Săptămana 12 – 18 ianuarie 2006, numărul 167

REPORTAJ Sfintirea apei de Oana Bimbirica Imediat dupa cotitura, se iteste, din spatele unui gard de metal, mica biserica de lemn a satului. Înconjurata de nenumarate morminte, unele dintre ele vechi de peste o suta de ani, altele mai noi, cu flori proaspete si cruci din marmura, bisericuta pare stinghera, „privind” asa de sus, pe fondul unui cer plumburiu, cu samânta de furtuna. Vântul îti taie respiratia, iar raceala lui te îndeamna sa treci pragul micului locas de cult, construit în 1770, si încoronat cu statutul de monument istoric, chiar daca, în mod normal, inima nu-ti tresalta de credinta, iar sarbatorile religioase nu au foarte mare importanta pentru tine. Înauntru e aproape la fel de frig ca afara, dar sufletele credinciosilor din comuna Lapugiu de Jos, care umplu, aproape pâna la refuz, mica biserica, raspândesc printre icoane si lumânari, caldura si piosenie. Glasul preotului curge lent, dar puternic, aducând lacrimile pe obrajii femeilor batrâne, îngenuncheate pe covoarele vechi. Parintele Alin Bosancu, înalt si slabut, n-are nici 30 de ani, însa credinta sa si vocea cu care rosteste cuvântul Domnului îi îngramadeste în bisericuta, la fiecare slujba, pe sateni. „În Iordan botezându-te pe tine Doamne,/ Închinarea treimii s-a aratat/ Fiu iubit numindu-te pe tine”. Bratele preotului se aduna a închinaciune, iar glasul sau, dublat de cel al cantorilor si al credinciosilor, vesteste sfânta sarbatoare a Bobotezei, când apa Iordanului, tinuta în causul palmelor lui Ioan, a udat pletele lui Hristos, iar cerurile s-au deschis pentru pogorârea Sfântului Duh. Credinciosii din Lapugiu de Jos se îndreapta cântând spre malul râului din sat Irozii si cerbul Slujba e aproape de final, iar credinciosii se îndreapta spre iesirea bisericii, dupa ce au fost miruiti de preot si au sarutat icoana cu chipul lui Iisus. Barbatii îsi asaza caciulile pe cap, femeile îsi strâng mai bine broboadele sub barbie si se pregatesc de sfintirea apei, ritualul practicat în fiecare an, în satul Lapugiu de Jos, cu ocazia Bobotezei. „Luati, va rog, prapurii si cei doi îngerasi, o icoana mare si încolonati-va, dragii mei, în fata bisericii si asteptati-ma!”. Îndemnul blând al preotului este pus rapid în aplicare, iar în câteva minute, pe drumul din fata micutei biserici de lemn s-au adunat, în sir, cei aproximativ 60 de credinciosi veniti sa ia Botezul Domnului. Ultimul sosit este preotul, care, dupa ce trage dupa el, cu grija, poarta bisericii, se amesteca printre satenii din drum. Alaiul porneste încet, condus de doi copii care poarta în brate un colac si o cruce si se îndreapta, în acordul unui colind, spre pârâul din sat, a carui apa, dupa sfintirea sa de catre preot, se va transforma în asa numita agheasma mare. Drumul e scurt, însa suficient de lung cât sa dea ocazia vântului puternic si extrem de rece sa intre, prin haine, în oasele credinciosilor. Pe malul râului, devenit Iordan în aceasta zi sfânta, grupul de credinciosi se aduna în jurul unei mese, pe care crâsnicul a asezat trei galeti mari, pline cu apa scoasa din fântâna. Tânarul preot priveste în zare, se închina si saruta crucea. Vântul sufla naprasnic, îti îngheata sângele în vine, însa e învins, treptat, de glasul puternic al preotului. Alin Bosancu e neclintit în credinta sa si îi îndeamna pe barbatii, adunati în jurul sau, sa-si acopere capetele ca „Dumnezeu le vede si le întelege pe toate”. Botezul Si „agheasma mare” „Sa se coboare peste apa aceasta sfintirea Treimii si sa-i daruiasca harul izbavirii, binecuvântarea Iordanului, odata cu venirea Sfântului Duh!”. Manunchiul de busuioc se afunda rapid în cele trei galeti, iar stropii ramasi pe frunzele sale sunt împrastiati în cele patru zari, peste crestetele credinciosilor. Oamenii se închina, iar ochii le sunt plini de bucurie. Stiu ca apa de pe masa s-a prefacut în dulceata, pentru ca din cerul înnorat, de culoarea plumbului s-a pogorât, sub chipul unui porumbel alb, Sfântul Duh, chiar daca ei nu l-au vazut. L-au simtit în suflete si i-au auzit bataia aripilor în sunetul vântului. Stiu ca, dupa ce vor lua apa sfintita si vor bea din ea li se va deschide calea spre izbavire. Vor sfinti cu ea grajdurile animalelor, fântânile, fiecare lucru de pe lânga casa, iar Botezul Domnului va pastra, luni întregi, prospetimea apei. Parintele sfinteste si apa izvorului din sat, iar apoi rosteste o rugaciune, îsi face din nou cruce, împreuna cu credinciosii. Urmeaza transformarea „apei nebune” din râul Lapugiu de Jos în „agheasma mare”. Catifeaua flutura mânioasa în vânt, în timp ce un tânar coboara malul abrupt si introduce prapurele cu chipul lui Iisus în vâltoare. Tesatura se uda, dar apa ramasa în urma e deja dulce, plina de harul lui Dumnezeu. Satenii se apropie de preot, primesc Botezul Domnului, îsi fac cruce si se îndreapta usor spre case, ducând în cani sau sticle apa culeasa de pe pletele lui Iisus. Vântul nu se lasa, desi a fost învins demult de credinta satenilor, si încreteste nervos apa ramasa în galeti. Preotul încheie ceremonia, botezându-i pe sateni cu apa sfintita din galeti Comentarii?

Săptămana 12 – 18 ianuarie 2006, numărul 167