CRONICA GRI

Rasism în România

România a (re)intrat nu demult – iarasi la modul negativ - în atentia Europei pentru o chestiune pe care o credeam la fel de moarta si fara obiect ca si nerespectarea drepturilor minoritatilor pe vremea lui Ceausescu: rasismul. Vezi Doamne, la un meci din Cupele europene la fotbal, pe un stadion din România s-au proferat la adresa unor jucatori de culoare din echipa adversa scandari rasiste. Acuma, probabil ca sefii UEFA (organismul diriguitor al fotbalului european, pentru cei nepasionati de fenomen) sunt singurii oameni de pe fata Pamântului care îsi mai închipuie, vorba lui Ion Baiesu, ca „stadionul este un fel de templu antic, în care spectatorii asista la meciuri într-o tacere religioasa, cu o lumânare aprinsa în mâna”.
Sigur ca se striga; s-a strigat si pe vremea comunismului, cu toata frica de Securitate, cu mult mai multa libertate decât în orice alt loc din tara – s-a strigat si s-a huiduit la Timisoara, pe stadionul „Politehnica” (actualul „Dan Paltinisan”), împotriva lui Dinamo (mai ales) si a Stelei înainte sa se strige în Piata Operei împotriva lui Ceausescu si a Partidului Comunist. Nu poti pune calus unei multimi si nu poti dicta fiecarui individ în parte daca si ce sa strige.
De la incidentul din Ghencea, însa, sa ajungi sa discuti problema existentei rasismului la nivel national în România este o cale lunga. Cel putin la fel de lunga ca si cum ai acuza un gospodar care îsi taie porcul în batatura de un dezastru ecologic.
Când presa franceza i-a numit în bloc pe români „acesti tigani” (tot la un meci de fotbal, se putea altfel?!), atunci nu a mai fost rasism?! Sigur, avem în România insi care nu-i suporta pe tigani; avem indivizi care nu-i înghit pe evrei; exista alergici la arabi; dusmani neîmpacati ai rusilor (în amintirea comunismului), adversari ai americanilor, denigratori ai Occidentului european; si, desigur, pe cei care îi privesc pe negri ca pe o specie mai apropiata de maimuta decât de om.
Acesti oameni – putini, multi, doar ei si constiinta lor pot sti exact – exista în România; exista însa oriunde aiurea, din China pâna în Statele Unite, din Rusia pâna în Africa de Sud si din Canada pâna în Noua Zeelanda. Nu am inventat noi, românii, rasismul: avem si noi o proportie (mult mai rezonabila decât în Franta sau Germania!) de rasisti. Daca limitam totul la aceasta perspectiva, hai sa spunem ca fondatorii de religii universale pot fi priviti – si – în felul urmator: Iisus a fost evreu, Mahomed – arab, Buddha – „tigan” din India... Nici un „arian” nu a reusit un lucru asemanator. Rasismul din România, atât cât exista el, e la un nivel care nu poate fi comparat cu cel din tari cu pretentii de civilizatie mult mai mari; în orice caz, pâna acum el s-a manifestat – în ochii Europei – doar la nivel de stadion. În nici un caz, la noi, rasismul nu este un fenomen de masa.

Comentarii?