Crestinii din statele democratice sunt uimiti de violenta cu care s-a produs si viteza cu care s-a reprodus reactia opiniei publice musulmane în urma publicarii caricaturilor daneze. În fond si la urma urmei, se spune, reprezentarile în speta nu ar fi nimic altceva decât niste desene banale, însemnari nevinovate, produsul, deopotriva al unei perceptii înmagazinate de autorul lor si efectul libertatii de expresie garantata de Constitutiile moderne. Se mai invoca, totodata, legitimitatea conferita de un anumit fel de a fi, cultivat si întretinut de o cultura liberala si emancipata, numita democratica si occidentala. Una în care, religia si simbolurile sale nu sunt deloc crutate, devenind si ele subiectele derizoriului si bascaliei. Astfel ca, nu putine sunt argumentele Ťpro-caricaturiť care aduc aminte de situatii concrete în care religia crestina a fost luata peste picior de crestinii însisi, simbolurile i-au fost Ťmaltratateť, însa vehementa contra-reactiilor nu a depasit niciodata limitele Ťbunului simtť. În linii mari, argumentele cu pricina stau în picioare. Ce ne facem, însa, daca termenii de comparatie lipsesc, în acest caz, cu desavârsire? Caci, diferentele dintre cele doua religii sunt imense. Iar modurile de raportare la ele ale practicantilor din cele doua tabere sunt cu atât mai lipsite de numitor comun. În cazul musulmanului de rând, liberul arbitru îsi face doar cu exceptie jocul în ce priveste rigoarea Ťpregatiriiť religioase si a asimilarii cutumelor sale. Credinta este inoculata odata cu primii pasi, iar simbolurile sunt încarcate cu semnificatii puternice. Frapanta prin caracterul sacrificial pe care îl implica si tributurile pe care le solicita individului, religia islamica reprezinta deopotriva o cultura, un mod de a fi si se substituie, de multe ori, politicii, impunându-si rigid cutumele în stilul de viata al credinciosilor. Orice gest produce efecte, iar profanarea este usor de sesizat si aspru pedepsita. Privite din perspectiva musulmana, caricaturile din Danemarca au atins tocmai acest punct sensibil: au profanat. Si au facut-o în doua rânduri: o data, prin reprezentarea lui Mahomed, al carui chip este interzis de a fi înfatisat de muritori, în al doilea rând, prin tragerea desenelor spre derizoriu, normal, ca în orice caricatura. Prezentate sub acest unghi, „banalele” caricaturi i-au jignit profund pe fiecare musulman în parte si pe toti la un loc. Asta, în conditiile în care mentalitatea care îi defineste nu lasa loc de echivoc si nu permite luarea în derâdere a unui atare subiect. Suntem diferiti si privim diferit. Dialogul devine cu atât mai dificil, iar fantoma rupturii pândeste în fiecare ungher. Astfel, un gest cât se poate de digerabil într-o parte se poate transforma rapid într-o ghiulea trimisa în directia celeilalte parti. Ulterior, ghiuleaua cu pricina îsi schimba directia, iar jocul nevinovat cu focul ia amploarea unei puneri în scena tot mai impredictibile. Pretuit în Europa, ocrotit si garantat prin lege, dreptul liber la exprimare este privit cu dispret de multimile furioase din cealalta parte a lumii. Însa dispretul porneste de sus, de la înaltii clerici, ale caror eruditie si credinta sunt dincolo de orice fel de dubiu. Intervine, însa, în schema un paradox care nu poate fi ignorat. Nu rare sunt cazurile în care clericii, deranjati acum de caricaturile stupide raspândite de presa europeana, au fost scoliti exact în tarile cu traditie liberala, în statele occidentale în care au beneficiat de binefacerile exprimarii lipsite de cenzura, au alcatuit guverne în exil, au dus dizidenta fata de puterile autocrate instaurate vremelnic în tarile de origine, dupa care, atunci când momentul a fost favorabil, au revenit pe pamânturile de bastina. Si-au radicalizat din nou opiniile si au deschis rafuiala cu fostele tari de adoptie. Fenomenul exista, iar tensiunile nu înceteaza sa se ramifice si sa se accentueze. Data fiind o atare situatie, pentru multi dintre crestinii care asista, astazi, la scenele petrecute în Liban, Afganistan, Tailanda etc, ceea ce se întâmpla îsi gaseste cu greu explicatie. Iar evenimentele din ultimele zile reprezinta doar un episod dintr-un mai lung serial. Dualitatea dovedita de unii dintre liderii religiosi ai Islamului îngreuneaza dialogul inter-cultural si inter-religios. Frenetismul cu care acestia îsi exprima parerile contrare si masele de oameni antrenati în joc blocheaza, uneori, satisfacerea minimelor exigente specifice închegarii unei comunicari dezinhibate. Din pacate, astfel de elemente se adauga unei superficialitati realmente existente cu care democratiile trateaza în general traditia si cultura islamica. Combinate, aceste ingrediente alcatuiesc reteta perfecta a Ťgazuluiť care, adaugat unei flacarui, înteteste focul. Suntem în 2006, iar focul a ajuns deja sa pârjoleasca. Scena internationala este, oricum, inflamata, iar speculantii existenti pe piata jubileaza în acest moment. Cu siguranta ca organizatiile teroriste islamiste îsi freaca mâinile vazând ca primesc ajutor pentru dezbinarea celor doua lumi din partea unor desene aruncate în public cu aceeasi seninatate cu care sugarul gângureste si se agita privind lumea fara sa înteleaga o iota ce se petrece în jur. Odata pornit, tavalugul caricaturilor are toate sansele sa fie întretinut si exacerbat de radicalii islamisti interesati ca starea de haos sa prinda radacini. Asta, în conditiile în care singura ratiune de a fi a unor asemenea organizatii este exact ceea ce se întâmpla în acest moment în statele în care s-a intensificat „jihadul caricaturilor”.

Comentarii?