Iuliu Hegedus a câstigat Campionatul Judetean de sah
de Bogdan Barbu
Editia 2006 a Campionatului Judetean de Sah a reunit un numar record de 24 de participanti, care s-au întrecut pe parcursul a noua runde, în sistem elvetian, pentru titlul de campion judetean, pentru un loc pe podium sau în apropierea acestuia ori, pur si simplu, pentru placerea jocului. A fost una dintre cele mai disputate competitii locale ale „sportului mintii” din ultimii ani, cu destule surprize (unele dintre ele imense), cu revelatii si confirmari, disputata într-un climat de fair-play desavârsit din partea tuturor celor implicati în disputa sahista.
„ Acum, când a fost aleasa o noua conducere la Federatia Româna de Sah, vom rezolva problema (re)afilierii Clubului de Sah din Deva si vom avea din nou o echipa care va activa în Divizia B. Îi vom readuce la echipa pe tinerii nostri sahisti de valoare care, pentru a putea participa la competitiile interne, s-au legitimat la alte echipe. La nivelul juniorilor avem deja câteva certitudini pentru legitimarea în echipa, cum sunt Cosmin Tatarus, Ondina Kovacs, Daria Visanescu sau Teodora Berintan. Îi mai asteptam pe Andrei Tiplic sau pe Alexandru Cretu sa confirme.” Corneliu Hotaran, presedinte CS Deva
Valoarea turneului a fost una ridicata din start, data de prezenta devenita o obisnuinta a celor doi maestri din judet, MF Iuliu Heghedus si MI Codrut Florescu, precum si a cinci candidati de maestru si a doi jucatori de categoria I.
Daca primele trei runde nu au adus surprize majore, rezultatele înscriindu-se în cotele (relative) de normalitate, în runda a patra s-a înregistrat prima mare surpriza: Achim un „veteran” al sahului devean l-a învins, cu piesele negre, pe CM Daniel Bogdea. Tot în runda a patra s-au întâlnit marii favoriti ai turneului, maestrii Iuliu Hegedus si Codrut Florescu. Rezultatul, Hegedus Florescu 1 0, dupa o partida de un bun nivel tehnic, parea ca da cale libera spre titlu învingatorului, scapat de, teoretic, principalul contracandidat - ramas la un punct si jumatate în urma.
Runda surpriza, a cincea
„Bomba” a explodat în runda urmatoare: Petru Achim l-a învins pe Hegedus, într-o partida al carei rezultat reprezinta una dintre cele mai mari surprize din istoria Campionatelor Judetene de sah, relansând lupta pentru primul loc. De conjunctura creata au profitat candidatii de maestru Vasile Ismanescu, învingator cu piesele negre în fata lui Florescu, si Daniel Bogdea, care a câstigat la Dragos Cretu. Liderul inedit, Achim (cu 4,5 puncte din 5, fata de 4 puncte acumulate de Hegedus si Ismanescu), nu a rezistat însa în aceasta postura, fiind învins în urmatoarele doua runde de catre CM Ismanescu si Sonoc.
Derby-uri de final
Înaintea ultimelor trei runde, clasamentul se prezenta astfel: locul 1. Iuliu Hegedus (MF), 2. Vasile Ismanescu (CM), cu câte 5 puncte (primul avea avantajul victoriei directe), 3. Petru Achim (cat. II), 4. Daniel Bogdea (CM), câte 4,5 puncte (din nou, opera criteriul meciului direct). În runda a saptea, înfrângerea în fata lui Dorin Sonoc l-a scos din calcule pe Achim, partida Bogdea Hegedus s-a încheiat remiza, iar Ismanescu a beneficiat de un punct pretios în urma absentei (motivate) a CM Valer Pop.
Noul lider, Ismanescu, a cedat însa, cu piesele albe, în fata lui Bogdea în penultima runda, iar Hegedus, tot cu albele, l-a învins pe Sonoc, rasturnând din nou situatia în clasament si preluând conducerea, la o jumatate de punct în fata singurilor doi contracandidati ramasi în cursa. Ultima runda a confirmat valoarea si experienta maestrului FIDE, Hegedus obtinând în fata lui Denes Pal (cat. I) victoria de care avea nevoie pentru a înlatura orice dubii în privinta numelui noului campion judetean. În fapt, Iuliu Hegedus si-a pastrat titlul cucerit anul trecut.
Prestatii laudabile
La capitolul evidentieri, merita subliniata prestatia buna pe tot parcursul turneului a lui Cosmin Tatarus, un jucator aflat la vârsta junioratului (18 ani), care a înregistrat în ultimul an un salt calitativ apreciabil, si a lui Petru Achim cel mai vârstnic participant la turneu , o surpriza pentru toata lumea. Silviu Sobea, un nume care nu s-a regasit în ultimii ani la competitiile locale, a reusit o clasare buna, în fata unor jucatori mai bine cotati, iar Simion Buble sau Calin Tamas au obtinut si ei punctaje bune (5, respectiv 4,5 puncte). Oarecum în nota asteptarilor a evoluat Ondina Kovacs, mai mult asteptându-se de la Alexandru Cretu, Denisa Kovacs sau Andrei Tiplic, ale caror rezultate pot fi puse, în parte, si pe seama lipsei de experienta competitionala.
Nu putem încheia fara a mentiona buna organizare a competitiei, asigurata de Directia de Sport a judetului Hunedoara (în persoana prof. Mircea Sârbu, a asigurat premierea, în obiecte, a primilor trei din clasamentul general si a învingatorilor de la categoria juniori baieti si fete) si Clubul de Sah Deva, arbitrajul fara probleme al lui Gabriel Maiorescu si Dumitru Stanculeanu si, în nici un caz în ultimul rând, conditiile de joc oferite în sala pusa la dispozitia sahistilor hunedoreni de Partidul Democrat din Deva, la sediul acestuia.
|