Duminica, localnicii din Bosorod, cel mai mare sat de pe Platoul Luncanilor (una dintre cele mai importante zone etnografice ale judetului Hunedoara), s-au adunat cu mic, cu mare pentru a fi martorii unui eveniment important în viata locului: resfintirea bisericii la care, cuviosi, merg duminica de duminica. 100 de ani, aceasta este vârsta bisericii din Bosorod. Nici unul dintre batrânii care au asistat la inaugurarea ei nu mai este acum în viata. Cei mai vârstnici stiu cum s-a ridicat lacasul de cult doar din povestile parintilor lor, demult disparuti de pe asta lume. Pentru ei trecutul este prea important ca sa-l dezvaluie oricui, cu atât mai putin unor „intrusi” în sat, cum suntem noi.


Sub soarele zgârcit de octombrie, zeci de oameni se aduna în jurul bisericii, situate în centrul satului. Sunt îmbracati frumos, asa de îngrijit încât ai crede ca merg la o nunta. Barbatii poarta toti costume, iar pantofii le sunt lustruiti „ca la carte”. Femeile si ele sunt în „hainele cele bune”, cu baticuri pe cap. Asa cere traditia locului: femeile maritate sunt aproape obligate sa poarte naframa. Tinerele care nu si-au gasit înca feciorul sunt lasate si fara. Indiferent de vârsta însa, toti intra în biserica. Cei mici sunt trimisi „în pod”, cum i se spune balconului din interiorul bisericii. În scurt timp lacasul devine neîncapator. Toata lumea se pune pe mai multe rânduri în liniste. Nimeni nu schiteaza nici un gest brusc, sau evident. Aglomeratia e mare pentru ca are loc slujba de resfintire a bisericii. Edificiul a trecut printr-o reparatie capitala în ultimii doi ani. Nu arata foarte rau nici înainte, în comparatie cu alte biserici din satele hunedorene, unde preotul mai ajunge de doua ori pe an. Bosorodul este însa un sat de oameni gospodari. Începe slujba. O liniste desavârsita se asterne printre oameni. Se mai aud doar vocile soborului de preoti adunati din mai toate parohiile din zona. Cei care nu mai au loc în biserica stau la usa, sau pe lânga aceasta. Pâna si întârziatii la slujba, din momentul în care intra în curtea bisericii, vorbesc în soapta. Îsi mentin tonul scazut chiar si atunci când trebuie sa-si „struneasca” odraslele neastâmparate. Într-un singur colt al curtii, câtiva barbati, dupa ce au „semnat condica” la biserica, stau adunati discutând politica.

Prima parte a slujbei se termina. Întregul sobor se muta afara, unde este amenajata o scena din lemn de brad. Preotii reiau slujba, oamenii sunt la fel de cuminti si parca le sorb fiecare cuvânt. În mijlocul lor sta mândru, cu panglica tricolora pe piept, primarul comunei, Ion Grecu, un individ contestat de multi, dar votat de si mai multi pentru un al doilea mandat. La slujba însa, el este un enorias ca si ceilalti. În general aceeasi disciplina. Doar spre final, când intervine rutina, mai poti observa gesturi de nerabdare, ori grupuri mici de „babe”, care se uita lung la domnisoarele care trec pe drum cu fuste peste genunchi si par vopsit în culori mai putin „naturale”. Totusi, marea majoritate a oamenilor, indiferent de vârsta, stau sfiosi în lumina rece a soarelui, încercând, prin ascultarea cuvintelor preotesti, sa se apropie mai mult de Dumnezeu, sa se roage pentru pacatele lor, pentru sanatatea celor dragi si pentru o iarna usoara, urmata de un an manos.

Oamenii din Bosorod sunt bogati la suflet, dar destul de saraci la vorbe. Totusi, printre cuvintele rostite cu politetea specifica unui om de la tara ce este luat la întrebari de „un domn de oras”, poti vedea un suflet simplu, curat. Toti spun ca au pus mâna de la mâna pentru ca biserica ridicata de bunicii lor sa aiba parte de reparatii capitale si, în plus, sa fie din nou pictata. „Eu vin la biserica duminica de duminica. Sunt un om credincios, zic eu. Vin ca sa ma mai linistesc. Dupa ce ies din biserica parca mi-i sufletul un pic mai usor, parca ma nasc din nou. Acuma când vin si o vad asa, înfrumusetata cum este, îmi place si mai mult sa stau aici ore-n sir duminica”, spune Toma Braniloi, un batrân de 81 de ani din sat. „Bunicii nostri au venit, acum 100 de ani, au pus mâna de la mâna si-n locul bisericii vechi au ridicat minunatia asta. Au lucrat de bunavoie. Numai mesterii zidari i-au platit. Acuma am pus si noi niste bani, care cum o avut, unii 300 de mii, altii un milion, s-am facut-o iara sa fie frumoasa. Parintele Bruzan are aici un merit deosebit. El s-a luptat ca biserica sa fie reparata”, ne marturiseste, în soapta, Gruita Bruzan, de 74 de ani, un alt om al locului.