Săptămâna 12 – 18 ianuarie 2006, numărul 167

SPECIAL


Vorba astrelor, pentru politicieni, în 2006

de Oana Bimbirica

Toate evenimentele din decembrie 1989 din România au fost dirijate de la centru, din Bucuresti, apreciaza seful anchetatorilor în dosarul Revolutiei, generalul Dan Voinea, care luni, 19 decembrie 2005, a declarat ca în 22 decembrie 1989, în urma unei diversiuni, s-a indus, în fals, ideea existentei teroristilor. Dupa 22 decembrie 1989, Revolutia româna s-a transformat, printr-o diversiune „la televizor”, din lupta împotriva comunismului într-una contra unui inamic inexistent - teroristii. Astfel, potrivit lui Voinea, cei care au tras în oamenii strânsi în piete dupa fuga lui Ceausescu din 22 decembrie au fost militari, securisti, garzi patriotice sau persoane care, în scopul de „a apara anumite institutii de teroristii care trageau în si din toate pozitiile”, au primit armament si munitie. Voinea a mai declarat ca în nici una dintre anchetele pe care le-a condus în legatura cu evenimentele din decembrie '89 din România nu a reusit sa probeze existenta vreunui terorist.




Sunt oameni politici, iar unii au ajuns în functii înalte cu ajutorul electoratului sau fiind promovati de formatiunea politica din care fac parte. Însa calitatea de politicieni sau fotoliile de prefect, subprefect, primar sau parlamentar, pe care le ocupa, cu toate ca sunt situate undeva deasupra celor pe care stau oamenii simpli, fara o functie în administratia locala sau veleitati în activitatea de membru al unui partid, nu-i scuteste pe acestia de zile proaste sau bune, de o sanatate precara sau, dimpotriva, de una de fier si nici de dispute cu cei apropiati. În concluzie, lucrurile omenesti nu le sunt straine oamenilor politici. O dovada a faptului ca ei sunt facuti din acelasi aluat ca si oamenii obisnuiti este si faptul ca fiecare politician, ca e democrat, liberal sau conservator, prin doctrina îmbratisata, s-a nascut sub un anumit semn, într-o anumita zodie, iar data si luna în care au venit pe lume le-au conferit calitati si defecte anume. Chiar daca unii dintre politicienii hunedoreni ar putea sa nu creada în previziunile astrale, deci sa nu-si consulte niciodata horoscopul, saptamânalul REPLICA le prezinta câtorva oameni politici cu functie, din judet, ce le rezerva astrele pentru anul 2006, în toate domeniile, apelând la surse calificate.

Planuri în afara turmei

Unul dintre cei mai tineri politicieni din judetul Hunedoara, fostul liberal Dan Pricajan, ocupa unul dintre posturile de subprefect. S-a nascut sub semnul zodiei Berbec, iar „coarnele” îi permit acestuia sa împunga, mai ales ca ocupa si o functie pe masura. În acest an, subprefectul cu cornite se va afla sub influenta lui Marte, însa aceasta planeta nu-i va aduce lui Pricajan decât lucruri bune pe toate planurile, având sanse sa-si îndeplineasca toate obiectivele propuse. Iar pentru ca este si un prosper om de afaceri, anul 2006 i-ar putea aduce subprefectului ”lovitura vietii”, în domeniul financiar. Doar luna august i-ar putea fi putin defavorabila lui Dan Pricajan, din acest punct de vedere, deoarece atunci se anunta cheltuieli neasteptate care ar putea fi contrabalansate de economii pe masura. În ceea ce priveste cariera, lui Dan Pricajan, proaspat Înalt Functionar Public, anul 2006 nu-i va aduce decât multa munca, presarata cu numeroase obstacole, pe care le va depasi însa si cu ajutorul cornitelor întoarse. Îl sfatuim sa-si asculte superiorii, pentru ca, desi prin natura semnului zodiacal este dotat cu mult spirit de turma, în acest an, subprefectul berbecut va tinde sa faca totul dupa cum îl taie capul.

Probleme la usa primarului

Alunecând în continuare, printre semnele zodiacale, dam de primarul Devei, liberalul Mircia Muntean, care, la fel ca si fostul sau coleg de partid mai sus mentionat, este dotat cu coarne, însa, de aceasta data, e vorba de unele de taur. Pesimism si multa neliniste, acestea sunt principalele ingrediente ale lui 2006, pentru nativii acestei zodii. Anul care tocmai a început se anunta a fi unul foarte greu pentru edilul sef al Devei, care va trebui sa stea mai mult pe la primarie, pentru ca problemele, grijile si mai ales neîmplinirile stau la coada la usa biroului sau. Daca se va înarma cu multa tarie de caracter, Taurul Mircia Muntean va face fata cu brio unei audiente cu cele trei partenere, care se vor tine scai de primarul devean pe toata perioada anului 2006. Edilul resedintei de judet nu va înregistra neaparat esecuri în munca sa, pe perioada acestui an, însa daca va dori sa faca vreo investitie în 2006, îl sfatuim sa o lase balta, ca un lucru nefacut e mai bun decât unul prost facut. Daca în munca nu-l va ajuta prea mult, în acest an, încapatânarea caracteristica nativilor din Taur, aceasta i-ar putea fi de folos lui Mircia Muntean în ceea ce priveste situatia sa financiara. Acesta va avea bani tot anul daca se va stradui sa nu cheltuie aiurea banii, fie ca sunt publici sau nu, pe calatorii în strainatate, si va ramâne la biroul de la primarie sau acasa, alaturi de familie.

Aventuri de o noapte

Liniste, echilibru si satisfactii vor avea, în 2006, cei nascuti sub semnul zodiei Gemeni, printre acestia aflându-se si consilierul judetean PRM, Costel Avram si deputatul PNL de Hunedoara, Dan Radu Rusanu. În acest an, cei doi vor rasufla usurati, unul satul de atâta migrare de la un partid politic la altul, iar celalalt de atâta stat degeaba în Parlament, si se vor pregati sa traiasca un an fara prea multe evenimente neprevazute. Pe plan profesional, cei doi Gemeni vor avea un an rodnic, pentru ca planeta Mercur îi va ajuta sa faca lucrurile pe care nu le-au facut în anii trecuti si sa obtina si rezultate foarte bune, asta doar daca vor fi încrezatori si puternici. În 2006, atât deputatul PNL, cât si consilierul migrator, vor face cheltuieli exorbitante, pentru ca vor avea bani în buzunare cât pentru doi, ca doar sunt Gemeni. Însa, nu-si vor cheltui finantele pe bautura si tigari, pentru ca astrele îi sfatuiesc sa se lase de aceste vicii, daca vor sa fie sanatosi în 2006 si sa faca fata numeroaselor aventuri de o noapte pe care le vor avea pe parcursul acestui an.

Conturi cu ascensiune fulminanta

Pentru ca functia obliga, deputatul PD de Hunedoara, Monica Iacob Ridzi, nascuta sub semnul Racului, va avea de muncit cât pentru cinci, pe tot parcursul acestui an. Observatorul european se va stresa la maximum, în 2006, însa, desi merge mai mult în marsarier de obicei, în anul care tocmai a început va apuca directia inversa si va doborî toate obstacolele care-i vor sta în cale, daca va fi perseverent si ambitios. Monica Iacob Ridzi va sta, si în acest an, mai mult pe la Strasbourg si Bruxelles, unde va învata lucruri noi, iar daca va fi atenta cum îsi misca clestii, poate va primi si o marire de salariu. În 2006, deputatei democrate îi vor creste foarte mult conturile din banci si va fi tentata sa-si investeasca economiile într-o afacere. Nici cu sanatatea nu va sta rau, în acest an, Racul Monica Iacob Ridzi, ca sa nu mai vorbim de viata sentimentala, care va merge ca pe roate. Colegul deputatului PD de la Parlamentul European, senatorul PRM de Hunedoara Viorel Duca, îsi va scutura coama de Leu si va înregistra succese dupa succese în anul 2006. Duca îsi va face planuri în acest an, însa hunedorenii spera ca si bunastarea lor sa se numere printre prioritatile senatorului peremist. În 2006, astrele îi prezic Leului cu palarie de cowboy o ascensiune fulminanta, însa si numeroase rafuieli cu cei care nu vor fi de acord cu ideile lui (membrii PRM Hunedoara?!), dublate de cheltuieli substantiale, care însa nu vor ridica probleme conturilor în dolari pe care le detine Duca.

Plictiseala, raceala si bani

Ca o Fecioara care tine la puritatea ei si nu umbla dupa prostii, conservatorul Petru Marginean, vicepresedinte al Consiliului Judetean Hunedoara, va sta pe loc în 2006. Adica acestuia nu-i va merge nici mai bine, nici mai prost decât în anii trecuti, si nu va înregistra nici un fel de progres. Marginean este sfatuit de astre ca, în acest an, sa-si consolideze ceea ce a obtinut pâna acum si sa caute echilibrul pierdut. Însa, în 2006, chiar daca e Fecioara, Petru Marginean se va plictisi sa tot stea degeaba si sa astepte sa pice frunza, asa ca va cauta sa se distreze, muncind si certându-se cu partenerii din coalitia de guvernare. Liderului feciorelnic al PC Hunedoara nu-i vor lipsi banii în 2006, asa ca nu îi mai ramâne decât sa-si îmbunatateasca relatia cu partenerul. Norocos foc va fi tot anul 2006 pentru nativii din Balanta, deci si pentru primarul Petrosaniului, Carol Schreter. Edilul sef al celui mai mare municipiu mineresc se va afla, tot anul, acolo unde ploua cu bani, iar cu toate ca are tendinta de a cântari mereu lucrurile în balanta, în 2006, Carol Schreter nu va avea de facut alegeri pentru ca va primi totul, de la bani de la buget, pâna la oportunitati de avansare. Doar sanatatea îi va mai juca feste din când în când primarului Petrosaniului, având în vedere vârsta destul de înaintata pe care o are. Va fi predispus la viroze si raceli, însa daca va renunta, pe timp de vara, la aerul conditionat din birou si va lua în spate un cojoc în plus iarna, va scapa si de aceasta amenintare.

Sageata în cautarea obiectivelor

Prefectul Cristian Vladu, Scorpionul din fruntea judetului, nu va face altceva, în 2006, decât sa se redescopere pe sine. Asta nu înseamna ca nu va munci, ci dimpotriva. Numeroasele sarcini pe care le are, ca Înalt Functionar Public, îl vor solicita la maximum pe Vladu si îl vor pune în ipostaza de a-si întepa veninos subalternii. Însa din nefericire, munca multa nu-i va oferi prefectului Scorpion multe sanse sa se afirme, însa îl va dota cu experienta si-l va tine departe de cheltuielile pe care ar putea sa le faca, pentru ca va obtine venituri mai mari. Probleme în cariera va avea, în 2006, vicepremierul Sagetator Gheorghe Pogea. În acest an, Pogea ar putea sa urmeze traiectoria sagetii trase de propriul arc, care va zbura, însa, departe de Guvern. Însa, deciziile pe care le va lua viceprim-ministrul hunedorean, în plan profesional, ar putea sa nu fie de bun augur sau chiar neinspirate. Dar schimbarea macazului în cariera va însemna, în 2006, pentru demnitarul cu arc, mai mult timp pentru viata de familie si câstiguri substantiale pe care ar fi bine sa le investeasca. Alt politician dotat cu cornite, senatorul PNL de Hunedoara, Viorel Arion, nascut în zodia Capricornului, va avea, în 2006, un an al dezvoltarii personale. Parlamentarul liberal nu va avea mai multi bani, tocmai pentru ca, în acest an, îsi va face mai mult planuri, îsi va stabili obiective, unul dintre acestea putând sa fie si îmbunatatirea activitatii de senator.

Schimbari de decor

Coleg de Parlament cu Arion, însa dotat cu urcior si nu cu cornite, este si deputatul Varsator Cosmin Nicula. În 2006, acesta va trebui sa schimbe foarte des apa din urcior, ceea ce înseamna ca se va confrunta cu multe lucruri noi si va trebui sa ia hotarâri importante. În acest an, Nicula ar putea sa se afirme în cariera, în asa fel încât „sa-si dea pe spate” dusmanii, si chiar sa profite de sansa vietii sale, care va aparea tot în 2006, si… sa treaca la alt partid. Acvariul în care traiesc, de obicei, cei doi Pesti din fruntea Consiliului Judetean Hunedoara, va fi înlocuit, în 2006, de o mare albastra. Presedintele Micea Molot si vicepresedintele Dorin Paran vor „înota” în voie, în acest an, prin bugetul judetului, dar si prin sânul coalitiei, si se vor bucura de recunoasterea pe care o cauta, chiar din partea opozitiei. Însa, valurile marii îi vor împinge pe cei doi pesti, în 2006, spre achizitii dubioase si investitii necugetate, asa ca, spre sfârsitul anului, ar putea constata ca în loc de apa, înoata în datorii, si s-ar putea chiar sa se înece din cauza unor controale venite din partea unor pesti mai mari.





Săptămâna 12 – 18 ianuarie 2006, numărul 167