Stire - Într-o dupa-amiaza ca oricare alta a saptamânii trecute, presedintele-executiv al PSD, Adrian Nastase, a convocat o conferinta de presa la sediul PSD din Bucuresti. Nu cu mult înainte, presedintele României, Traian Basescu, producea o serie de atacuri la adresa întâiului social-democrat, Mircea Geoana. Pâna aici, nimic deosebit. Asa ceva se poarta în politica. Însa, prins într-o deplasare în afara Capitalei, presedintele PSD îi cere lui Nastase sa-si amâne conferinta pâna la sosirea sa, pentru a-i raspunde sefului statului. Zis si facut. Geoana soseste la Bucuresti. Schimbare de plan. Nastase este trimis de superiorul sau la plimbare. Îi murmura ceva printre dinti lui Geoana si paraseste sediul întâlnirii cu presa. Deocamdata, aceasta este tedinta în politica româneasca: indecenta, lipsa eleganta, rachiuna si comportament lipsit de o minima moralia si ratio politica.



Au spus-o vorbe din vechime. Au confirmat-o fapte stravechi, dar si altele foarte recente. Iar de-a lungul epocilor istorice a reusit performanta de a se propaga profund, cu o obstinenta de invidiat în alte circumstante. Se zice, deci, ca „iarba rea nu piere”. Se mai poate completa, totodata, ca numita formatiune vegetala se naste din putreziciunea productiva a „samântei de scandal”. Dupa cum, la maturitate, cu putin înainte de a-si ispasi sfârsitul temporar, lasa în urma aceleasi boabe, ca un blestem pentru lumea care-si continua traiul pe mai departe. Cerc vicios. Lumea nebuna îsi face de cap. Dar nu oricum. Ci de o maniera afoana, dar stridenta, de fiecare data luând-o de la netrebnicul început, niciodata nereusind sa evadeze din propria-i nesabuinta, nervozitate, înclestare cu sine si cu ceilalti, exarcerbare orgolioasa si apucaturi de necrofag. Show, la figurat, prost gust la propriu. Totul, în armonie cu amestecuri pestilentiale de dialgouri, dueluri tactice si strategii lipsite de esenta. „Privitor ca la teatru,/Tu în lume sa te-nchipui/Joace unul si pe patru,/Totusi, tu ghicive-i chipu-i”. „Glossa” eminesciana re-citata - pentru unii poate inadecvat, însa cât se poate de pertinent - de fiecare dintre noi, în umila-ne calitate de „privitori” obligati de vremuri la a audia si vizualiza în-chipuirile si în-chipuitii care se demasca-n tumbe politicianiste dintre cele mai de neimaginat. Deja debutat de ceva vreme, în Alianta DA este bal. O analiza atenta ne-ar sugera ca tenta peiorativa este nelipsita si din aceasta descriere, oarecum de salon, cu care poate fi „gratulata” atmosfera din sânul mariajului PNL-PD. Iar daca, în ograda basesc-taricenilor spectalolul este ca la el acasa, nici cu inamicii pesedisti nu trebuie sa ne fie jena. Macar la ei, lucrurile sunt cât se poate de transante. De când cu debarcarea-puci pregatit batrânului Iliescu, cu-a sa haina deloc „roasa-n coate”, lupii tineri si hulpavi au privatizat circul, transferându-l si omologându-l în propria-le batatura. Scandal, scandal, dar sa-l stim si sa-l vedem si noi, monser. Dupa moda patentata de însusi tatucul formatiunii, în PSD, taberele grele din partid îsi disputa puterea printr-unul-doi, sau câti o fi nevoie, baietasi de frunte sau de ceafa, de marime sau de sacrificiu, de notorietate sau distins anonimat. Traditia se cere respectata, iar profanatorii nu reprezinta un pericol la „siguranta naturala”. Programul pe 2005 include o serie de varietati, deloc de ignorat. Razbelul se personalizeaza tot mai mult, iar Adelu si Geonelu nu se mai ascund de mult. Acapararea sau, mai bine zis, graba de a-si apropria puterea în partid devine de multe ori si în general cumatra buna cu patologicul. Tensiunile viscerale, acumulate si sedimentate în straturi fine, dinamiteaza pâna si cea mai naiva speranta de „mai bine” în relatia Mircea Geoana - Adrian Nastase. Înca de la nasterea sa cepeunisto-fesenisto-etc, PSD-ul a dobândit o malformatie congenitala grava, o segregatie insinuata organic între reprezentantii de vârf ai formatiunii. O separatie generata de nimic altceva decât de lacomia resimtita în fata ispititorului desfrâu pe care l-ar putea pogorî interferenta pura cu puterea. Fascinatie din belsug. Intervine si o nuanta. Ruptura mai sus invocata este ritualic acoperita- si asta, într-un mod profesionist pe cât este cu putinta -, astfel ca maestrii demagogiei expun publicului larg „unitatea de monolit” a unui partid, de fapt, constituit din piese autonome. Precizare. O mica ratacire exista, totusi. Iar singurul moment de crunta sinceritate în care „sinergia” iliesciana ancoreaza cu forta „meandrele concretului” îl reprezinta tranzitia prin episoade de cumpana, dificile si de importanta vitala pentru multimea de membri si factiuni co-interesat configurate. Malformatia în speta nu apare de la sine si nu s-a ivit din neant nici în cazul social-democratilor. În rimul rând, ea este cauzata de însusi modul si scopul în care si pentru care a aparut primul stramos al PSD-ului de astazi. O formatiune care, în primele zile ale halucinantului an 1990, s-a încarnat din carnea batrâna a unor personagii pitoresti - în mare parte, stimabili emanati de lesul (înca nedisparut pe de-a-ntregul) al regimului comunist. În timpul mandatului sau plenar, Ion Iliescu a însemnat pentru PSD ceea ce a reprezentat tovarasul Tito pentru vecinii iugoslavi. Prin apasari de ton, masuri coercitive luate mai mult sau mai putin la vedere contra dizidentilor din partid, fostul cotrocenist de cariera a reusit performanta de a tine în frâie o masa eterogena de membri si interese. Pe cei din apropierea sa cea mai „periculoasa” a reusit, timp de 15 ani, sa îi lipseasca de tonusul concurarii postului de timonier-sef. Cu tact si în buna cunostinta a psihologiei care îi anima, i-a facut sa se dezvolte cu complexe, sa se simta datori Unicului Conducator si Tatucului Grijliu. Cel care, în schimbul consolidarii propriei pozitii le-a distras atentia de la lupta politica pentru sefia suprema în partid, lasându-i, în schimb, liberi sa zburde prin economia nationala. Or, dupa 15 ani de nazdravanii dintre cele mai nemiloase cu banul public si „acumulari primitive de capital” (draga sintagma utilizata de stramosul Marx), tinerele sperante duse cu zaharelul atâtia ani au comis paricidul. lliescu a fost teleportat din întâiul jilt al PSD, iar Geoana, Mitrea si Nastase si-au împartit ciolanul intern. Linistea de dupa furtuna Congresului nu a durat nici ea. Primii doi potenti ai PSD sunt doua nume care, din anumite puncte de vedere, au împartasit aceeasi soarta. Ambii au fost tinuti la distanta regulamentara de prima pozitie în formatiune, iar pentru fiecare aspiratie mai pronuntata, Iliescu le-a gasit surogaturi de pozitii pentru care fiecare din cei doi sa poata spune Bogdaproste”, macar pentru o perioada. Anii au trecut, ei s-au ajuns, puterea politica înseamna deja mai mult decât ceea ce a reprezentat initial capitalul. Dupa injectia furnizata fostului lor mentor, Nastase si Geoana au ramas sa îsi administreze unul altuia necesarul de substante care sa îl puna, în cele din urma, la pamânt pe contra-candidat. Campania pentru noi alegeri în PSD nu a început, dar exista. Fapt este, însa, ca între presedintele executiv A.N. si presedintele M.G., falia ce se casca risca sa-l înghita rapid pe unul dintre ei sau, de ce nu, chiar pe amândoi. Sa ne reamintim de Tito. Sa nu scapam din vedere lectia groaznica a spatiului ex-iugoslav. Sub capacul tinut apasat de fostul dictator asupra tuturor tensiunilor si tendintelor puternice acumulate în micile republici, s-a dezvoltat stadiul embrionar al razboiului civil care a înghitit Balcanii în anii ‘90. Sigur, poate parea fortata si, oarecum blasfemianta o asociere sau o comparatie între experienta genocidica a fostei Iugoslavii si starea care domneste în sânul unei formatiuni politice precum Partidul Social Democrat. Ceea ce trebuie retinut, pâna la urma, - iar perioada care vine nu are decât sa confirme sau infirme ipoteza - este ca mostenirea lasata în partid de „epoca de aur” Ion Iliescu are toate atributele pentru a fi prezentata ca o piatra atârnata de gâtul unui partid deja încovoiat. Ca influenta nefasta pe care fostul presedinte de stat si de partid a exercitat-o asupra propriilor colegi de formatiune si selectiei naturale care sa produca lideri pentru partid va ajunge sa coste scump viitorul PSD. Deja îi mineaza prezentul. Primele semne se vad deja de câteva luni bune. Iar ele nu sunt deloc promitatoare. Nivelul la care a ajuns sa se deruleze disputa Nastase-Geoana sau Geoana-Nastase ar trebui sa oripileze orice faptura omeneasca definita sub titulatura de „cetatean”, deci, „elector”.