CRONICA GRI

Cei de care nu avem nevoie

Un reputat arbitru republican de sah, în fapt decanul de vârsta al arbitrilor români din sportul mintii, a avut o replica memorabila la adresa unui jucator cu care avusese o disputa verbala (motivul certei îmi scapa acum): „Dragul meu, sahisti ca tine tara asta nu a avut, n-o sa mai aiba - si nici nu are nevoie!” Am vazut cum actualii guvernanti si-au facut bilantul la împlinirea unui an de când au ajuns la Putere. Am vazut si cum Opozitia - fosta Putere - a înfierat cu mânie proletara acelasi bilant, privit cu o optica rasturnata la 180 de grade. În primul caz, am vazut reeditarea la scara a bilanturilor festive de pe vremea comunista: sala (aplauze, ovatii puternice, prelungite) întesata cu membri de partid - în cazul de fata, a doua partide - îsi aclama liderul, care zugraveste în culori roz - portocalii o realitate cosmetizata pe ici-pe colo, prin punctele esentiale. În cel de-al doilea, am avut în fata ochilor ilustrarea vie a proverbului cu paiul si bârna: daca Adrian Nastase ar fi avut macar pe sfert, ce zic, a zecea parte din spiritul critic manifestat fata de Alianta si în ceea ce priveste bilantul propriei guvernari (cu luarea masurilor care se impuneau, bineînteles), atunci alegerile din 2004 poate ca - spun poate, pentru ca politica este prin definitie un tarâm al incertitudinii si subiectivismului - nu l-ar fi avut pe Basescu învingator. Basescu, Nastase, Tariceanu, Iliescu sunt doar exponenti ai uneia si aceleiasi ideologii, implantate din Estul Rosu, cu senilele tancurilor, în 44. Conform acesteia, ceea ce fac ei si tovarasii lor e bine esentialmente pentru întreg poporul; ceea ce aduc adversarii lor e rau prin definitie (pentru extremele acestui tip de „gândire”, ORICE alta parere e Raul absolut, primordial). Intram în Europa? Poate. Si daca o vom face, nu e meritul nici unuia dintre acesti politicieni si nici al altora asemenea lor. O vom face ca popor si ca tara, pentru ca nu este posibil si admisibil din nici un punct de vedere, inclusiv al Europei, sa ramânem pe dinafara - si cine stie ce prostii sa ne mai treaca prin cap. Dar, odata intrati acolo, vom ajunge - în zece, douazeci de ani sau mai repede - la o concluzie logica ce parafrazeaza vorba unui batrân arbitru de sah: „Politicieni ca astia România nu a mai avut, nu o sa mai aiba - si nici nu are nevoie!” Odata „ajunsi în Europa”, cu siguranta ca nu: acolo e necesar un cu totul alt tip de gândire. De cei care fac „bilanturi” la sfârsit de an în asemenea moduri, tare ma tem - pentru ei! - ca nu vom mai avea nevoie.

Comentarii?