Din nefericire, negrele intuitii exprimate saptamâna trecuta la finele articolului dedicat înjuraturilor soiase adresate din tribunele stadionului Dinamo catre clujanul naturalizat Dorinel Munteanu s-au adeverit cu vârf si îndesat. Ceea ce, cu pompa, s-a numit derby-ul etapei trecute, meciul Rapid-Steaua, s-a jucat, asa cum o cer canoanele de ultima moda ale hoardelor de „tifosi”, mai mult în peluze decât în teren. Mai mult, între galeriile însele si între acestea la un loc si trupele de jandarmi, prezenti sa „asigure paza, linistea si ordinea”.

Este deja de prisos orice referinta la dezastrul pus în scena de regia sinistra a autorilor unui nou si, de acum nesurprinzator, fiasco. Imaginile prezentate de televiziuni au fost graitoare de la sine. Acte de vandalism cu greu închipuibile, lasate cu pagube din contul carora s-ar fi hranit satios regimente întregi de nevoiasi ai tarii pe o perioada onorabil de lunga.

Liberalizarea gesturilor adusa de Revolutia din decembrie 1989 a prins, asadar, vioi contur la meciul stelisto-rapidist sau, vita-versa. Aspectul nu importa. Ca animatie, însa, am retinut privelistile dinamice cu scaune înaltându-se în aer precum cocorii speriati de bâtlanul purtator de boala aviara. Retina a avut sansa primitiva de a ramâne blocata cât se poate în fata peisajului static si post-traumatic din care am remarcat masini si interioare de stadion „dezosate” de învelisul exterior. La nivel „uman”, nefericita-ne soarta de maimute imitatoare ale hooligan-ilor englezi ne-a servit pe tava poezia de mineriada a jandarmilor casapiti cu bucati de tencuiala aruncate cu zelul similar celui depus de sportivii de performanta la probele olimpice. Strasnica virilitate din partea unor exmplare de humanoizi al caror sens în viata se consuma, dispare si reapare în cele doua ore saptamânale de vietuire între ei, acolo, în tribuna. Încorsetati în staulul ce înconjoara peticul de teren marcat cu var, comportamentul rasistilor de cartier nu mai poate si nu mai trebuie sa stârneasca decât compasiuni... sictirite.

Într-o tara în care inanitia nu este prea departe de a face victime, la concurenta cu stihii ale naturii rapid-generatoare, pe sticla televiziunilor, de logo-uri din gama „soc si groaza” sau „lacrimi si durere”, nervosii natiunii au preluat distractii de toata isprava, delectându-si adrenalina cu brutalitati lipsite de bruma celui mai timid sens. Spiritul mioritic hranit din podeala de balegar a non-actiunii si-a gasit mai nou remanierea într-o suita de violente spectaculoase împanate cu declamatii rasiste de care pâna si maresalul Antonescu ar fi, astazi, mândru. Dansul irascibililor sustinatori din galeriile dedulcite la cupa cu absurd se practica în fata unor înalte fete fotbalicesti, evident impotente în a pune capat degenerarilor scelerate care au luat cu asalt fotbalul românesc. Regulamentul care guverneaza arbitrajul si împarte responsabilitatile în directia cluburilor-gazda sufera de amputarile lui organice. Dupa cum si legislatia actualmente în vigoare privind ultrajul si violentele de strada si grup se dovedeste una retardata în spiritul si litera ei. Dar, poate ca, data fiind situatia de fapt la care s-a ajuns în acest moment, cineva va lua oaia de coarne si va rosti politienescul, rationalul si curajosul „STOP”..., poate ca acestui gest i se va alatura însusi presedintele Basescu pe care l-am vazut cu totii încadrat, în loja oficiala, de „sfânta treime” a fotbalului românesc, George, Gigi si Mitica.

Comentarii?