Săptămâna 8 – 14 decembrie 2005, numărul 163

EDITORIAL Munca la români de Ştefan Ciocan Tocmai au trecut doua din cele opt sarbatori importante din aceasta luna. În medie, doua pe saptamâna. Sa tot munceasca românul! Sa le recapitulam: Ziua Nationala – 1 Decembrie; Sfântul Nicolae – 6; Revolutia Româna – 22; Craciunul – 25; Sfântul Stefan – 27; Ziua Republicii – 30; Revelionul – 31; daca punem la socoteala si a doua zi de Craciun, ies exact opt zile în care munca nu se va prinde de români mai mult decât se prinde apa de gâsca. Adaugati la aceste zile, din care, culmea, numai doua nu sunt în timpul saptamânii de lucru, sâmbetele si duminicile si veti avea imaginea completa a lunii – lucratoare – decembrie. Abia mai ramâne timp de curatenie pentru gospodine si de taiat porcul – alte prilejuri de a lipsi de la serviciu. Dar ce mai conteaza serviciul când oricum nici peste an nu se lucreaza cu mai multa tragere de inima decât în luna decembrie. În ianuarie totul începe sa prinda viata numai dupa Sfântul Ion si Boboteaza, adica dupa ce prima saptamâna din an e cam trecuta. Dar urmatoarea e dedicata povestilor cu si despre revelion. Asa ca viata reala începe în România cam dupa 15 ianuarie. Februarie e prea scurta sa se poata munci, plus ca este Sfântul Valentin la mijloc. Martie începe din nou cu cadouri, martisoare si motiv de sarbatoare. Pentru femei exista scuza martisorului si a zilei de 8 Martie. Barbatii pozeaza în victime si nu pot munci pentru ca trebuie sa-si sarbatoreasca consoartele, prietenele, amantele, colegele sau mai stiu eu ce alte muieri. Aprilie e luna dedicata în general pacalelilor dar si Sfintelor Paste. Mieii zburda pe câmpii si cheful de lucru al românilor este estompat de stufatul si drobul care mai behaie din stomacurile suprasolicitate. Luna mai vine cu prima zi libera (Nu stiu nici pâna acum de ce-i zice „Ziua Muncii” daca toata lumea sta). Si cum începutul nu este de bun augur pentru cei care si-au propus totusi sa faca ceva, nici restul lunii nu continua mai fericit. Se mai gasesc niste Petrii sau Paveli care sa încurce cu totul dorul de sacrificiu pe altarul muncii al românilor. Iunie e prima luna din vara. Încep concediile, începe sezonul si pâna în septembrie este interzis sa se si gândeasca cineva la munca. Cum sa ai spor la serviciu când de la terase din vecini vine miros de mici si auzi cum prietenii si colegii tai ciocnesc halbele aburinde cu lichidul galbui ce-ti pare nectar din cupa zeilor? Nici gând sa mai muncesti ceva! Pleci unde vezi cu ochii, numai sa sorbi si tu putin din halba de bere. Septembrie începe bine. Nici o sarbatoare... nimic. Vreme propice pentru munca. Nu mai e insuportabil de cald. Colegii si-au cheltuit agoniseala prin concedii si nu mai au bani de bere. Asa ca, spor la munca! Numai ca soacra culege prunele, cumnata via si trebuie ajutati. Asa ca odihnit dupa cele trei luni de vara, ia omul un concediu medical si pleaca la tara. Doar toamna se culege recolta! La mijlocul lunii începe scoala, asa ca si al mic trebuie pregatit. E un pas important în viata lui si nu poate fi facut asa, întâmplator. În octombrie încep facultatile. Primele zile, orice om serios le petrece umblând dupa cursuri la facultatea ID la care este înscris. Dupa ce si-a palatit taxele de început de an si a pus mâna pe cursuri îsi da seama ca luna aproape a trecut si el înca nu s-a apucat de munca. Ramâne luna noiembrie, si asta cu ceva sfinti Mihaili si Gavrili dar cu mult mai mult timp „liber”. Acum e momentul sa începem munca. Nu de alta, dar e pe noi decembrie si ati vazut ce am patit anul trecut. Comentarii?

Săptămâna 8 – 14 decembrie 2005, numărul 163