CRONICA GRI

Datornicii

Fiscul nostru a luat modelul american si a început sa execute (la figurat, bineînteles!) pe datornicii la bugetul de stat. Pe unii dintre datornici, pentru ca pe toti deodata ar fi practic imposibil, si nici macar pe cei mai mari – aici discutia poate fi infinit nuantata –, dar cei alesi sunt dintr-o categorie aparte; ca sa poata constitui deopotriva un exemplu si un avertisment. Dupa ce ani de zile, inclusiv pe vremea Prea-Ciuruitului, dar mai ales dupa Revolutie, au circulat la greu bani negri pentru scopuri si mai negre, bucurându-se tacit de o cvasiimunitate totala, conducatorii cluburilor de fotbal au fost neplacut surprinsi ca s-a gasit cineva – cu numele de Bodu – care i-a luat din scurt pentru datoriile neplatite de ani de zile. Ascunzându-se sub masca binelui pe care îl fac sustinând un fenomen social de larga audienta precum fotbalul (care înca mai face rating în televiziunile românesti peste telenovele!), presedintii, patronii, finantatorii (ori cum si-or mai fi zicând) cluburilor noastre varsa acum lacrimi de crocodil si se jura ca nu au de unde plati datoriile mai vechi. Oare? Dupa reteta binecunoscuta si aplicata în economia româneasca dupa ’89 - când falimentai o societate înfiintai imediat alta pe numele careia treceai afacerea, dar nu si datoriile – au procedat si cluburile de fotbal. „Nu avem de unde plati” nu este o scuza în fata legii: daca un amarât, somer cu nevasta casnica si cu copii mici nu are – cu adevarat – cum achita întretinerea la bloc este evacuat din apartament fara discutii. Oare de ce oamenii din fotbal, prin vocea PARLAMENTARULUI Dragomir, pretind cu nerusinare iertarea de obligatiile financiare sau reesalonarea lor pe t-zeci de ani?! Si, la drept vorbind, chiar este cineva atât de naiv în România încât sa creada ca în fotbalul nostru nu sunt bani?! Credeti sincer ca Becali, Copos, Netoiu sau Borcea au saracit din fotbal? Sau, la alta scara, ca Jean Padureanu, Romeo Pascu ori Dinel Staicu au iesit cumva pagubiti din „fenomen”? Banii din fotbalul românesc circula la nivel ocult, deloc la vedere: sume de transfer transformate dintr-un act în altul din lire sterline în dolari (cu diferenta de un milion de dolari volatilizata instantaneu); salarii achitate jucatorilor sub forma de donatii; bani achitati din bugetul de stat pentru a transforma un gazon într-o plaja cu nisip; supra-indemnizatii pentru arbitrii „maleabili”; prime pentru adversarii adversarilor si multe, multe altele. Într-adevar, e mult mai comod si mai convenabil sa nu-ti platesti obligatiile la stat: tot contribuabilul, de la sarac pâna la bogat, se plânge de povara fiscalitatii. De ce – si pe ce criterii – ar dori unii sa fie exceptati de la regula valabila pentru toti ceilalti este deja ceva ce tine numai si numai de nesimtire si de nimic altceva.

Comentarii?