Săptămâna 24 – 30 noiembrie 2005, numărul 161

EDITORIAL Între baroni si arendasi de Ştefan Ciocan Timp de patru ani am tot vorbit despre baronii locali, chiar daca termenul care-i definea nu era câtusi de putin relevant pentru comportamentul lor. În istorie am avut câtiva baroni, care au lasat urme adânci atât asupra vietii spirituale, cât si sociale. Baronul Brukental, întemeietorul celebrului muzeu din Sibiu, sau mai aproape de noi, în zona Hateg, baronii Nopcsa, Palovicsini sau Tornya au fost întemeietori de scoli, ctitori de biserici, de biblioteci si de alte edificii culturale. Odata cu schimbarea regimului Nastase, protectorul acestor autointitulati „baroni”, am sperat ca vom scapa de personajele persiflate cu titluri feudale si de comportamentul lor antisocial. Daca am crezut ca hotia, minciuna, infatuarea, paranoia, au disparut odata cu puterea PSD-ista, ne-am înselat amarnic. „Baronii” pesedisti au fost înlocuiti de „arendasii” liberali. Termenul de arendas mi se pare mai potrivit pentru a defini comportamentul unora ca Mircia Muntean, Mircea Molot, Florin Oancea, Dan Radu Rusanu... si lista poate continua. Ce a fost arendasul, în istoria României? Acel personaj, sinistru, care s-a ridicat prin minciuna, linguseala, si multa prefacatorie de la starea umila, la un rang social superior. Acesta nu avea însa bazele spirituale pentru a putea sa salte câtusi de putin pe scara sociala. În general, arendasul este incult, si cu cât este mai lipsit de cei sapte ani de acasa, cu atât este mai arogant. Arendasul nu se da în laturi de la nici o nelegiuire care poate sa-i aduca un profit personal, care poate sa-i sporeasca averea strânsa pe baza muncii populatiei oropsite. Arendasul preia câte o mosie si se comporta fata de oamenii care populeaza mosia respectiva aidoma unui stapân de sclavi, uitând de unde a plecat. În scurt timp, arendasul care si-a agonisit averea din banii cotribuabililor, furând fara rusine din impozitele platite cu mari sacrificii de oamenii de rând, devine un stapân autentic al zonei. Pune mâna pe tot ce-i poate spori averea. Terenuri, cladiri, afaceri. Prietenii lui, adica cei care olatesc dijma fara sa protesteze, devin privilegiati. Ei beneficiaza de gratiile arendasului primind lucrari din bani publici sau diverse alte favoruri. La rândul lor, acesti privilegiati varsa o parte din câstiguri în buzunarul arendasului pentru ca altfel pierd bunavointa acestuia. Mosia pe care o conduce arendasul devine pe zi ce trece proprietatea acestuia. Populatia va fi tot mai saraca si pe cât va creste saracia, pe atât arendasul va poza în marele conducator, „scotând ochii” supusilor cu tot felul de realizari la care acestia oricum nu au acces. Un exemplu în acest sens este intentia conducerii municipiului Deva de a construi un bazin de înot acoperit si un patinoar. Cine va avea acces la aceste edificii edilitare? Tot arendasii si clica din jurul lor. Bietul cetatean din Micro 15, care face slalom printre noroaie si gunoaie, care trebuie sa-si tina cada plina, pentru ca nu stie exact când va ramâne fara apa, nu-si va permite luxul de a se scalda în piscina lui Mircia Muntean, construita probabil de o firma a unui prieten apropiat, cu instalatii livrate de viceprimarul Florin Oancea, la preturi „fara concurenta”. Dar si locuitorul din Micro 15, Viile Noi sau orice alt cartier al Devei plateste taxe si impozite. Si el are dreptul sa traiasca civilizat în orasul arendat de Mircia Muntean si gasca lui. Comentarii?

Săptămâna 24 – 30 noiembrie 2005, numărul 161