CRONICA GRI

Prezumtia de vinovatie

Într-un cerc de cunoscuti, ziaristi si din afara breslei, discutam - ca orice români care se respecta si nu au chef sa vorbeasca despre fotbal sau femei - despre politica. De la politica subiectul a trecut repede si firesc, aproape fortat, la coruptie. La demascarea, anchetarea si judecarea marilor corupti din România, cu doza de scepticism impusa de ineficacitatea actului justitiar din ultimii 15 ani. Un coleg de presa a avansat – cumva în apararea judecatorilor si procurorilor români – faptul ca trebuie avuta în vederea prezumtia de nevinovatie a celor banuiti sau chiar acuzati, pâna la dovedirea fara dubii a faptei incriminate. La care decanul de vârsta (de departe) al grupului întrunit ad-hoc, un reputat arbitru republican de sah, a replicat deloc în gluma, cu naduf: „Da' prezumtia de vinovatie exista?!” Cu riscul de a fi acuzat de nerespectarea unor drepturi elementare ale omului, de care poate profita inclusiv – sau mai ales... – un infractor notoriu, afirm ca nea Rica, arbitrul, are dreptate. A pus degetul pe o rana deschisa de la Revolutia din ’89 încoace: în România se stie ca exista coruptie, dar nu s-a gasit nici un (mare) corupt. Vinovatia nu s-a demonstrat, vinovatii nu exista. Aceasta cu toate ca fapta în sine exista: statul român a fost pagubit în fel si chip de mii si mii de miliarde de lei vechi, regii si firme mari au fost „tepuite” de cei care trebuiau sa le administreze, mii si sute de mii de cetateni fraieri au fost trasi în piept de Caritas ori FNI. Bani negri au circulat si circula în continuare în România, „economia paralela” subterana înfloreste, evaziunea fiscala face gauri imense în bugetul tarii. Poate ca ar trebui, în asemenea momente de criza din societatea româneasca, sa se mai porneasca si de la prezumtia de vinovatie...

Un senator PSD, destul de cunoscut, prezent la o emisiune televizata, a emis o fraza care m-a socat si pâna la urma m-a revoltat: „Am ajuns iarasi în România sa ne fie frica!” Se referea, desigur, la punerea sub acuzare a lui Adrian Nastase. Din acest punct de vedere, parlamentarul ex-Puterii avea dreptate: cu Arogantu' prim-ministru, nu avea sa se teama de nimeni si de nimic (eventual, numai sa nu-l supere cumva pe Iubitul Conducator) si putea sa-si vada linistit de treaba – oricare ar fi aceasta. Acum, roata s-a întors si „ceilalti” au acces la casacaval, ba mai mult, încep sa îi acuze pe fosti ca au taiat prea mult din portie, ba au mai crestat si fata de masa... Adrian Nastase e numai vârful unui aisberg care pluteste dus în deriva de curentul maritim Zambaccian, târând dupa el si pe Sergiu Sechelariu, si pe Miron Mitrea, printre altii. Doua declaratii mai vechi ale ultimilor doi mentionati, semnificative pentru modul lor de a gândi: mai întâi, Sergiu Sechelariu, pe atunci secretar de stat, s-a adresat alegatorilor din Bacau imediat dupa ce fratele sau Dumitru a pierdut neasteptat alegerile locale în ceea ce parea a fi fieful sau de necontestat: „O sa mai primiti voi bani peste bugetul local de la stat...!” Daca asta nu suna a recunoastere de deturnare de fonduri, atunci sunt de acord sa nu aplicam prezumtia de vinovatie. Celalalt, pe când era ministru al Transporturilor, Constructiilor si Turismului (o alaturare de denumiri si de domenii care duce cu gândul mai degraba la favoritul unui potentat oriental decât la un functionar dintr-un stat democratic modern) a emis oficial o idee atât de aberanta, încât nici macar masina de vot a Parlamentului de atunci nu a avut curajul sa o ratifice: detinatorii de apartamente care s-au debransat de la sistemul de încalzire centrala - ruinator financiar – si si-au instalat centrale termice individuale sa plateasca totusi cota-parte din încalzirea celor ramasi bransati, pe motiv, vezi-Doamne, ca tevile de la instalatiile celor bransati trec si prin apartamentele celor cu centrale individuale si le încalzesc cu ceva, acolo. Nu stiu care dintre „bransati” sau „individuali” îsi permitea sa încalzeasca mai mult locuinta, dar exista si aici prezumtia ca rationamentul lui Mitrea poate fi rasturnat cu 180 de grade (nu Celsius). Fie si pentru asemenea „gândire cu premeditare”, probitatea fostului ministru ridica întrebari. Pentru ca atunci când banul public nu-ti mai ajunge si vrei sa storci contributii nejustificate de la oameni, se pune legitim întrebarea cum ai folosit fondurile publice. Intra, poate, în vigoare prezumtia de vinovatie.

Comentarii?