Dupa o viata în care fiecare se straduieste sa razbata prin rautatea semenilor, cresterea constanta a preturilor, lupta pentru gasirea sau pastrarea unui loc de munca, vine, pentru unii înainte de vreme, pentru altii chiar la tanc sau, uneori, prea târziu, vremea deplinei linisti. Moartea aduce majoritatii vietuitoarelor pacea, repaosul si eternitatea, acestea fiind motivele pentru care multi oameni îsi doresc sa treaca „dincolo” cât mai repede, pentru a scapa de... viata. Însa, sfârsitul nu înseamna tot timpul liniste si eliberare decât, poate, pentru cel care se desparte de viata; pentru familie si ceilalti, care ramân în urma acestuia, moartea aduce, pe lânga lacrimi si durere, cheltuieli imense, drumuri nesfârsite si greutati inopinate. Toate trebuie învinse pentru ca... mortul e o persoana draga si e crestinesc sa se desparta de lumea celor vii asa cum trebuie, prin respectarea macar a canoanelor traditionale.


Saracia, greutatile, boala sau chiar traiul dupa principiul „carpe diem” au dus, an de an, la cresterea constanta a deceselor în rândul tuturor categoriilor populatiei. Aceasta situatie a generat, la rândul ei, o problema destul de grava cu care se confrunta un numar destul de mare de localitati din judetul Hunedoara. Supraaglomerarea cimitirelor a pus autoritatile locale hunedorene în dificultate, mai ales pe cele care se confrunta cu o lipsa acuta de teren pe care sa-l puna la dispozitia investitorilor, ca sa nu mai vorbim de suprafete pentru amenajarea locurilor de veci. Cum este si normal, numarul decedatilor este mai mare în localitatile urbane, care au o populatie mai numeroasa, însa unde oamenii îsi traiesc viata cu mai putina grija fata de propria persoana, dar sunt supusi si unui stres mai accentuat decât cei de la tara. Câtiva dintre primarii de orase sau municipii sustin ca existenta, în localitate, a cel putin doua cimitire, de capacitate mare, ar putea reduce cât de cât riscul aparitiei cazurilor de închidere a cimitirelor pe motiv de lipsa de locuri de veci. Din fericire, pâna acum, edilii locali au gasit solutii, care mai de care mai ingenioase, pentru a gasi loc de veci pentru toti mortii din localitatile pe care le cârmuiesc, astfel încât familiile persoanelor decedate au scapat macar de grija ca acestea au unde sa se odihnesca pentru eternitate. Doua cimitire exista si în municipiul Orastie, ambele fiind administrate de primarie, dupa ce unul dintre ele a trecut din gestiunea Protopopiatului Ortodox în cea a municipalitatii. De câtiva ani, locuri de veci nu se mai gasesc pentru decedatii din Orastie decât în cimitirul municipal, locul special amplasat, în acest sens, de catre protopopiat fiind plin, aici mai putând fi îngropati doar cei care si-au cumparat locurile de veci cu mult înainte de supraaglomerarea cimitirului. Reprezentantii primariei sustin ca cimitirul municipal se întinde pe o suprafata de aproximativ cinci hectare, însa acesta nu este ocupat decât jumatate, având locuri disponibile pentru toate cultele religioase, dar si pentru categoriile defavorizate ale populatiei, cum ar fi asistatii social sau persoanele singure si sarace. Pâna acum, în cimitir, au fost vândute circa o mie de locuri de veci, si mai sunt disponibile cam tot atâtea. Situatia este mai buna, se pare, pentru orastienii saraci, care au amenajate aproximativ o suta de locuri de veci în cimitirul municipal, dintre care au fost ocupate mai putin de zece. Viceprimarul municipiului Orastie, Alexandru Muntean, sustine ca, deocamdata, orasul pe care îl cârmuieste nu se afla în situatia de a cauta un teren disponibil pentru extinderea celui existent sau amenajarea unui cimitir nou si ca, pentru cel putin cinci ani, locuitorii vor avea unde sa-si îngroape mortii în conditii decente si ieftine, dat fiind faptul ca un loc de veci în cimitirul municipal costa 150.000 de lei. În plus, primaria pune la dispozitia celor interesati de o înmormântare „ca la carte” un car mortuar, cu care pot sa-si transporte persoanele decedate, în schimbul unei taxe de 600.000 de lei. De asemenea, tot în administrarea primariei se afla si o capela, în care pot fi vegheati înainte de înmormântare patru morti, pretul închirierii acestui spatiu variind în functie de durata, dar si de consumul de energie electrica. Municipalitatea din Brad administreaza un cimitir în care nu mai pot fi îngropati decât locuitorii saraci sau cei care nu au familie, cu toate ca cimitirul este unul al eroilor. Acesta are o suprafata de aproximativ un hectar si este ocupat într-o proportie de 98 la suta, restul locurilor fiind rezervate pentru cazurile de urgenta prezentate mai sus. Conducerea Primariei Brad intentioneaza sa extinda Cimitirul Eroilor, din cauza numarului mare de cereri care nu pot fi acoperite de oferta. Salvarea în acest caz este oferita de cimitirul Parohiei Ortodoxe, care are o suprafata de aproximativ trei hectare si unde mai sunt multe locuri de veci disponibile. Bradenii sunt nevoiti sa-si îngroape aici mortii, cu toate ca pretul unui loc de veci în acest cimitir este putin mai ridicat decât cel oferit de primarie, în Cimitirul Eroilor, care se ridica la 90.000 de lei. Daca nu mai are locuri de veci disponibile în propriul cimitir, Primaria Brad nu dispune nici de un car mortuar si nici de o capela proprie, toate acestea putând fi puse la dispozitia familiilor celor decedati de catre parohie sau eventual de firmele private de profil. Doua cimitire, dintre care unul privat, exista în municipiul Vulcan. Cel aflat în directa subordine a primariei este administrat de o societate comerciala care vinde un loc de veci cu 250.000 de lei, suma în schimbul careia persoana decedata are liniste timp de sapte ani. Din cauza faptului ca cimitirul este deja aglomerat, dupa aceasta perioada, în cazul în care familia celui mort, nu prelungeste contractul de concesiune pe care-l are cu municipalitatea, adica nu achita din nou 250.000 de lei, osemintele persoanei îngropate în locul respectiv sunt deshumate, iar groapa este vânduta altcuiva. Acest scenariu ar putea sa fie urmat si de alte localitati, unde autoritatile nu mai gasesc alta solutie pentru a oferi un loc de veci celor care trec în nefiinta. În mediul rural, cimitirele nu au nici pe departe capacitatea celor de la oras, cu toate ca si aici numarul locuitorilor care trec în lumea celor drepti este relativ mare. De obicei, o comuna are atâtea cimitire, câte sate apartinatoare, însa exista si cazuri în care locuitorii trebuie sa strabata, cu prohodul, câtiva kilometri pentru a ajunge la cimitir sau la biserica, pentru slujba de înmormântare. Comuna Pestisu Mic are în componenta sa noua sate, iar în fiecare dintre acestea exista un loc special amenajat pentru odihna vesnica a celor decedati. De obicei, cimitirele se afla în apropierea unei biserici, asa ca, de la slujba, mortul, însotit de familie, ajunge imediat la locul sau de veci. Reprezentantii Primariei Pestisu Mic sustin ca, în comuna, nu exista stabilit un pret pentru locurile de veci si ca, în suma pe care familia persoanei decedate o ofera preotului este inclus si costul pentru groapa. Pentru ca locuiesc la sat, cea mai mare parte a hunedorenilor din mediul rural nu pot beneficia de serviciile unei capele si nici de cele ale unui car mortuar, persoanele decedate fiind conduse pe ultimul drum cu tractorul, caruta sau chiar pe bratele membrilor familiei. În comuna General Berthelot, exista patru cimitire, cu toate ca locuitorii sunt împartiti în sase sate. Satenii din Livezi si Farcadin îsi îngroapa mortii în acelasi cimitir, însa, cu toate acestea, vor mai trece câtiva ani buni pâna când capacitatea lui va fi depasita. Cel mai mare dintre cimitirele comunei are mai putin de un hectar si se afla în satul Tustea, însa acesta este si cel mai aglomerat. Pretul unui loc de veci în cimitirele comunei variaza între 200.000 si 300.000 de lei, în functie de distanta acestuia fata de biserica. Pretul unui loc de veci reprezinta doar o mica parte din cheltuielile pe care familia celui decedat trebuie sa le acopere, pentru ca acesta sa intre cum trebuie în lumea celor drepti. Celelalte lucruri, de baza, necesare înmormântarii, scot din buzunarele rudelor câteva milioane bune. Doar sicriul, cel obisnuit, din lemn de fag si stejar, costa pâna la doua milioane de lei, în functie de firma care-l confectioneaza. În plus, o coroana fara pretentii, din flori naturale de sezon, ajunge pâna la 300.000 de lei, pretul crescând daca familia doreste ca aceasta sa fie împodobita cu trandafiri. Florile artificiale, desi tin mai mult, sunt mai ieftine, o coroana confectionata din astfel de flori ajungând pâna la 200.000 de lei. Jerbele au preturi cuprinse între 50.000 si o suta de mii de lei, în functie, din nou, de florile folosite. În primele cel putin sase saptamâni, la mormântul persoanei decedate va fi o cruce de lemn, pe care cei interesati o pot comanda în schimbul a 250.000 de lei. Ulterior, cei care dispun de cel putin cinci milioane de lei o pot înlocui cu una de marmura. Cheltuielile de înmormântare sunt completate de pretul prosoapelor, batistelor si colacilor pe care familia persoanei decedate le ofera celor care iau parte la înmormântare. Având în vedere ca un prosop costa 20.000 de lei, o batista zece mii de lei si un colac între trei si cinci mii de lei, e limpede ca... prohod mare, cheltuileli mari.

Comentarii?