Faimosul drum care strabate Statele Unite de la nord-est la sud-vest (din Chicago pâna în Los Angelles) are un corespondent în România, mai putin faimos, normal. Este vorba despre Drumul National 66. O buna parte din lungimea sa totala se întinde pe teritoriul judetului Hunedoara. Ca importanta, dupa Drumul National 7 se claseaza pe locul secund. Ca dificultate de parcurs este indubitabil pe primul loc. Miile de cratere, carosabilul îngust, elemente corelate cu importanta pentru economia judetului (legând partea sudica a judetului de DN7 la Simeria si ducând pâna la Petrosani) l-au adus în atentia Administratiei Nationale a Drumurilor în programul de modernizare. La fel ca despre multe alte proiecte de amploare, de modernizarea lui s-a vorbit înca de prin secolul trecut. Lucrarile au fost începute, la modul serios, în primavara acestui an, întrerupte pe durata verii si reluate cu sârg în aceasta toamna. La ritmul în care merg nu prea sunt sanse sa fie terminate la termen, iar termenul final de trei ani se împlineste la anul, în septembrie. În tot acest timp, cine vrea sa ajunga de la Simeria la Petrosani sau invers trebuie sa se înarmeze cu multa rabdare si sa fie extrem de atent, ca sa nu aiba necazuri.


Replica a parcurs de la un cap la celalat portiunea hunedoreana a DN 66. Un drum de 80 de kilometri care, pe vremea în care nu se începusera înca lucrarile, se parcurgea în aproximativ o ora, am reusit sa o strabatem în aproape doua ceasuri. Mai mult, ca sa nu se spuna ca urmarim neaparat „critica”, am ales sa parcurgem distanta duminica dupa-amiaza, când valorile de trafic pe aceasta ruta sunt mai scazute. Totusi, am avut nevoie de rabdare si atentie maxima ca sa ajungem cu bine la punctul final. Am numarat peste 20 de îngustari pe un singur „fir” al drumului si 35 de întreruperi ale covorului asfaltic asternut temporar, cel pe care urmeaza sa fie turnat covorul asfaltic final. Acest lucru se va întâmpla cel mai probabil la anul pentru ca temperaturile sunt deja scazute pentru a se mai efectua lucrari la parametrii de calitate contractati. La doi ani de la încredintarea lucrarilor, si la mai putin de un an pâna la termenul limita de executie a acestora, mai putin de 10 la suta din lungimea drumului este acoperita cu stratul final de asfalt. Pâna si reprezentanti ai Administratiei Nationale a Drumurilor ne-au declarat, soptit si sub protectia anonimatului, ca sunt sanse mari ca la 1 septembrie 2006, termenul final, sa se înregistreze întârzieri serioase.



Am plecat din Petrosani spre Simeria. Covorul asfaltic este fara repros. Drumul pare a fi gata. Ne înselam însa. Dupa numai un kilometru si jumatate apare un podet. Drumul se îngusteaza iar masina trebuie sa încetineasca serios, mai ales ca lipseste asfaltul cel nou. Apare un covor asfaltic temporar (cel peste care urmeaza sa fie pus ultimul strat). Este mai comod de mers pe el decât pe asfaltul vechi si plin de gropi. Placerea este însa întrerupta dupa înca un kilometru si jumatate. Alt podet, alta îngustare, alta suta de metri cu asfalt „de pe vremuri”. Reapare asfaltul temporar. Dupa înca trei kilometri apare alt podet, dar, în plus, drumul este razuit pe 100 de metri. Abia la al 10-lea kilometru parcurs, în Banita, ne mai întâlnim cu asfalt finalizat, dar constatam repede, dupa doar un kilometru, ca acesta a fost asternut doar în localitate. Revin îngustarile, întreruperile de covor asfaltic temporar, podetele cu asfaltul vechi si ciuruit. Pâna la Baru Mare aproape ca nu exista kilometru de drum „intact”. La al 20-lea kilometru se termina si portiunea din DN 66 încredintata pentru lucrari de modernizare societatii italiene Italstrade. De aici începe tronsonul de 26 de kilometri de care se ocupa societatea greaca Prodeftiki.



În Baru Mare drumul este gata. Asta doar pe portiunea din sat, adica, pe mai putin de un kilometru. Întreruperile de asfalt, îngustarile si portiunile razuite încep sa se succeada cu aceeasi repeziciune. Prima îngustare de drum apare la kilometrul 21,1, dar suntem deja obisnuiti. Dupa ce trecem de câteva ori de pe asfalt temporar pe asfalt vechi, dupa un kilometru si jumatate apare o alta îngustare pe un singur fir, de aproximativ 200 de metri. Noroc cu semaforul instalat si pus în functiune. Alte întreruperi de covor asfaltic mai sunt pâna în Livadia, unde se mai întâlnesc 400 de metri de drum finalizat. Nu dureaza mult si apar si denivelari deranjante. Îngustarile sunt deja intrate în normalul drumului. Ajungem în comuna Pui. Drumul este frezat pe mai multe portiuni asa ca nu permite viteze prea mari. Întâlnim pe drum si utilajele firmei din Grecia. Chiar daca e duminica si e destul de frig, oamenii lucreaza. În Baiesti apare o alta îngustare, de data asta lunga de 300 de metri. Nici bine nu se termina, ca se iveste alta. În Sâmtamarie Orlea, la kilometrul 43,3 apare o alta portiune „frezata” a drumului. Dupa numai 100 de metri se iveste si o îngustare de 200 de metri pe un singur fir. La kilometrul 46,4, mai precis la intrarea în Hateg, avem de-a face cu o deviere de la traseul original, cu acelasi covor asfaltic vechi si plin de gropi.



Iesind din orasul Hateg ajungem pe cel de-al treilea tronson si ultimul al drumului, cel de a carui modernizare se ocupa societatea româneasca C.C.C.F. S.A.. Imediat dupa oras, la kilometrul 52,5 apar adevarate cratere în carosabil. Scapam de ele, dar dam peste o serie lunga de portiuni de asfalt frezat pe ambele sensuri de mers. „Plombele” apar dupa 8 kilometri de trecut de pe un sens pe celalalt pentru a evita, pe cât posibil, mersul pe micile santuri sapate de utilaje în asfalt. La kilometrul 62,6, în satul Strei, ne reîntâlnim cu asfaltul final. Masina se mai zdruncina din kilometru în kilometru, când trece de pe covorul asfaltic final pe cel temporar si invers. Nu ne e deloc dor de ele, dar apar iarasi îngustarile de drum provocate de podetele care nu sunt înca largite, deoarece necesita mai multa atentie decât drumul obisnuit. Trecem de o îngustare destul de lunga, ce nu este deservita de un semafor, asa cum ar fi mai comod pentru soferi, iar la kilometrul 69,6 „coborâm” de pe asfaltul nou pe cel vechi. Dupa 900 de metri „urcam” iarasi pe covor asfaltic final, cu zdruncinaturile de rigoare. În Bacia apare alta portiune de drum frezata. Nu lipseste deja obisnuita îngustare provocata de un podet la care se mai lucreaza înca. Scapam de acest inconvenient si dam peste altul. Semaforul de la o alta îngustare periculoasa nu functioneaza. Riscam putin, si suntem rasplatiti. Ajungem pe cea mai lunga portiune de covor asfaltic neîntrerupt, de la kilometru 75 la kilometrul 78, adica la intersectia cu Drumul National 7. Ne înscriem în intersectie, normal, dupa alte doua zdruncinaturi. Şi nu masina (care abia a împlinit un an de când a fost scoasa din fabrica) e de vina, ci diferenta de nivel dintre asfaltul de pe DN 66 si cel de pe DN 7.



Reprezentantii Administratiei Nationale a Drumurilor – sectia Hunedoara spun ca nu au nimic de-a face cu lucrarile de pe DN66. Motiveaza simplu „Administratia Nationala a Drumurilor, institutia centrala, este beneficiarul, iar noi nu avem nimic în comun cu problema asta. Contractele au fost încheiate la Bucuresti, iar de consultanta se ocupa o societate privata”. Am încercat sa stam de vorba cu cineva de la BCEOM, firma care se ocupa de consultanta pentru proiectul de reabilitare si modrenizare a drumului. Am primit cam acelasi raspuns. Nimeni nu vrea sa stea de vorba „cu presa” aruncând aceasta sarcina spre AND. La AND nu prea are rost sa te adresezi deoarece primesti un raspuns „operativ”, cel mai devreme peste o saptamâna, la fel ca de la orice organism din componenta Guvernului. Ni se comunica, totusi, neoficial, de la nivelul judetului, ca se vor semnala întârzieri ale lucrarilor. De exemplu, pe site-ul oficial al AND termenul de finalizare a tronsonului Hateg – Baru este 7 septembrie 2005. Au trecut doua luni si drumul este cum este. De fapt, pe drum, când ne-am oprit sa fotografiem utilajele si oamenii la munca duminica, am fost luati tare de cel care se pare ca este inginerul-sef, dar care n-a vrut nici în ruptul capului sa ne spuna cum se numeste. Este grec, nu vorbeste nici o limba straina de larga circulatie, nu are translator, dar întelege destul de bine româneste si chiar reuseste sa exprime câteva idei, fragmentate: „Apa multa, ce sa faci? Dup-aia oamenii chemati la lucru dar lipsit. Le dai banii si gasesti la ei la bar. Noi acum facem ce mai putem pâna nu vine frig. La anul, iulie, la anul, terminat totul”. Am gasit astfel vinovatii pentru întârziere: Dumnezeu pentru ca ne-a chinuit cu o vara ploioasa si muncitorii români care, dupa cum spune inginerul grec, vor sa stea cât mai mult la bar si cât mai putin la munca.