CRONICA GRI

Cartea si banul

„De ce nu-i putem învata pe copiii nostri sa citeasca si sa scrie? Raportul de sinteza al studiului citat (n.red.: e vorba de un studiu finalizat la începutul anului 1990 care arata ca scolarii americani nu si-au îmbunatatit deloc deprinderile în materie de scris si citit, în ultimii optsprezece ani) mentioneaza trei cauze: prea multa televiziune; prea putine materiale de lectura – carti, reviste, ziare – în casa; prea putine teme scolare pentru acasa. Suna perfect rational, dar ce putem face ca sa remediem situatia? Raportul sugereaza ca parintii sa se implice mai mult în activitatea copiilor si în evolutia lor intelectuala. Aici devin un pic cam sceptic. Ma tem ca parintii unor copii care au ramas în urma cu cititul si scrisul e foarte probabil sa aiba si ei acelasi grad de ramânere în urma, deci si daca ar vrea, n-ar putea sa le fie de prea mare ajutor. Eu cred ca problema este mai profunda, punându-se la un nivel fundamental. Societatea americana stie foarte bine ce îsi doreste si ce admira. (...). Americanii îsi doresc sa aiba bani, o multime de bani, preferabil fara a fi trebuit sa munceasca prea mult pentru ei. Asadar, îi admiram pe „inginerii financiari” care manipuleaza obligatiuni foarte riscante si tot felul de investitii dubioase, ca sa câstige sume imense de bani. (...). Învatatura nu reprezinta nici pe departe o cale spre îmbogatire – si bogatia e criteriul dupa care se judeca valoarea cuiva, desi indubitabil ca acest mod de a valoriza activitatea umana e mai degraba sordid.” Rândurile de mai sus apartin unuia care a fost considerat printre cei mai inteligenti oameni din secolul douazeci: Isaac Asimov. Ma tem însa ca ceea ce el particulariza pentru societatea americana acum cincisprezece ani (si nu cred ca lucrurile s-au schimbat de atunci) a devenit mai mult decât definitoriu pentru România de astazi. Faceti un exercitiu mental extrem de simplu: înlocuiti în textul citat „americani” cu „români” si „1990” cu „2005”. Exista ceva care nu se mai potriveste, care nu corespunde realitatii? Nu? Atunci, problema de care vorbea Asimov e valabila si pentru România, nu numai pentru America. Mai amintiti-va de greva profesorilor si de dezinteresul general cu care a fost întâmpinata: mult mai multa vâlva a facut „matusa Tamara” si chemarea la DNA a câtorva dintre bogatii tarii, când bine si firesc pentru o societate echilibrata era ca gradul de interes sa fie distribuit invers. „Sa înveti carte” a devenit o sintagma demonetizata; „sa faci bani” a devenit Crezul Suprem (si) în România. În consecinta, nu mai avem nevoie de profesori; modelele la îndemâna sunt Hrebengiuc, fratii Paunescu, Gigi Becali, Catarama, Copos. A, da: si Vali Vijelie si Adi Minune.

Comentarii?