CRONICA GRI

Intoleranta si fanatism

Scandalul izbucnit în lumea musulmana în legatura cu caricaturile Profetului aparute în ziare din Norvegia si Danemarca este disproportionat de mare fata de ofensa – fie ea si reala – adusa acestei religii. Musulmanii, luati în ansamblu, nu sunt la primul exces de zel în materie: amintiti-va de condamnarea la moarte, din fericire în absenta, a lui Salman Rushdie, autorului „Versetelor Satanice”. Când o credinta devine într-atât de intransigenta încât nu mai accepta nici un alt punct de vedere, nici o alternativa de gândire, nici o opinie divergenta – atunci problema nu mai e la ceilalti, ci la adeptii ei; acestia nu mai pot fi numiti credinciosi, ci merita calificativul de fanatici. Incendierea ambasadei Danemarcei din Siria, asasinarea unui preot italian în Turcia, manifestarile violente, în masa, din Indonezia – sunt reactii care nu au si nu pot avea scuza unor biete caricaturi. Acestea nu au constituit decât pretexte pentru dezlantuirea unor forte pregatite dinainte de violenta, educate în acest spirit. Victimele fanatismului sunt, din pacate, din ambele tabere: un vas al unei tari arabe naufragiat în Marea Rosie a respins ajutorul oferit de o nava britanica aflata în zona. Rezultatul? Au murit oameni (de credinta musulmana) care puteau fi salvati. Libertatea credintei, libertatea de exprimare, libertatea presei sunt lucruri pe care civilizatia occidentala – în ciuda unor pacate, exagerari ori scaderi de care da dovada în alte privinte – a învatat sa le respecte si stie si de ce trebuie sa le respecte. Cu totul altfel stau lucrurile într-o tara fundamentalist islamica, în ciuda etichetei de „religie a pacii” care se vrea aplicata islamismului. E ridicol din partea musulmanilor sa pretinda ca ei sunt cei agresati; e suficient sa aruncam o privire istoriei universale. Mult înainte de cruciade, a trebuit ca arabii sa fie opriti la Tours în 732 de Charles Martel sa invadeze Europa occidentala; istoria turcilor nu este decât o continua înaintare si cucerire, pâna la razboaiele balcanice din secolul trecut; ea include, între altele, si genocidul împotriva armenilor, neegalat nici macar de ceea ce a facut Hitler evreilor; invadarea si anexarea Kuweitului (tara musulmana!) de catre trupele irakiene ale lui Saddam Husein constituie un lucru aproape incredibil pentru sfârsitul mileniului doi, dar el s-ar fi tradus într-un fapt împlinit fara interventia ferma si prompta a fortelor americane si occidentale; mai nou, declaratiile incendiare ale lui Boutros Boutros-Ghali (fost Secretar General al ONU) la adresa desfiintarii Israelului, victoria Hamas – organizatie care nu recunoaste statul evreu – în alegerile din Palestina (scriam la vremea respectiva ce greseala au facut liderii israelieni când s-au retras pe toata linia din Teritorii...). Trebuie sa mai spunem si ca Europa a ajuns la începutul acestui mileniu sa aiba trei state cu religie exclusiv sau covâsitor dominant musulmana: Turcia, Albania si Bosnia-Hertegovina? Principalele organizatii teroriste din lume sunt în prezent cele musulmane (se trag doar din legendarii Hasisini/ Asasini ai Batrânului de pe Munte, primul terorist al istoriei...); atentatele de la New York, Madrid si Londra nu au avut nevoie de pretextul caricaturilor scandinave. Asa ca nu mai trebuie luata apararea si gasite justificari fanaticilor, musulmani sau nu. Sa judecam faptele asa cum sunt ele în realitate, nu dupa niste evaluari abstracte: avem de-a face în prezent cu violentele unor criminali, ascunse în spatele unei religii care are ca adepti foarte multi oameni cumsecade si pasnici, sub pretextul pueril al unor caricaturi. Mahomed însusi era mult prea bun politician ca sa porneasca un razboi pierdut dinainte cu o motivatie atât de firava...

Comentarii?