CRONICA GRI

Victorii inutile

Istoria e plina de epitafurile invinsilor, însa pâna la urma ea este scrisa de învingatori. Istoria românilor nu face exceptie de la regula; exista în ea eroi – adica acei oameni care s-au sacrificat pentru o cauza, pentru un ideal, cu sau fara sanse de reusita – care au pierdut câstigând ceva (prea putin recunostinta generatiilor viitoare, în limbaj propagandistic) si lasi – cei care au câstigat supravietuind, însa au pierdut odata cu trecerea timpului – supremul judecator al Istoriei. Înca de la prima civilizatie umana cunoscuta, cea egipteana (nu discut aici cvasicontemporaneitatea acesteia cu cea chineza sau cea mesopotamiana, dupa cele mai noi studii în domeniu), puternicii zilei au recurs si la primele falsificari – azi le-am zice „interpretari” – oficiale ale istoriei. Metoda daltii si a ciocanului pe monumentele comemorative ale predecesorilor a fost înlocuita ulterior de o alta mai rafinata, cea a consemnarii alterate ori a neconsemnarii unor evenimente. Cu totii am învatat în scoala generala despre stralucita victorie a lui Mihai Viteazul de la Calugareni; consemnarea episodului pitoresc al caderii în mlastina (aceeasi mlastina neaos româneasca ce l-a ajutat decisiv pe Mircea cel Batrân la Rovine) a unui Sinan – Pasa la 80 de ani si înca posesor a doi dinti poate entuziasma un copil, însa nu poate ameliora în nici un fel efectele ulterioare ale campaniei aceluiasi Sinan, care a ocupat si distrus groaznic Bucurestiul, fara vreo opozitie a voievodului valah, retras peste munti în Transilvania dupa... victoria de la Calugareni. Tot un copil ar accepta cu emotie ca atacul de noapte al lui Vlad Tepes asupra taberei turcesti, într-o cavalcada deghizata, în cautarea sultanului Mahomed, Cuceritorul Constantinopolului, este o capodopera a ambuscadelor, însa istoria faptelor consemneaza sec ca sultanul a înaintat pâna în capitala tarii, la Târgoviste, unde l-a instalat domn pe Radu cel Frumos. Ceva mai recent, acum vreo douazeci de ani, istorii la alta scara, dar la fel de alterate faptic, consemnau productii-record la hectar, depasiri de plan entuziasmante (iarasi acelasi entuziasm exhibitionist, care parca face parte din însasi firea românului) si înaintarea României spre comunism. Ce s-a ales din statisticile mincinoase si din lozinci, stie Gorbaciov si ar fi stiut si Ceausescu cel mai bine. „Victoria comunismului” n-a ramas nici macar numele unui bulevard...
Noile victorii ale României se numesc, în viziunea conducatorilor post-decembristi, aderarea la NATO si integrarea în UE. Ca s-a schimbat orientarea politica cu 180 de grade tine tot de istoria românilor de la Burebista încoace, anume ca mai mereu am reusit sa ne situam de partea gresita a baricadei (citeste în tabara învinsa): dacii Marelui Rege aliati cu Pompei împotriva lui Cezar, ostile Tarilor române participând la asediul Vienei alaturi de turci împotriva unei coalitii crestine (amanuntul anecdotic cu încarcarea tunurilor cu paie în loc de ghiulele nu face decât sa sublinieze ce fel de baza se poate pune pe sprijin românesc), intrarea în al doilea razboi mondial alaturi de Germania lui Hitler si ulterior trecerea de partea Uniunii Sovietice. Trecerea din Pactul de la Varsovia în cel Nord-Atlantic are macar precedentul partenerelor din Tratat, asa ca nu suntem singurii care au schimbat tabara învinsa în Razboiul Rece cu cea învingatoare. Cât priveste integrarea în UE, aici putini se întreaba care vor fi efectele pe termen lung si pe termen imediat. Câti si-au dat seama ca este vorba, de fapt, de un contract în care obligatiile sunt de partea României si drepturile de partea Uniunii Europene?! Aici, însa, a intervenit politicul, într-un spirit de obedienta fata de Fratele mai Mare tinând de o perioada pe care o doream apusa: daca liderii din fostul lagar estic spuneau „da” la orice si executau ce le cerea Moscova, conducatorii de dupa '89 semneaza orice vine din Vest sau de peste Ocean. Da, ne-am aliat cu tabara învingatoare si da, ne integram în lumea civilizata. Ma tem însa ca sunt doar alte victorii inutile, câta vreme pe-aici, pe-acasa, nu se schimba nimic esential si viata cotidiana ni se transforma într-o mlastina, la propriu si la figurat, ori de câte ori ploua, respectiv cresc preturile.

Comentarii?