Domnule prefect, ce se întâmpla la Calan?

Oamenii de la Calan se temeau ca nu-si vor primi salariile compensatorii prevazute în Contractul Colectiv de Munca. Pentru ca a venit lichidatorul si le-a spus o prostie, din pacate. Sunt niste salarii restante din ianuarie si februarie, pentru oamenii care înca mai lucreaza acolo, la paza obiectivelor care trebuie vândute. Salariile nu erau platite la zi fiind întârziate pe octombrie. S-au gasit resursele financiare. Am scos de sub sechestru 300 de tone de fier vechi, sa le poata vinde, mai aveau un proces pe rol la Tribunal cu CFR Marfa. Întâmplator, de unde provin eu. O sa mai vina vreo 250 de milioane de acolo. Încercam cu banii astia sa platim salariile si restantele din ianuarie si februarie. Astea o sa le platim jumatate pâna la sfârsitul lunii ianuarie si jumatate pâna la sfârsitul lui februarie. Salariile la zi vor fi platite integral pâna la Craciun. Îi scoatem din iarna. Revenind la salariile compensatorii. Legea 64 e foarte clara. Lichidatorul e obligat sa respecte drepturile contractuale pe care le-au avut cu sase luni înaintea deschiderii procedurii de faliment. În situatia asta cei 200 ramân angajati în continuare, iar cei care se disponibilizeaza vor intra pe tabloul creditorilor care se va afisa la începutul lunii ianuarie. Lichidatorul are obligatia asta dupa lege. Fiecare va completa o declaratie nominala de creanta si toata lumea îsi va primi salariile compensatorii.

La ce se pot astepta calanenii pe termen lung?

La Calan dam drumul la o prima investitie pentru ca am reusit sa întoarcem un investitor german din Sibiu, care va face 300 de locuri de munca pentru femei. De asemenea s-a aratat interesat înca un investitor care va asigura 250 de locuri de munca. Încet, încet mai ocupam din forta de munca disponibila.



Credeti ca investitorii sunt dornici sa vina într-o zona pentru care ruinele au devenit ceva emblematic?

Aici va trebui sa convocam lichidatorul de la Minacval, desi nu am o baza legala formidabila. Acolo s-a început lichidarea prin 2001. Atunci a fost numit lichidator Price Waterhouse Cooper. Partea de jos s-a vândut firmei Forever, care avea obligatia sa lase terenul curat. Ei au luat doar fierul vechi si au plecat. Din pacate, în contract nu este un termen de finalizare. Ca si la Ecosid, de altfel, unde dupa ce s-a schimbat conducerea am dat peste contracte de vânzare-cumparare în care s-a vândut spre demolare o arie, fara sa fie clar definit ce obiective sunt pe suprafata respectiva. Nici acum nu e clar patrimoniul care s-a transferat de la Siderurgica la Ecosid. În contractul de vânzare-cumparare durata este nedeterminata. Acum sunt în instanta si toti cei care au cumparat acolo, firme din Vâlcea, din Sibiu, au convenit pâna la urma sa stabileasca un termen limita. Asta se întâmpla si la Calan. Eu am trimis Garda de Mediu sa vada despre ce-i vorba. În martie le-a dat prima amenda, de 75 de milioane, nu au mai fost amendati niciodata. Toate angajamentele de mediu, în loc sa le transfere automat cumparatorului activelor, au ramas pe Sidermet. Pentru ca terenul dupa ecologizare ramâne al Sidermetului.

Este statul un bun administrator pentru firmele pe care le mai are în portofoliu?

Trebuie sa presam AVAS-ul, pentru ca daca s-au întâmplat lucruri proaste AVAS-ul este participant la toate magariile care s-au întâmplat. Pentru ca el adiministra patrimoniul statului. Nu este posibil sa nu te intereseze de patrimoniul statului si sa nu vii niciodata la o masa credala. De exemplu cum au fost doua ferme la Orastie si Romos, AVAS-ul nici macar o data nu s-a prezentat la adunarea creditorilor, desi avea 44 la suta din masa credala. Nici o data. A delegat pe cineva sa-i reprezinte si atât.

Si la Orastie s-a vorbit despre tuburile de fonta ductila si nici acolo nu s-a facut nimic. Mai mult chiar, exista grave probleme sociale.
La Orastie e altceva. E aceeasi instalatie ca la Calan. A functionat anul trecut, s-a facut un import de 3000 de miliarde. Numai 1000 de miliarde s-au bagat în fonta, 30000 de tone de fonta au fost importate anul trecut. Au produs doua saptamâni tuburi. Pretul de fabricatie la IM Orastie iese cam 500 de euro pe tona. Se putea vinde la intern, fara probleme, pentru ca are garantie 100 de ani, cu un 7 – 800. Sunt foarte curios cui i-au fost vândute acele tuburi, pentru ca am impresia ca s-au vândut sub pretul de productie cu vreo 450 de euro pe tona. De ce? O sa ne raspunda probabil domnul Matei (fostul director al IM Orastie – n.red) , pe care foarte greu mi-a fost sa-l schimb din functie.

De ce nu s-a continuat productia la Orastie?

Pentru ca se spune ca în România nu sunt comenzi. Cu toate ca România importa anual de sapte - opt sute de milioane de euro tuburi. Am vorbit cu domnul Videanu, primarul general al Capitalei, numai el are reabilitarea canalizarii care se face cu asemenea tuburi în valoare de 150 de milioane de euro. În tara exista programe finantate prin fonduri europene unde este nevoie de tuburi din fonta ductila în valoare de 7 – 8 sute de milioane de euro. Aici probabil o sa producem valuri cu toate ca am mai produs câteva si mi s-a spus sa mai tac din gura sau sa am grija ce vorbesc. Importul de tuburi de fonta se face la 1200 – 1400 de euro. Aici e clar ca interesul e al importatorilor si trebuie sa vedem cine sunt importatorii, probabil ca persoane importante. De aia nu se produc tevi din fonta ductila.

Cine administreaza firma din Orastie?

Statul. IM Orastie face parte din industria de aparare. Tine de Guvern. Este un secretar de stat la Ministerul Economiei si Comertului, pe probleme de aparare, de la Partidul Conservator. Trebuie sa mentionez ca la MEC sunt cinci secretari de stat de la PC si unul de la PD, care e pe minerit. Si nu comentez mai mult.

Va urma si IM Orastie reteta Amidip-ului din Calan?

La IM Orastie a venit o firma italiana care e interesata sa faca tuburi. Trebuie sa-l sun pe Serafinceanu (noul director al IM Orastie – n.red) sa vad exact daca s-a mai continuat discutia. Era nevoie de aproape 30 de miliarde capital de lucru. Ei nu au acesti bani în momentul asta, dar italianul poate sa le dea în avans 30 la suta. Practic acest acont reprezinta capitalul de lucru. Ei mai au ceva de facut la cuptoare si pot sa-i dea drumul. Trebuie sa vad daca s-a finalizat contractul. Pretul e destul de bun, e acceptat de italieni la 1100, nu la 450, cum au fost vândute tuburile produse pâna acum.

„Practic comanda se duce la capusa”

La Orastie mai e o traznaie: aceasta firma tine de industria de aparare. Cu toate astea, conducerea a mai facut o societate de prelucrari mecanice. S.C. Prelmec S.A, unde sunt actionari inclusiv fostii directori. Urma ca aceasta societate sa se privatizeze printr-un ordin al ministrului. Trebuie sa recunosc ca am blocat-o, pentru ca nu e normal ca în curtea ta sa existe o enclava, si sa o vinzi pe aia subevaluata la 9,6 miliarde. Numai doua dintre sculele cu care este dotata, cu comanda numerica, fac peste noua miliarde. Mai functioneaza la acesta ora sectia de aruncatoare de grenade si ar mai putea sa functioneze turnatoria de tuburi de fonta ductila. La firma de prelucrari mecanice cine credeti ca lucreaza? Societetea aia are numai cinci angajati, si aia cinci sunt actionarii, de fapt. Lucreaza tot personalul din IM Orastie. Primeste intreprinderea mecanica o comanda si nu are unde sa o faca, pentru ca sculele performante sunt la noua societate. Practic comanda se duce la celalalt, la capusa. Dar lucreaza cu angajatii IM Orastie. Si culmea este ca nu firma noua plateste chirie la IM Orastie, cum ar fi normal, ci invers. În Consiliul de Administratie, din partea statului este o femeie, fost secretar general la MEC în guvernarea trecuta si un amiral în rezerva, care trage sforile. Cum sa mearga, când domnul Matei intra în minister când si cum vrea el, în timp ce Serafinceanu sta la poarta?

Comentarii?