotitura, doar doar vor putea rupe o mâna, un picior si, finalmente, un gât sau o vertebra din trupul politic al fostului conducator vaporean. Cel care, cu aproape un an în urma, a cântat cu râvna prohodul ambiturilor de presedinte ale lui Adrian, minunea din PSD. Lupta mai nou iscata chiar în sânul Aliantei DA este savurata cu toata fiinta de cei mici aciuati, care cum si care de pe unde, în Coalitia aflata (înca) la guvernare. Despre UDMR, nici chiar presedintele sau nu mai are nimic de spus. Important e ca vântul sa bata. Baietii lui Marko sunt, însa, dublati de iluzoriile sperante agatate de dribleurul Voiculescu în partidul sau-televiziune. Puristii transformati în conservatori viseaza la un rol decisiv în actele piesei animate si reanimate de catre presedinte, prim-ministru si câtiva lideri ai principalului partid de Opozitie – PSD, ati ghicit. O situatie de o absurditate flagranta. Constitutia României, în forma sa actuala, permite unui partid care a evitat gratios votul popular sa intre în rândurile unui Parlament care, vrând-nevrând, îsi are functiunile sale în reglarea treburilor cotidiene într-un stat de drept. Acelasi imPUR PC si-a permis sau, mai bine zis, i-a fost perimis de actuala legislatie, sa-si joace rolul în varii crize politice. Sa ameninte o institutie precum cea prezidentiala, un organ executiv precum însusi guvernul, sa aiba un cuvânt decisiv în negocieri privind legi cu impact sporit si sa faca linistit diferenta dintre Opozitie si Putere. Sa nu uitam. Dan Voiculescu este liderul acelui partid, lipsit de cea mai mica legatura macar cu pragul minim electoral. O formatiune în jurul careia s-a constituit o Coalitie care acum conduce România, într-un mandat în care tara noastra ar putea intra în rândurile Uniunii Eropene. Un partid asupra legitimitatii caruia ne putem pune serioase semne de întrebare. O formatiune care, atât timp cât actuala forma a textului Constitutiei nu va fi modificata, iar starea de precaritate în politica româneasca va domni ca si pâna acum, cu siguranta va avea zile nenumarate si spor la perpetuarea si rafinarea practicilor cu care a reusit sa faca Nimicul un nume cunoscut. Însa, daca este sa luam ceea ce ne-a furnizat pâna în prezent presedintele Basescu, probabil ca avem de-a face cu prealabila însamântare a unor patogeni care sa arunce putintel în criza onor clasa politica. Trebuie indusa oaresicâta stare de nefunctionabilitate, atinsi niste nervi si atacate niste sensibilitati si vulnerabilitati. De aici pâna la anticipate, pasii se împutineaza. Se pare ca democratii lui Boc îsi joaca si ei cartea, lipindu-si pe frunte eticheta de prichindei ascultatori ai tatucului Basescu. În rest, rabdare si seminte. Vom trai iarasi bine.

Comentarii?