Peste 5000 de angajati din învatamântul hunedorean au acceptat sa-si primeasca lefurile micsorate pe luna noiembrie, alaturându-li-se colegilor de breasla din restul tarii, la greva generala, protest care, în aceasta saptamâna, timp de cel putin trei zile, a paralizat sistemul. Cu toate ca actiunea de protest era menita sa rezolve problemele tuturor celor care lucreaza în învatamânt, fie ca sunt dascali sau membri ai personalului auxiliar, greva nu i-a mobilizat pe toti membrii de sindicat, unii dintre acestia preferând sa vina la cursuri si sa se comporte ca niste veritabili „spargatori de greva”.



Privelistea de la începutul saptamânii a unor scoli cu sali de clasa goale, cu coridoare populate doar de cei noua sau zece profesori care compuneau pichetele de greva era descurajanta pentru toti cei care mai cred si mai au, înca, speranta ca, în România, va exista un sistem de educatie de care guvernantilor sa nu le fie rusine când privesc spre Uniunea Europeana. Cu toate ca, în fiecare an, sindicalistii din învatamânt si-au cerut drepturile în fata Guvernului, în 2005 situatia este parca mai grava. Înca din prima zi a anului scolar 2005-2006, dascalii din România, afiliati la vreun sindicat, si-au facut timp, ca pe lânga cursurile de la scola si meditatiile de la domiciliu, sa întocmeasca un plan de actiuni prin care sa forteze, din nou, mâna Guvernului sa le aprobe revendicarile. Dupa doua mitinguri, doua pichetari si o greva de avertisment, care nu au avut nici un rezultat favorabil pentru sindicalistii din învatamânt, declansarea unei greve generale, a doua din ultimii cinci ani, dupa cea din anul 2000, i-a scutit pe elevi si studenti de cursuri si i-a adus pe profesori în situatia de a pierde bani, fara a avea certitudinea ca le va fi rezolvata vreuna dintre revendicari.



Cererile dascalilor nu sunt aberante, însa lovesc puternic în mândria Executivului condus de Calin Popescu Tariceanu si compus din membri ai Aliantei D.A., care se vede pus în ipostaza de a nu putea sa-si onoreze o promisiune facuta în campania electorala. Aceea de a aloca sase la suta din PIB pentru învatamânt. Aceasta este una dintre revendicarile sindicalistilor, iar acordarea unor salarii duble de la 1 ianuarie 2007, a tichetelor de masa, a unui fond pentru carte de specialitate si a accesului la Internet, completeaza lista de solicitari adresata guvernului de cea mai mare parte a lucratorilor din sistemul de educatie din România. Si acest caz al grevei generale a profesorilor, a fost privit de cei din afara sistemului în moduri diferite, fapt care, la urma urmei, nu este extraordinar, mai ales daca ne gândim ca pareri contra recurgerii la aceasta forma de protest au venit chiar din partea unor colegi de breasla ai dascalilor. Printre jignirile si chiar agresiunile fizice aduse profesorilor, învatatorilor sau educatorilor în timpul grevei, atât de catre parintii elevilor, cât si de catre reprezentantii altor categorii profesionale „mai putin lacomi decât dascalii”, dar si compasiunea sau întelegerea venita din partea multor români, fata de situatia celor care lucreaza în învatamânt, se poate citi o realitate trista. A unei tari care se vrea europeana, în care nici dreptul de a învata, de a te educa, nu se mai poate respecta, din cauza unei boli cronice, de care au suferit toate guvernele din România: lipsa de bani când vine vorba de „desteptarea” la minte a celor pe care-i conduc.

Comentarii?