Săptămana 29 – 04 ianuarie 2006, numărul 166

REPORTAJ Închidem si Conchidem de Cornelia Badreu Anul 2005 a fost, fara îndoiala, unul istovitor. Din punct de vedere politic, atentia analisilor de resort, dar si a electoratului, a fost solicitata la maximum. Caci, dupa cum bine se stie, anul ce tocmai se încheie a debutat sub auspiciile efectelor imediate sau de mai lunga durata ale alternantei la putere, decise de electorat pe 12 decembrie 2004. Au fost luni în care temele plonjate în discursul public s-au succedat în ritm accelerat. Au fost probleme care au tensionat atmosfera pâna la paroxism. S-au dezbatut chestiuni si au aparut modificari care le-au demonstrat înca o data românilor ca în politica armonia este condamnata relativitatii, ca un context nu seamana niciodata cu altul, iar declaratiile politicienilor si actiunile întreprinse de ei sunt dictate de fondul discutiilor purtate cu usile închise. În politica nici o zi nu seamana cu alta, nici o criza nu este iminenta - chiar daca pare la un moment dat a fi - si nici un moment de liniste nu are garantia ca va dura la infinit. În 2005, am avut cu totii prilejul sa sesizam pe viu pâna unde poate merge buna vecinatate din sânul Aliantei DA PNL-PD, care sunt resorturile ce anima formatiuni precum cea a umanistilor sau udemeristilor lui Marko Bela, dar si care este adevarata fata a Ťunitatii de monolitť din PSD. Dupa cum, tot în decursul lui 2005, ne-am mai putut convinge cât de sincera este intentia unui premier aunci când rosteste cuvântul Ťdemisieť si cât de puternic este în realitate un presedinte care declara raspicat ca va declansa alegeri anticipate. Iar 2005 este si anul în care au venit americanii, iar Ion Iliescu a fost dat jos din fruntea partidului pe care l-a creat. Dar sa o luam pe rând. Neschimbarea schimbarii Problemele fierbinti si situatiile stânjenitoare au debutat înca din momentul în care actuala configuratie a puterii de la Bucuresti a devenit realitate. Iar prima piatra de încercare s-a numit schimbarea lui Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu din posturile încremenite de presedinti ai celor doua Camere ale Legislativului. Operatiune care s-a prelungit, însa, din ianuarie si pâna în prezent. Si tot nu a reusit. A fost la început tradarea parlamentarilor umanisti din formatiunea lui Dan Voiculescu. Un partid care a reusit, de altfel, performanta unica de a accede în Parlament fara sa fi fost votat de electorat, macar la nivelul pragului de cinci procente. Ulterior, concursuri de împrejurari nascute din combinatii între neglijenta, nepasare si interese secundare, au facut ca, în final, schimbarea lui Nastase si Vacaroiu sa fie respinsa de judecatorii Curtii Constitutionale. Tara în curs de aderare si anticipate Pe 25 aprilie, România semneaza, însa, Tratatul de aderare la Uniunea Europeana, moment în care Miorita puncteaza trecerea de la statutul de stat candidat la aderare, la conditia de tara în curs de aderare. Si totusi, însasi coagularea actualului arc guvernamental s-a dovedit a fi un test aproape imposibil în vederea alcatuirii unei majoritati Ťminimeť în fotoliile Parlamentului. Iar sabia lui Damocles simtita de unii deasupra capetelor a fost reprezentata de amenintarea cu declansarea anticipatelor, proferata de presedintele Traian Basescu, ca din gura de sarpe. Un refren care, odata pronuntat, avea sa marcheze comportamentul politic al actualei coalitii pe tot parcursul lui 2005. Socul unui sumar de demisie Celebra deja si datând înca din vara, joaca premierului Tariceanu de-a demisia a devenit simptomatica pentru decelarea anvergurii capatate de disensiunile si rivalitatile lipsite de perdea din interiorul ADA. A fost momentul în care razboiul dintre palate a luat proportii, iar contrele reciproce marca tariceano-basesciene s-au purtat fara rezerve. Sa ne amintim, deci: 6 iulie: Calin Popescu Tariceanu apreciaza ca anticipatele nu sunt oportune, pentru a anunta a doua zi ca intentioneaza sa demisioneze dupa ce Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra neconstitutionalitatii a patru articole din pachetul de legi asupra justitiei. 12 iulie: primul ministru sustine ca va reveni asupra deciziei numai daca îi sunt admise conditiile puse în privinta realizarii reformei în justitie. Hotarârea de a demisiona este exprimata si în data de 13 iulie, pentru ca patru zile mai târziu sa anunte ca va prezenta în fata propriului partid , PNL, variantele avute la dispozitie pentru a urgenta plecarea din fruntea Guvernului. Pe 18 iulie, Tariceanu se afla la Bruxelles, ocazie cu care afirma ca o decizie privind demisia va fi luata la întoarcerea la Bucuresti. Stupoare, însa. La numai 24 de ore, premierul îsi face publica hotarârea de a continua exercitarea functiei de prim-ministru, invocând dificultatile în care ar pune în caz contrar tara lovita de inundatii. Dar apele începusera deja sa se retraga. La Cotroceni, Traian Basescu sufera un soc puternic. Reforma gâtuita a Justitiei Trecând, însa, peste telenovela Tariceanului demisionar-nedemisionar, este remarcabila folosirea ca pretext al parasirii guvernului nemultumirea stârnita de opozitia Opozitiei, dar si a multora dintre membrii sistemului vizat, în fata efortului de reformare a aparatului de justitie operat de ambitiosul ministru Monica Macovei. Venita în fotoliul ministerial din zona societatii civile, aceasta intra într-un conflict prelungit cu o parte din corpul magistratilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Promovarea câtorva principii si proiecte legislative fara precedent în istoria României post-decembriste se lasa cu obstacole imense si obstructii la sânge din partea caracatitei dezvoltate de-a lungul timpului. Interesele sunt mari, iar lupta cu ele presupune o serie de interventii prezidentiale prin care Traian Basescu se declara solidar cu demersurile initiate de ministrul apolitic sprijinit în guvern de democrati. La rampa iese chiar si premierul Tariceanu, dar si responsabilii europeni, care atrag atentia ca dosarul Justitiei este cel mai sensibil punct pe agenda aderarii României la UE. În consecinta, avertizeaza ei, orice derapaj nu poate atrage decât accesarea clauzei de salvgardare, capabila sa întârzie integrarea cu cel putin un an de zile. Sanatatea în delir Însa nu doar pachetul de legi pe justitie s-a dovedit unul greu pus la încercare. În sanatate, lucrurile nu stau nici ele mai roz. Dupa plecarea din fruntea ministerului de resort a doctorului Mircea Cinteza, locul acestuia este luat de purtatorul de cuvânt al liberalilor, economistul Eugen Nicolaescu. Alta viziune, alte principii. În scurt timp, proiectele propuse de precursorul sau sunt retrase, adnotate si adaugite, iar reforma sistemului demareaza în forta. Pe tapet sunt puse rapid doua mari chestiuni: reglementarea activitatii lanturilor de farmacii si reforma spitalelor. Pe ordinea de zi, un capitol aparte este rezervat medicilor-profesori universitari doctori-directori de spitale. Reactii prompte din partea celor luati în vizor. Demiterile, însa, au început totusi sa curga. Printre ei, si pesedistul Sorin Oprescu. Si nu numai. Americanii, tortura si România Însa, finalul acestui an a mai coincis cu doua evenimene majore. Si nu orice fel de evenimente. Nu mai târziu de octombrie-noiembrie pe plan international reizbucneste un scandal ce a supravietuit mocnit înca din anul 2002. Vrând-nevrând, în itele acestuia este pomenit si numele României. Este vorba, pe scurt, de chestiunea centrelor secrete de detentie si tortura ale CIA din Europa de Est. Dupa cum, mai este vorba si de serii constante de aterizari si decolari ale unor avioane suspecte purtând stigmatul CIA pe si de pe aeroprturile europene, si implicit, cele românesti. Aeronave în care, se zice, ar fi fost transportati prizonieri împotriva carora americanii ar fi folosit tortura. Desi autoritatile de la Bucuresti au respins vehement informatiile catalogându-le drept speculatii, povestea este înca departe de a se fi încheiat. De partea sa, Consiliul Europei a si demarat o ancheta menita sa elucideze veridicitatea celor vehiculate de presa din întreaga lume. Si, finalmente, 2005 va ramâne în memoria colectiva ca anul în care americanii s-au încumetat în sfârsit sa poposeasca în Rmânia. Tara noastra va gazdui în curând patru baze militare si de antrenament ale SUA. Asa a fost scris, semnat si parafat, la 5 decembrie, în Acordul de acces la facilitatile privind amplasarea de baze militare americane pe teritoriul României. Si, tot pe final an, în paralel cu celebrul proiect de înfiintare a Comunitatii Nationale de Informatii, capii mai multor servicii speciale sunt îndepartati de la conducerea institutiilor pastorite. Ramân, însa, pe faza, cu ochii-n patru si urechile ciulite, Timofte de la SRI si Fulga de la SIE. 2006 e pe-aproape. Comentarii?

Săptămana 29 – 04 ianuarie 2006, numărul 166