„În vara lui '89, aveam un cunoscut plecat în Occident si aflasem ca îsi ajuta prietenii sa fuga si ei din tara. I-am spus atunci sa ma ajute si pe mine. Mi-a raspuns: „Pilule, mai ai rabdare. Un pic mai aveti de rabdat”. Atunci n-am înteles prea bine. Dupa aceea m-am convins ca se stia, în anumite cercuri, înca din vara ca Ceausescu avea sa cada”. Pilu a mai avut rabdare, dar de plecat n-a mai fost nevoie sa plece din tara. Dimineata, în 22 decembrie, s-a prezentat, ca de obicei, la slujba, în combinat. Aici a aflat ca la Blooming se aduna muncitorii si vor porni într-un mars spre primarie. Cu greu si-a convins sefii sa-l lase sa plece. Si-a luat cu el aparatul. Nu a putut însa sa-l foloseasca asa cum se cuvine. „Aveam la mine un Zenit, sau un Praktika, nu mai stiu exact. Filmul era, normal, alb negru. Când am dat sa duc aparatul la ochi au început sa strige oamenii ca-s de la Securitate. Tuturor le era teama. Oricum, daca Revolutia nu reusea, scapam usor de securisti: le spuneam ca n-au iesit pozele”, povesteste fotograful. Apoi a lasat aparatul atârnat de gât. Cu el la brâu, reglându-l aproximativ, a tras doua sau trei role de film, dintre care doar putin peste 10 imagini au iesit mai bine.
A însotit coloana de manifestanti si a continuat sa faca poze, pe ascuns, cu mâna tremurânda. Muncitorii au ajuns în fata primariei. Aici câtiva colegi l-au zarit pe Pilu printre manifestanti. De pe margine îi strigau „Ce faci acolo? N-ai de lucru? Potoleste-te!”. A continuat însa sa-si faca meseria. Era un moment istoric la Hunedoara si nu putea sa-l rateze, mai ales ca este un patriot local recunoscut. „Atunci l-am zarit pe treptele Catedralei pe parintele Stencoane. Desi el este un om calm, de data asta se vedea clar pe chipul lui ca era agitat. Undeva aproape era si un ajutor de-al lui de la biserica. I-am strigat atunci „Ce mai stai? Du-te si trage clopotele!” Omul s-a uitat nedumerit la mine. I-am cerut apoi parintelui Stencoane sa-i spuna sa traga clopotele. Asa a si facut. Omul s-a dus si a executat, sa zicem, ordinul. La sunetul de clopot, toti cei care erau în fata primariei s-au pus în genunci si au rostit „Tatal Nostru”.
Dupa mitingul din fata primariei, Pilul Gaina s-a întors acasa, la sotie si la cei doi copii ai sai. Îsi aminteste ca, spre seara, din Micro 7 si Micro 6 spre centru coborau grupuri-grupuri de hunedoreni. „Se întunecase deja iar din strada strigau spre cladiri . Eu nu prea întelegeam unde si de ce sa mergem la ora aia”, îsi aduce aminte barbatul. A doua zi s-a prezentat din nou la lucru. La câteva zeci de metri, dupa un copac, un necunoscut statea cu o pusca cu luneta îndreptate spre poarta. Pe cine urmarea, n-a reusit sa afle. Apoi a primit ordin ca împreuna cu alti colegi sa pazeasca intrarea în oras situata la Pestis: „Trebuia sa controlam fiecare masina sa nu cumva sa intre teroristi în oras. Era o prostie. Am stat acolo vreo trei zile. Apoi la poarta combinatului niste tineri erau gata sa traga spre alti tineri care urcasera pe acoperisul Centrului de Calcul. A fost o harababura totala. M-am rastit la ei sa stea locului si sa-si vina-n fire. Se întâmplase ca un grup de entuziasti au urcat pe Centrul de Calcul fara sa spuna nimanui nimic. Si uite-asa se putea întâmpla o alta nenorocire”. În ziua de Craciun, Pilu Gaina a mers la Baia de Cris împreuna cu un coleg sa duca ajutoare; pe drum, el si însotitorii sai întrebau daca se trage sau nu. „De unde, era liniste, din fericire, si-n Deva si-n localitatile ce au urmat. Numai noi, la Hunedoara, aveam impresia ca este un razboi în toata regula în tara. Asta poate si pentru ca trecuseram prin experienta gloantelor trase. Îmi aduc aminte ca, odata am mers dinspre gara spre Centrul vechi si am fost nevoiti sa mergem efectiv pe mijlocul drumului, iar de pe Cantina restaurant un individ ne tinea în catarea armei gata-gata sa traga în noi. Credea ca suntem teroristi. Alta data a trebuit sa astept ore-n sir ca sa trecem pe lânga unitatea de pompieri. Din unitate se tragea în turnul de apa din apropiere. Ce s-a-ntâmplat si acolo cred c-a fost mai mult din sperieturi, decât din motive obiective”, adauga Pilu.

Sfârsit amagitor

Dupa alte câteva zile, s-a trezit la el acasa cu doi ziaristi francezi care reprezentau Asociatia „Reporteri fara Frontiere” si care încercau deja sa afle cât din revolutie a fost regizat si cât anume a fost, efectiv, revolta populara. În magazinele din Hunedoara, între Craciun si Anul Nou au aparut dintr-o data salam de buna calitate, conserve din carne de vita, portocale, sucuri si alte alimente la care doar cu o luna înainte de acel moment, hunedorenii nici nu visau sa si le poata cumpara fara sa stea la coada. De unde s-a putut sa apara la Hunedoara salam sau portocoale dintr-o data si în cantitati suficiente nu s-a aflat niciodata. Dupa înca o luna, cel care a mânuit „ochiul” Revolutiei de la Hunedoara a început sa-si puna fel si fel de întrebari la care a gasit un singur raspuns: „Cred ca la noi revolutia a însemnat de fapt manipulare. Sunt aproape convins ca mai bine de 70 la suta dintre evenimentele petrecute se datoreaza unei actiuni de manipulare bine aplicata”.

Comentarii?