Motto: „Daca cetateanul cel grav va declara din nou ca satira nu trebuie sa aiba haz, atunci sa îi cerem procurorului Republicii sa-l dea pe asa-numitul cetatean în judecata, pe temeiul articolului care pedepseste infractiunea în materie de imbecilitate crasa”. Ilf si Petrov, Vitelul de aur, Ed. RAO, 2004
Trecutul a fost, prezentul este, iar viitorul va fi. Iata o remarca, de altfel, cât se poate de banala. O observatie care, indiferent de culoarea hominizilor, puterile politice care se perinda si schimbarea vremilor, nu are a contrazice sub nici o forma eleganta bunului simt. De asta data, însa, ne vom opri la primele doua momente ale istoriei, ale vietii si trecerii timpului. Si nu oricum. Vom lua cazul special al tarisoarei noastre, deopotriva mult de tot iubita si rau de tot înjurata. Adorata si blestemata în aceeasi masura de fiestecare poporan nascut pe darnicele-i meleaguri. În al doilea rând, vom introduce discutia într-un context cât se poate de trans-national (si nu internationalist, cum ar visa nostalgicii Epocii de Aur). Vom îndeparta România de Europa, dar o vom lega, în schimb, de îndepartata si întinsa Asie, facând un scurt periplu prin geografia vasta a mamei Rusii.


Pasarile calatoare au fost cântate nu arareori de fel si fel de vechi si noi poeti. Oameni cu simt si care mai de care mai visatori la nemarginirea pe care firea le-a pus-o la dispozitie inocentelor zburatoare. Aceleasi necuvântatoare pornite, functie de revarsarile anotimpurilor, în pribegii ametitoare, primejdioase, dar necesare, fac astazi obiectul unor discutii aprinse. Dar si al unor îngrijorari pe masura. Subiectul nu este de lepadat, iar seriozitatea cu care-si merita tratarea tine de domeniul simplei evidente. „Sa va pese bine!”, ar suna, deci, îndemnul, reanimat printr-o parafraza, rostit de întâi- statatorul Palatului Cotroceni - presedintele Traian Basescu. Gripa aviara, boala pasareasca sau epidemia potential pan-demica, risca sa surclaseze ravagiile provocate în 1918 de gripa „spaniola”, spun specialistii. Tot ei avertizeaza ca, daca în urma cu aproape 90 de ani, a fost vorba de impresionanta cota 50 (de milioane de victime), în cazul de fata, lucrurile s-ar putea precipita înca si mai abitir. Ar fi necesara, se precizeaza, o mutatie virala si totul s-ar adeveri fara de replica.



Ce are a face România cu o astfel de chestiune? Destul de multe. Beleaua a început în urma cu câteva luni (nu prea multe) într-o parte a Asiei. Printre statele cele mai afectate s-a numarat si „marele frate chinez”. Molima se instaleaza comod. Initial o gaina, apoi mai multe, o rata, apoi surorile si fratii ei, doi-trei curcani si alti confrati ai lor si tot asa, pâna când s-a ajuns la cifre de ordinul sutelor de mii. Neamul pasaresc de pe continentul supra-populat a înregistrat si continua sa o faca, victime dupa victime, cazute prada numitei gripe aviare. S-a aflat imediat si sursa de raspândire a cumplitei boli – pasarile migratoare. Au mai trecut zile, ceva saptamâni, iar localizarea virusului s-a facut si prin partile rusesti ale lumii. Sunt deja si câteva zeci de consumatori care s-au mai înfruptat din copane, ciocanele si arpioare pentru ultima oara în scurta dumnealor viata. Treaba e groasa.



Ne aflam în România anilor 2000. Este toamna, octombrie galopeaza catre jumatatea duratei sale, încet-încet cetateanul traditionalist începe sa-si cate prin buzunare dupa ceva maruntis pentru purcelul de Craciun, misiune din ce în ce mai grea. Cotele apelor se mentin la niveluri mai putin îngrijoratoare, viiturile aflate în pauza prelungesc nesperat vietile a zeci de poduri, iar guvernantii îsi scuipa-n palme sa mai gaseasca un cancioc de mortar bun la cârpirea bataturilor înmuiate de inundatiile abatute de curând. Pe ordinea de zi a natiunii, acumularile primitive de ape au fost înlocuite cu stirea descoperirii primelor trei cazuri de gripa aviara într-un catun din delta. Trei gaini nerabdatoare sa mai astepte urmatorul val de ape gospodaresti si-au dat obstescul sfârsit, macinate de virusul necrutator. Aflam ca în neregula s-ar mai afla si alte vietuitoare cu pene, cioc si gheare. Carantina, celule de criza locale, judtene si guvernamentale, dezinfectari si informarea populatiei cu privire la riscurile la care se expune. S-au mai interzis si importurile de pasare de prin 15 tari, asa ca problema pare a fi luata destul de în serios. Pasaretul national trece prin clipe de rascruce. Oamenii sunt preveniti sa fie cu bagare de seama. Ambasadori fara vina si fara voie, salbaticiunile au reusit sa croseteze o punte de nimeni dorita între doua continente, asiatic si european. Fata de Marele Zid chinezesc, România se afla acum la doar un charter de pelican... sau ce-o mai fi. Paradoxal, dar, într-un an decisiv pentru integrarea în Uniunea Europeana (UE), tara noastra este parca mai aproape de Asia decât de Batrânul continent – muma.



Ca suntem la mii de ani distanta e civilizatia Maya si ani lumina de civilizatia de tip Schengen, este deja o banalitate. Dar sa nu fim superficiali. Sa exemplificam. Primele masuri de prevenire s-au luat în tari ca Olanda, Franta sau Germania înca pe când în România ne mai preocupam de vesnicele râuri iesite din matca si pâraie balonate. În statele mentionate, guvernele responsabile au solicitat crescatorilor închiderea pasarilor din subordine în cotete. A se evita, cereau indicatii guvernantii, contactul inoportun dintre elementele domestice si cele salbatice - purtatoare de boli si alte comportamente deviate. Zis si facut. Facut pentru ca putut. Putut pentru ca civilizat. Caci, sa o spunem pe sleau, în România aspiranta la UE este de notorietate „cultivarea” pasarilor în spatii vaste si generos aerisite, nu doar în curtea proprie, ci si în afara gardului. Reprezinta raritate asezarea rurala în care gaina nu se transforma în „animal social”, ciugulind la marginea strazii, hlizindu-se la soare în mijlocul ei, întâlnindu-se cu „vecinele-i” în fata portii. Nu le e nici lor usor. Caci multe cad prada vitezomanilor soselelor, ignorantilor fata de nevinovata viata ce refuza sa dea atentie claxoanelor enervante, vazându-si linisita de treaba pentru care a fost de la început programata.



Agricultura de subszistenta merge pas la pas cu zootehnia de aceeasi tagma. Nici o diferenta. Si, pentru ca traieste în democratie, baba Veta nu s-ar conforma în ruptul capului cel acoperit de batic îndemnului autoritatilor care i-ar cere încarcerarea nemiloasa a gainii, „retei” sau gâscanului într-un cotet zgârcit la spatiu. Dupa cum aceeasi stimata cetateanca s-ar ofensa în fata ordinului de a elibera de oratanii spatiul public. Nitica lipsa de minima educatie si toate prevenirile pogorâte cu binisorul si-ar juca propriul fiasco pe scena Indolentei Nationale. Indolenta care o facea pe o batrâna din Tulcea sa-si arate maiestria cu care alunga virusul spalând gaina transata în „doua ape”. Si asta, în conditiile în care femeia era vecina cu derularea evenimentelor din aceste zile. Lipsa oricarei urme de preocupare - nu doar fata de ceilalti, ci si fata de propria-le persoana - i-a motivat pe vânzatorii si cumparatorii dintr-un judet al Moldovei sa-si continue nestingherit „shimburile comerciale”, în ciuda carantinei în care au intrat târgurile de pasari din zona respectiva. Curata obraznicie. Probabil ca, în caz de „calamitate”, tot statul va fi de vina, iar Dumnezeu gasit în culpa ca a creat oratania. Murdara conspiratiune, dragi tovarasi...

Comentarii?