Săptămana 22 – 28 decembrie 2005, numărul 165

REPORTAJ Colindatorii Hunedoarei de Ramona Stefan Mai e putin pâna la sarbatoarea Nasterii Domnului. Pregatirile pentru Craciun sunt pe ultima suta de metri. Pentru fiecare dintre noi, Craciunul este un prilej de a uita problemele si grijile cu care ne confruntam restul anului. Unii se bucura daca au o masa îmbelsugata în aceste zile, altii pentru ca si-au cumparat o haina noua, sau altii pentru ca, pur si simplu, traiesc din plin aceste zile speciale alaturi de cei dragi. Împodobirea bradului, colindatul, sau orice alta preocupare specifica acestei sarbatori poate readuce zâmbetul pe buze. Lumea satului hunedorean e plina de obiceiuri. O parte dintre acestea sunt pastrate cu sfintenie de satenii din judetul nostru. Altele s-au pierdut în negura timpului. Sarbatoarea Craciunului e un prilej de bucurie, iar satul hunedorean face, probabil, eforturi de a mentine viu un trecut atât de încarcat de farmecul Sarbatorilor de Iarna. În ajunul Craciunului, grupuri de colindatori îmbracati în costume traditionale aduc mesajul nasterii lui Hristos Colindatul în Ajunul Craciunului la casele celor dragi este un obicei care nu s-a pierdut îndelungul timpului si care se practica si „la oras”. Cea mai mare parte dintre traditiile practicate în perioada sarbatorilor de iarna se regasesc însa la sate. În fiecare zona, colindatul de Craciun îmbraca forme extrem de variate. Între obiceiurile practicate de locuitorii din comunele hunedorene predomina dubasii, calusarii si cerbul. Obiceiul dubasilor consta de fapt într-o ceata de tineri care umbla din casa în casa în Ajun de Craciun. „Dubasii” au ajuns sa fie renumiti mai ales în comuna Dobra. Ei sunt asteptati, în fiecare an, cu drag, la fiecare casa. Portul dubasilor difera de la o regiune la alta. Mersul cu dubele este prezent si în comuna Baita. Dubasii pornesc sa colinde în Ajunul Craciunului îmbracati în port popular de iarna si, în anumite zone, cu câte o pana de fazan. Dubasii sunt organizati pe trei grupe, conduse de un caprar. Când pleaca la colindat, în fata sta capra, sau „turca”, asa cum i se mai spune, urmata de „caprar” si de cele trei siruri de dubasi. În spatele acestora este muzica si un om care poarta sacul pentru daruri. Dubasii intra în fiecare curte în care sunt primiti si interpreteaza colindele cerute de gazda. Sunt rasplatiti cu cozonac, cârnati, tuica, vin sau bani. La fiecare casa, dubasii cânta „obligatoriu” melodia dubelor, iar tobosarii tin ritmul. Capra este un personaj indispensabil lor. Un om se mascheaza cu tesaturi, piei sau diferite materiale colorate, capul imitând-l pe cel al unei capre, cu doua bucati de lemn în locul gurii si care se izbesc unul de altul, actionate printr-o frânghie. Capra sau turca este mânuita de omul care s-a mascat si poate imita ritmul melodiei dubasilor, existând si un dans specific acesteia. Pentru a interpreta rolul dubasilor si al caprei, „actorii” se pregatesc cu o luna înainte de Craciun, facând repetitii la casa unuia dintre membrii cetei. Colindele sunt învatate pe de rost si repetate de nenumarate ori pentru omogenizarea vocilor. Confectionarea dubelor se dovedeste a fi un procedeu destul de complicat pentru cei care le vor folosi. Dubele sunt formate dintr-un lemn de salcie sau de paltin scobit, pe marginea carora se întinde o piele de oaie sau de capra. Irozii si cerbul De-a lungul timpului, locuitorii comunei Baita au pastrat un obicei extrem de interesant, numit „Irozii”. La întrebarea ce se întelege prin acest obicei al Irozilor, am înteles ca este vorba despre o piesa de teatru interpretata de tineri ai satului. O imagine biblica transpusa în fiecare an de Irozi si de cei Trei Crai de la Rasarit care vestesc nasterea Domnului Iisus Hristos. La fel ca în alte locuri, si aici se practica umblatul cu Steaua prin sate. Un alt obicei deosebit care predomina prin partile hunedorene, asemanator cu Capra din punct de vedere al costumului si al dansului este „Cerbul”. Traditia cerbului este prezenta în zona Salasului de Sus, Sarmiszegetuza si alte comune hunedorene. Masca de cerb se compune din cap, cu maxilar clampanitor si un trup realizat dintr-o patura sau un material colorat. Trofeul de cerb trebuie amplasat în partea superioara a capului pentru a scoate în evidenta specificul acestui obicei. Coarnele sunt împodobite cu diferite elemente decorative deosebite, de la beteala, flori, margele pâna la oglinzi. Cerbul este însotit de personaje care interpreteaza rolul de ciobani sau de batrâni si babe, dar si dansatori în costume populare. În cursul dansului cerbului exista un moment în care animalul cade la pamânt si se îmbolnaveste. Ciobanul si celalalte personaje apar dintr-o data extrem de îngrijorate de îmbolnavirea animalului. Ciobanul poarta un dialog cu cerbul care în unele regiuni pare a fi un descânt. Odata cu însanatosirea animalului reapare veselia si bucuria. Momentul în care animalul se afla în agonie reprezinta „moartea” anului care a trecut si sosirea noului an. Dubasii sunt bineveniti pe la casele oamenilor Pizarai sau colacelul daruit copiilor Când se apropie Sarbatorile de Iarna, locuitorii din Salasu de Sus se pregatesc sa le întâmpine asa cum se cuvine, dupa datina strabuna. Unele obiceiuri practicate aici sunt diferite fata de alte zone. De exemplu, în ajunul Craciunului se „umbla cu pizaraii”. Acesta este un obicei prin care copiii mici se aduna în cete si merg pe la case dupa „pizarai”, strigând în cor câteva versuri: „Buna sara lui Ajun/ Da-i mai buna-a lui Craciun/ Da-mi si mie un pizarau/ Ca-s pruncul lui Dumnezeu”. Pizaraul este un colacel facut din faina de grâu pe care stapânii caselor îi dau copiilor care merg cu uratul. Darurile care se ofera de Craciun se fac din covrigi, colaci si colaci rotunzi ca soarele si luna. Fetele nemaritate asteapta calusarii „Calusarii” sunt un alt obicei practicat de satenii hunedoreni. Obiceiul are cea mai mare dezvoltare în zona Orastiei, Vaile Streiului si Muresului si Depresiunea Bradului. Jocul calusarilor se deosebeste de colindul cu duba prin faptul ca accentul este pus pe dans însotit de strigaturi specifice. Ceata de calusari din Bretea Româna a transformat aceasta traditie în una specifica comunei. Calusarii din Fâlcelele Bune si Rele au participat la numeroase concursuri, remarcându-se prin jocul lor. De asemenea, traditia calusarilor este întâlnita în Sarmiszegetuza si Râu de Mori. Jocul calusarilor pare a fi unul dintre cele mai vechi si mai complexe dansuri autohtone. Se spune ca barbatii care doreau sa intre în ceata de calusari se adunau cu o saptamâna înaintea Rusaliilor, în afara satului, la malul unei ape, unde depuneau juramântul prin care se legau sa respecte regulile grupului. Ceata, formata din noua sau 11 calusari, era condusa de un „vataf” sau „staret”, caruia toti îi erau supusi. Calusarii trebuiau sa traiasca timp de o saptamâna în cel mai sacru mod. Jocul calusarilor poarta functii si semnificatii diferite ca vechime. Unii spuneau ca jucatul copiilor purtati în brate în jocul calusarilor alunga bolile. De asemenea, se credea ca prin intrarea în hora calusarilor a tinerelor fete, acestia grabesc casatoria. Aceste credinte si-au pierdut semnificatia de-a lungul timpului, fiind considerate de unii doar superstitii. Cu toate acestea, o farâma de adevar a mai ramas. La Râu de Mori, ceata calusarilor umbla de la o casa la alta. Daca în curtea în care colinda nu exista o fata de maritat, calusarii joaca doar hora. Practica este modificata în cazul în care la o casa locuieste o tânara nemaritata. Calusarii joaca si cânta special pentru ea. Traditiile de Sarbatorile de Iarna se mai pastreaza înca la sate. Este adevarat ca în cea mai mare parte a locurilor obiceiurile de Craciun nu s-au pastrat nealterate. Cu toate acestea, hunedorenii au dat dovada si de data aceasta ca timpul nu si-a pus în totalitate amprenta asupra traditiilor lor. Cerbul, calusarii, colindatul si dubasii atesta vechimea si continuitatea existentei oamenilor pe aceste meleaguri. Jocul Calusarilor, unul dintre cele mai vechi dansuri autohtone Comentarii?

Săptămana 22 – 28 decembrie 2005, numărul 165