REPORTAJ
Cu steme-n frunte
de Oana Bimbirica
Īn trecut, blazonul era semn de distinctie pentru cel care-l purta, fie ca era vorba de o persoana, de o familie sau chiar o localitate. Īnsa, de-a lungul anilor, obiceiul purtarii īn societate a unui semn distinctiv, menit sa particularizeze, sa faca diferenta si chiar sa fie admirat s-a pierdut, īnsa nu a disparut cu desavārsire. Dovada e faptul ca, īn urma cu cātiva ani, guvernantii s-au gāndit sa legifereze purtarea blazonului de catre fiecare localitate din Romānia. Asta n-ar fi mare tragedie, daca „stelele” pe care trebuie sa le poarte-n frunte comunele, orasele si municipiile ar exista deja si ar trebui doar scoase de la naftalina si lustruite. Īnsa, dupa tipicul obicei romānesc, blazoanele, care poarta acum numele de steme, trebuie gāndite, desenate, aprobate, iar numai dupa aceea folosite. Lucru cam greu pentru primari. Īnsa, dat fiind faptul ca Uniunea Europeana vrea sa ne primeasca „īnsemnati” īn 2007, si autoritatile din judetul Hunedoara s-au apucat, unii cu spor mai mult ca altii, sa-si confectioneze semnele distinctive.
 
Stemele oraselor nu se aleg usor
Prima stipulare legislativa a necesitatii existentei unei steme pentru fiecare judet si localitate din Romānia a aparut īn anul 1992, cānd a intrat īn vigoare Legea 102, prin care erau stabilite si aprobate stema si sigiliul statului. Īn textul aceleiasi legi, la articolul 10 era prevazut, īnsa nu cu grad de obligativitate, ca autoritatile publice īsi pot elabora īnsemne heraldice si sigilii proprii. Acest act normativ a fost urmat, un an mai tārziu, de aparitia unei hotarāri de guvern continānd normele metodologice care stabileau modul īn care trebuie produse si folosite stemele judetelor, municipiilor, oraselor si comunelor. Ulterior, dupa zece ani, īn 2003, aceasta hotarāre de guvern a fost abrogata si īnlocuita cu HG 25, care, la rāndul ei, stabilea o serie de reguli pentru elaborarea stemelor. Acest act normativ sta la baza actiunii demarate la nivelul judetului Hunedoara pentru realizarea stemelor fiecareia dintre cele 69 de unitati administrative. Conform prevederilor legislative, printr-un ordin al prefectului de Hunedoara, s-a constituit o comisie formata din trei pāna la cinci membri, specialisti īn istorie, arhivistica si etnografie. Din aceasta comisie face parte, īn calitate de expert, si un specialist īn heraldica desemnat de Comisia Nationala de Heraldica. Sarcina elaborarii stemelor va cadea īn grija primarilor, care trebuie sa plateasca un grafician heraldist abilitat de comisia nationala de resort. Acesta va realiza manual unul sau cel mult trei proiecte ale stemei, care trebuie supuse aprobarii consiliilor locale, daca e vorba de stema a localitatilor, sau consiliilor judetene, daca e vorba de stema judetului. Varianta de stema cea mai buna va fi aprobata de comisia judeteana, īnsa avizul final, care va stabili blazonul localitatii respective, va fi cel al Comisia Nationala de Heraldica, dupa care stema va fi aprobata de catre guvern printr-o hotarāre.
Sigilii Si bule
Din comisia judeteana care va aviza stemele pentru cele 69 de localitati hunedorene face parte si Vasile Ionas, directorul Filialei Judetene a Arhivelor Nationale. Acesta este si cel care a scormonit printre milioanele de documente existente īn custodia sa, pentru a oferi sfaturi, exemple si chiar povesti primarilor hunedoreni, īn īncercarea de a-i ajuta sa gaseasca cele mai potrivite simboluri care sa devina parte a blazoanelor pe cale de a fi elaborate. Multe dintre viitoarele steme ale comunelor, oraselor si municipiilor hunedorene se vor inspira din vechile sigilii pe care, īn trecut, autoritatile le-au folosit pentru a valida anumite documente sau acte administrative.
Directorul filialei hunedorene a Arhivelor Nationale, Vasile Ionas, stie totul despre sigiliile folosite de localitatile hunedorene, īnsa recunoaste ca identificarea celor mai potrivite elemente, adevarate simboluri pentru comunele, orasele si municipiile din judet, īn jurul carora sa se concentreze viitoarea stema, nu este un lucru deloc usor. Potrivit lui Ionas, aproximativ 80 la suta dintre localitatile hunedorene au avut sigilii proprii, satele primind, īn 1853, permisiunea de a-si confectiona si ele astfel de semne distinctive. Acestea serveau la validarea de catre primari a actelor emise si erau confectionate, cu precadere, de catre mesteri din Sibiu sau Cluj. „Fiecare sat de acum, era, īn 1853, organizat sub forma unei comune. Īn confectionarea acestor sigilii, se alegeau simboluri care erau reprezentative pentru acea localitate. Multe dintre sigilii, erau confectionate din alama si se folosea impresiunea īn fum. Īnsa era utilizata si impresiunea īn ceara, un exemplu īn acest sens, fiind celebrele bule papale, numele venind de la o forma superioara de protectie a unui sigiliu care se punea pe actele extrem de importante”, povesteste Vasile Ionas.
Corabia, ciocanul sau spata
Periplul printre vechile sigilii ale satelor din judetul Hunedoara scoate la iveala lucruri impresionante despre localitatea respectiva. Doar istoricii īti pot spune astazi de ce īn jurul anului 1853 satul, ridicat la rang de comuna, Soimus si-a confectionat un sigiliu pe care trona impunatoare o corabie. Aceasta a fost un simbol al localitatii, deoarece pāna la aparitia cailor ferate, rāul Mures era cea mai importanta artera de circulatie fluviala. Pe aici, ajungea la Szeged, īn Ungaria, dar si īn alte localitati de pe Valea Muresului, sarea extrasa din minele de la Ocna Mures sau Ocna Sibiului, dar si alte marfuri, acestea fiind transportate cu un fel de corabii, de unde si imaginea acesteia pe sigiliul satului Soimus. Acelasi mijloc de transport apare si pe sigiliile satelor Raport sau Cigmau, care se ocupau, si ele, cu navigatia (plutaritul) pe Mures.
Ciocanul de minerit este un alt simbol care aparea pe sigiliile multor sate hunedorene, printre acestea numarāndu-se Tebea, Baita sau Risca, deoarece extragerea minereului din subteran era principala activitate a locuitorilor din aceste zone. De altfel, uneltele care serveau īn activitatea miniera, sunt īntālnite si pe sigiliile altor localitati hunedorene, mai ales avānd īn vedere ca mineritul a fost si īnca mai este foarte īntālnit īn judet.
Singurul sat din judetul Hunedoara, dar si din alte judete, unde se confectionau spete pentru razboaiele de tesut, Risculita, avea, evident, pe sigiliul propriu, o astfel de piesa, care tine separate firele de urzeala. Un butoi alaturi de alte doua unelte care se folosesc la confectionarea acestuia pot fi regasite pe sigiliul satului Valea Mare, de lānga Brad, ai carui locuitori se ocupau cu ciubaritul din tata-n fiu. Oala, simbolul satului hunedorean Obārsa, este cunoscut īn toata Romānia, si nu numai, deci este normal ca toate actele emise pe vremuri de autoritatile din aceasta localitate sa fie īnsemnate cu rezultatul muncii īn lut a olarilor de aici. Un sigiliu interesant a avut satul Ribita. Pe documentele emise īn jurul anilor 1853 de administratia satului troneaza un peste, deoarece „rāba”, cuvānt de la care vine denumirea Ribita, era echivalent īn limba rusa si slava veche cu numele acestei vietuitoare acvatice.
Fara bani si imaginatie
Actiunea de elaborare a stemelor se desfasoara cu destula dificultate īn judetul Hunedoara. Potrivit Aurorei Mārza, arhitectul sef al judetului, pāna acum au fost avizate de Comisia Nationala de Heraldica stema judetului, precum si cele ale celor sapte municipii si sase dintre orase, lipsind cea a Geoagiului, care este īn curs de avizare. Cu toate ca reprezentantii comisiei s-au oferit sa-i ajute pe primari, sfatuindu-i de unde sa se inspire pentru a gasi un obiect-simbol pentru localitatile pe care le cārmuiesc, suficient de important pentru a aparea pe viitoarea stema, cea mai mare parte a edililor locali ai celor 55 de comune nu au īntocmit nici macar un proiect de blazon. „Majoritatea primarilor sustin ca nu au bani pentru a plati un specialist care sa deseneze aceste steme, iar noi, avānd īn vedere faptul ca nu exista obligativitatea confectionarii lor, nu putem face nimic. Doar speram ca,
īntr-un final, vor gasi o modalitate prin care sa aiba si localitatea lor o stema proprie”, a afirmat Aurora Mārza. Pe lānga problema banilor, elaborarea stemelor s-a mai lovit si de lipsa de imaginatie a primarilor hunedoreni, care au dorit ca pe viitoarea stema sa apara obiecte care nu aveau nimic de a face cu localitatea pe care o cārmuiesc, fie au venit cu proiecte realizate de persoane neautorizate, care nu cunosteau regulile heraldicii, stiinta care sta la baza elaborarii blazoanelor.
Reguli „de fier”
Fiindca se tine drept stiinta ale carei radacini se pierd īn negura vremii, heraldica si-a trasat canoane precise. Exista un numar de 13 reguli stricte de la care nici un desenator serios de steme nu are voie sa se abata. De pilda, numarul culorilor este strict limitat la opt: auriu, argintiu, rosu, albastru, negru, verde, purpuriu si portocaliu. Elementele principale ale unui blazon sunt scutul, figurile heraldice, adica desenele ce apar īn scut, elementele exterioare scutului, ca de exemplu cimierul (un ornament al coifului), coroana, sustinatorii scutului (de obicei personaje mitologice sau animale) si deviza. Scutul este divizat īn „partiuni”, īn functie de aranjarea simbolurilor: despicat, taiat, despartit, spintecat. Coiful este considerat cel mai vechi si cel mai nobil ornament heraldic exterior scutului.
|
