Ajungem în clubul penitenciarului. La usa, de vorba cu gardienii ne asteapta cei trei barbati. Sunt sobri, dar pe chipul fiecaruia se citeste bucuria de a vedea pe cineva „de afara”, chiar daca acel cineva reprezinta presa, cea pe care o acuza ca nu i-a sustinut niciodata, ci dimpotriva. Toti trei intra în ordine în club si se asaza cuminti pe scaunele din primul rând. Dau impresia ca se asteapta la un alt interogatoriu, dar sunt calmi pentru ca stiu ca, de data asta, în fata lor nu este vreun procuror sau judecator. De îndata însa ce începem discutia, se contureaza diferite stari de spirit ale celor trei fosti sindicalisti. Dorin Lois pare resemnat, dar se tine tare. Câteodata mai strecoara chiar si ironii. În plus, mai are si puterea sa zâmbeasca si sa glumeasca. Ionel Ciontu asteapta cu rabdare o „portita” pentru a-si spune „oful”. Îsi ascunde revolta dupa o mina mai mult decât serioasa. Vasile Lupu pare cu moralul la pamânt: „Mai bine nu ma-ntrebati cum au fost primele saptamâni aici (îi dau lacrimile, dar si le stapâneste, cu greu, e drept). Dupa o viata în care te-ai chinuit sa-ti ocupi un loc în societate si ai iesit din mina la pensie, nu cu picioarele înainte, si când trebuia sa te bucuri de roadele muncii, ajungi aici”. Lupu nu se poate abtine sa nu plânga atunci când îsi aduce aminte de familie. Mai trec câteva minute si da impresia ca se încurajeaza singur: „În justitie se schimba ceva anul asta. În plus, nu ne lasam. Mai avem varianta CEDO la dispozitie. Atunci se va vedea adevarul. Cel putin asa ar trebui”.

Lânga el, Ionel Ciontu vorbeste destul de putin, dar foarte convins. Se tine tare pâna în momentul în care realizeaza din nou ca mai are de stat dupa gratii înca patru ani si jumatate. Atunci se opreste brusc, îsi pleaca privirea si tace. Plânge. Dorin Lois schimba vorba, iar Ciontu îsi revine destul de repede. Revolta este starea de spirit comuna pentru cei trei. Fiecare are argumente, se completeaza unul pe celalalt de parca ar fi la masa negocierilor, dar pastreaza o ordine a raspunsurilor, astfel încât sa nu vorbeasca unul „peste” celalalt. Dupa doua ore de discutii par putin obositi. Se întorc în celula lor de la parterul sectorului în care sunt gazduiti condamnatii cu infractiuni grave. Sunt colegi de camera cu trei condamnati pentru crima, dar nu pare sa-i deranjeze cu nimic asta. „Daca-i respecti, te respecta si ei. În plus, cu noi în camera nici macar nu vorbesc urât. Mai mult, au început sa se dea dupa noi. Se uita la televizor, citesc o carte, un ziar, fac o integrama”, spune Ciontu. Dorin Lois se asaza la o partida de table cu unul dintre colegi. Vasile Lupu nu stie ce sa faca. La despartire Lois ne adreseaza o mare rugaminte: sa-i trimitem si lui câteva ziare, dupa care îsi ia ramas bun si spune râzând: „Va mai asteptam pe la noi. Noi nu plecam niciunde. Sigur ne gasiti aici”.



Dorin Lois, Vasile Lupu si Ionel Ciontu sunt considerati „detinuti exemplari” de catre conducerea Penitenciarului. Pentru ca toti trei sunt condamnati pentru subminarea puterii de stat, le-a fost usor sa obtina aprobarea conducerii de a locui în aceeasi camera. Fiecare vrea sa munceasca, deoarece la Bârcea ai aceasta psibilitate si, conform legii, la fiecare 28 de zile lucrate ti se scad sapte zile din pedeapsa. În plus, mai câstigi si 300.000 de lei pe luna. Directorul Penitenciarului, Emanoil Bota, spune ca cei trei au cerut sa li se acorde posibilitatea de a munci, dar deocamdata nu are solutie pentru ei: „ei stau destul de prost cu vederea si nu prea pot sa mearga în acea fabrica de încaltaminte, unde diferite modele de pantofi sunt cusute manual si exportate în întreaga Europa (fabrica are 100 de angajati-detinuti si este deschisa în parteneriat cu o firma germana). Se pare ca nici la croitorie nu se prea pricep, asa ca nu cred ca-i putem trimite nici în cealalta unitate de productie din interiorul penitenciarului, unde se fac lenjerii de pat în colaborare cu o firma italiana. O sa vedem, poate reusim sa le gasim si lor ceva de lucru”.



Cei trei „locotenenti” au vârste cuprinse între 48 si 51 de ani. Din obisnuinta se trezesc dis-de-dimineata, „pe la 5 jumate”, cum spune Dorin Lois. Primul lucru este cafeaua, dupa care micul dejun. Lupu si Ciontu ies destul de des la plimbare. Lois, câta vreme e firg afara, prefera sa ramâna în celula unde se ocupa cu spalatul vaselor. Biblioteca din penitenciar îi mai ajuta sa scape de plictiseala, si spun ca toti trei apeleaza des la ea. Vasile Lupu lucreaza intens la diferitele materiale pe care vrea sa le includa în dosarul cauzei sale pe care-l va trimite la CEDO, în speranta ca va convinge judecatorii europeni ca este nevinovat. Jocul de table este si el solicitat destul de mult, dar cel mai solicitat este televizorul, care merge în continuu, de dimineata pâna seara, la 23.55 când se da stingerea. Fostii lideri de sindicat sunt scosi din monotonie de trei ori pe luna, atunci când pot primi vizite, iar pâna acum, prietenii si familiile lor au profitat de fiecare ocazie.

Vasile Lupu – Aici este o întreaga orchestratie. Cuvintele domnului procuror Viorel Sasarman, specialist în terorism, adus de la Cluj, sunt edificatoare. El ne-a spus: Eu sunt platit pe banii statului sa va scot vinovati!”. S-a trecut peste niste încalcari grave ale legislatiei în vigoare. Trecem peste cele din faza de cercetare si urmarire si ajungem la judecarea cauzei pe fond, unde nu ni s-au luat în considerare nici martori în aparare, nimic. De altfel, nici aparare n-am avut. Ei ne-au catalogat ca cei sase teroristi ai tarii (în acelasi dosar fiind ccondamnati Miron Cozma, Romeo Beja si Constantin Cretan – n. red.). A fost o serie-ntreaga de încalcari ale legilor încununate cu vorbele domnului procuror care a mai spus: „Lasa ca va scapa PDSR-ul, eu sunt platit de stat ca sa va scot vinovati”. Apoi mie mi-a mai zis: „Scrii despre Cozma cum trebuie! Daca nu, îti alegi, de la 5 la 20 de ani”. Declaratiile de la dosar împotriva noastra sunt neschimbate. E acelasi tipar, doar numele sunt altele. Trec si peste asta, dar aici s-a dezbatut mai mult problema finala, adica faptele de atunci. Cauzele miscarii sindicale din 1999 n-au fost niciodata analizate.

Ionel Ciontu – Sunt detinut politic. În faza de cercetare penala procurorul Sasarman mi-a spus patru variante pe care le aveam la îndemâna, daca as fi dorit: sa-l „apas” pe Cozma, sa-mi dau demisia din sindicat, sa ies la pensie si sa trec la Partidul Democrat. Într-una dintre sedintele de la Curtea de Apel Bucuresti, judecatorul Mustata, când l-am întrebat când terminam cu procesul asta, el ne-a raspuns: „Înca n-am primit telefonul politic”! Nu stiu daca poti fi ironic într-un proces în care oamenii sunt acuzati de subminarea puterii de stat. În 26 februarie 1999, când o delegatie a Ligii a mers sa ceara clementa fostului presedinte Constantinescu si sa-l puna în libertate pe Miron, Constantinescu ne-a raspuns ca nu are cum sa faca asta si a adaugat ca ei, cei de la putere, au orchestrat miscarea minerilor. Motivul a fost simplu. Trebuiau sa arate Bancii Mondiale ca România nu are cum sa-si plateasca datoriile externe. Asa a spus Constantinescu În dosar eu nu am gasit nici o declaratie îndreptata împortiva mea. Pentru asta, totusi, am fost condamnat.

Comentarii?